vineri, 27 iunie 2014

Lenjeria mea de pat - Un câmp cu flori sau o vizită la Paris?

Patul meu, castelul meu. Cam așa mă simt când, în sfârșit, ajung în pat după o zi încărcată, după o zi cu de toate, bune și rele: mă simt de parcă am ajuns la castelul meu, lumea mea, că aparțin lumii de vis, de joacă, de râs, plâns, fantezii și, uneori, nesomn. Patul meu este un castel - o lume aparte în casă.

Și tot stând și gândindu-mă la ”castelul” meu, hop că ne-am și făcut cu unul - un pat mare, destul de mare cât să ne desfășurăm toți trei - eu, soțul meu și Emilia. Da, dormim toți trei în același pat. La început ni s-a părut gigantic, cu mult mai mare decât orice am avut până în acel moment.


Aici e Emilia, cutezând să vadă dacă patul chiar era așa de confortabil 
precum i-am zis noi

Acum, după ce ne-am lămurit cine e șeful în casă, inclusiv și în pat, putem trage doar o singură concluzie: ne trebuie un pat și mai mare. Și de aici, deja am început să fantazez (a se citi și delira): îmi imaginam deja un pat cât un castel, mare, foarte confortabil și îmbietor. (Adevărat! În acest moment, cam orice pat mi se pare îmbietor, cu dinții și măselele Emiliei care nu ne lasă să dormim. Pe niciunul dintre noi.)

Așadar, visez cu ochii deschiși că ..... dorm. Și ce vis frumos este! Dorm într-un pat mare, moale, pe o saltea ca de puf, pe cearceafuri fine la atingere, care miros ca un câmp de flori. Hmmm, câmp de flori?! Chiar așa! Cred că dacă e bun pentru Emilia să alerge pe el, măcar să și arate corespunzător. Prin urmare, câmpul de flori se regăsea pe lenjeria mea de pat. Ce minunăție! Pleopele mi se închid ușor, urechile nu-mi mai țiuie, Emilia pare că a adormit în brațele mele și coborâm (sau urcăm?) amândouă spre lumea viselor. Măcar pentru jumătate de oră, până la următoarea criză.

Dimineață, după vreo 2 reprize de plânsete și doar vreo două ore de somn, deschid calculatorul pentru a pune ceva muzică. Din obișnuință, deschid și Facebook-ul, intru pe câteva bloguri și dau de concursul acesta, cu și despre lenjerii de pat. Frunzăresc puțin site-ul (producător român), deschid mai multe imagini ale lenjeriilor din categoria 3D și chiar 5D, absolut incredibile (urși, lupi, lebede și trandafiri, fluturi și delfini?! - nebunie, vreau și eu!), ca să aflu că fac parte din ”Promoția 1+1 GRATIS”. La prețul expus, oferta este mai mult decât atractivă.

Mi-am găsit și câmpul meu cu flori. În vreo 3 variante, pentru că nu prea mă pot decide. Și pentru că sunt 3, dar promoția este 1+1, mă gândeam să fac și o călătorie, imaginară măcar, până la Paris. Așadar, acestea sunt finalistele: un câmp cu floricele delicate, pastelate; un altul cu flori supradimensionate, în culorii vii și chiar cu câțiva fluturi; un câmp de trifoi cu patru foi (poate așa voi avea noroc și voi dormi și eu vreo 5 ore pe noapte) și o vedere nocturnă asupra Parisului și a Turnului Eiffel. O nimica toată! Acuma, noroc s-ar numi dacă le-as primi pe toate patru, nu?


duminică, 1 iunie 2014

La mulți ani, copii de toate vârstele!

1 iunie a și venit. Luna această trebuie să mai treacă și vom fi la jumătatea anului. Dar, până atunci, să ne bucurăm de ziua aceasta: prima din lună și ziua internațională a copilului.

La mulți ani, copiilor!




Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular