joi, 25 septembrie 2014

100 de lucruri pe care trebuie să le faci de-a lungul vieţii

Vara aceata am văzut la câţiva bloggeri pe care îi vizitez un fel de leapşă, dar nu chiar. Este vorba de cele 100 de lucruri pe care trebuie să le faci de-a lungul vieţii. Să vedem câte am bifat în cei 27 de ani ai mei.

1. Să adormi sub stele (Asta s-a întâmplat la bunici, pe prispa casei, într-o vară foarte fierbinte, împreună cu fratele meu - o experienţă de neuitat)
2. Să-ţi închizi telefonul mobil pentru o săptămână (Greu, dar am rezistat şi m-am simţit bine. Trebuie repetată experienţa.)
3. Să înoţi cu delfinii

4. Să te scufunzi intr-un costum de scafandru
5. Să bei tequila în Mexic

6. Să înveţi engleză (Slavă Cartoon Network - ului şi filmelor subtitrate, abia apoi şcolii. Am învăţat engleza mai mult din desene şi filme)
7. Să te caţeri în copaci (era ceva mai uşor în copilărie, când eram mai flexibilă ....câte căzături nu am luat, Doamne!)

8. Să faci dragoste pe plajă
9. Să faci balonaşe de săpun (bucuria copilăriei mele, dar şi a vârstei de acuma ....şi bucuria Emiliei ....aşadar se anunţă vremuri cu multe balonaşe)

10. Să scrii povestea vieţii tale (într-un fel, am scris-o ...dar pe bucăţi)
11. Să redactezi o scrisoare şi să o arunci în mare, într-o sticlă (asta pe când eram în Grecia, în vara de student work .... am scris o scrisoare tatălui meu şi am aruncat-o în Marea Meditarană, într-o sticlă de vin grecesc Biblia Cora - aşa se numea)

12. Să plantezi un copac (numai unul?! păi eu am plantat vreo câţiva: meri şi cireşi, vişini, un brăduţ ... şi vor mai urma)
13. Să vezi pinguinii

14. Să înveţi să dansezi Salsa
15. Să pornesti propria ta afacere (propria afacere .... se pune şi cea a soţului, deşi sunt şi eu puţin implicată?!)

16. Să te îndrăgosteşti până peste urechi (Ei bine, s-a întâmplat deja de 2 ori: de soţul meu şi apoi de fiica mea ..... nici nu aveam cum, tot de la el am primit-o şi pe ea)
17. Să fii membru al unui juriu  (Am fost într-un juriu, la un concurs pentru copii, într-o tabără ... A fost interesant, plin de amintiri minunate ....pentru că, în acelaşi timp, am ajutat şi o echipă de copii să caştige la Vânătoarea de comori - toţi cei din juriu au avut şi o echipă pe care să o îndrume)

18. Să dansezi toată noaptea (asta chiar nu e greu. ultima noapte a fost pe 30 august, la o nunta, la care chiar am dansat toată noaptea şi m-am distrat cum nu m-am mai distrat de mult. Dar nu e singura noapte în care am dansat de mi-am rupt pantofii)
19. Să stai sub o cascadă

20. Să faci Halloween-ul în America
21. Să stai pe malul oceanului şi să asculţi zgomotul valurilor

22. Să înveţi să te dai cu patinele (Am învăţat, nu pot spune că nu, dar am învătat doar să mă ţin pe picioare, sprijinită de altcineva. Aş vrea să patinez cu adevărat .... poate anul acesta.)
23. Să participi la carnavalul de la Veneţia

24. Să-ţi scrii planul pe un an şi să-l urmezi
25. Să urmăreşti o eclipsă de lună (nici nu e greu de când parcă s-au înmulţit, numai că la mine s-a întâmplat într-o lună friguroasă rău de tot. Oricum mi-a plăcut, a fost interesant. Mai interesant ar fi fost să am şi un aparat foto foarte bun sau)

26. Să întâlneşti Anul Nou într-un loc exotic
27. Să sari cu paraşuta

28. Să te iubeşti
29. Să inviţi un necunoscut la întâlnire (wow, chiar am făcut-o şi pe asta .... dar a fost o întâlnire mai mult ca între amici şi o surpriză să descoperi o fire ca a mea sub un alt înveliş)

30. Să faci dragoste în baia unui restaurant
31. Să-ţi cumperi haine foarte scumpe (s-a întâmplat o singură data, dar nu am regretat)

32. Să înveţi să conduci o maşină
33. Să mergi în Paris

34. Să petreci o zi întreagă cu o carte (după mine, mi-aş petrece toată ziua/zilele cu vreo carte ... sau două sau trei ... într+o zi, am terminat trei cărţi, dar nu am dormit deloc)
35. Să întâlneşti prieteni adevăraţi  (deja îi am şi îi păstrez; mă minunez că încă mai descopăr, alţii şi alţii - dar e o surpriză minunată)

36. Să vezi apusul la Bali
37. Să vezi cele 7 minuni ale lumii

38. Să sari în mare de pe o stâncă
39. Să învingi frică de nereuşită (mă înfrunt de fiecare dată cu această frică ...şi, de cele mai multe ori, îmi înving teama care parcă mă paralizează)

40. Să te joci cu ursuleţii Koala
41. Să te aventurezi într-o călătorie pe mare

42. Să faci farse prietenilor (chiar e fain uneori să faci farse prietenilor ....atît timp cât sunt inofensive)
43. Să te urci in turnul Eiffel

44. Să faci o donaţie în anonimat
45. Să faci o surpriză neaşteptată persoanei iubite (acestea se fac ....şi totuşi "surpriză neaşteptată" nu e pleonasm?! surpiză în sine este ceva neaşteptat)

46. Să fumezi narghilea
47. Să-ţi faci un site propriu sau blog (mai trebuie site, nu-i aşa?)

48. Să te distrezi în Ibiza
49. Să-ţi faci arborele genealogic (din partea mea, Emilia are străbunici în viaţă; eu mi-am cunoscut toţi cei 4 stră bunici din partea mamei .... cu arborele meu genealogic am ajuns în urmă cu vreo 5 generaţii, dar asta mai mult din istoria familiei transmisă prin viu grai)

50. Să-ţi petreci un sfârşit de săptămână într-un centru spa
51. Să alergi la maraton

52. Să te dai cu placa de snowboard
53. Să meditezi timp de 3 ore

54. Să ţii în palme un fluture viu (mai ales că era şi albastru .... o amintire frumoasă dintr-o excursie)
55. Să mergi în şaua calului pe malul mării (am călărit, dar nu pe malul mării, ci la o pensiune super, în Bucovina .... înainte de asta, doar o singura dată, în copilărie. Nu ştiu de ce, mi-e cam frică de cai - sunt atît de mari, se pot  întâmpla multe şi tot îi consider  extrem de frumoşi)

56. Să faci cunoştinţă cu cineva pe stradă
57. Să-ţi dai micul dejun unui om al străzii

58. Să participi la un flashmob
59. Să înveţi să foloseşti bine calculatorul (să zicem că fac cam 60 %, nu chiar tot ce se poate cu un calculator)

60. Să mănânci cartofi făcuţi la rug (asta e uşor ..... dar cartofi făcuţi în mai puţin de un minut, în smoală fierbinte? ciudat, nu aş fi zis asta, dar chiar erau copţi şi buni)
61. Să petreci o zi întreagă în pat cu persoana iubită (dacă ar fi fost după mine, cred că aş fi petrecut şi vreo 2-3 zile, nu numai una, dar intervine realitatea)

62. Să mergi într-un oraş necunoscut o zi întreagă şi să hoinăreşti în singurătate (şi încă în două oraşe, culmea, ambele începând cu Târgu - Jiu, Mureş ... interesantă experientă ... pe vremea studenţiei)
63. Să-ti filmezi propriul film

64. Să construieşti o casă
65. Să iei un autograf de la o vedetă

66. Să mergi la un meci pe un stadion gigantic
67. Să mergi la vânătoare

68. Să mergi cu bicicleta mai mult de 100 de km
69. Să faci ceva cu mâinile proprii şi să vinzi acel obiect (am făcut: felicitări, o carte de oaspeţi pentru o nuntă şi câteva păpuşele din fetru - păcat că nu le-am făcut poze, dar vreau să mă reapuc de această îndeletnicire)

70. Să zbori cu balonul cu aer cald
71. Să faci o plimbare pe spatele cămilei sau a elefantului

72. Să mergi pe toate continentele
73. Să mergi la carnavalul din Brazilia

74. Să te urci pe panta unui munte înalt (cam cît de înalt? merge şi vreo 1000 de metri?)
75. Să îţi petreci o zi în pădure alimentându-te cu găseşti acolo

76. Să faci surfing
77. Să asculti opera din Viena (chiar dacă la televizor sau pe Youtube .... hahaha)

78. Să mergi în toate capitalele Europei
79. Să înveţi să faci fotografii frumoase

80. Să înveţi limba italiană
81. Să înveţi Tango în Argentina

82. Să te scalzi imbracat  (am reuşit şi performaţa aceasta, împinsă de la spate - literalment; am făcut o baie, îmbrăcată, fără să vreau)
83. Să dormi noaptea gol (atunci când eram singură acasă, vara, la temperaturi imsuportabile pentru mine de 30 de grade în casă ... da, am dormit goală :P)

84. Să participi la o degustare într-un beci cu vinuri
85. Să îţi schimbi radical înfăţişarea

86. Să te urci pe un Vulcan
87. Să mergi la o plajă de nudişti

88. Să încerci o mâncare care îţi provoacă frică (nu ştiu de ce îmi era frică de mâncărurile din fructe de mare, dar, cel puţin, scoicile şi calamarii îmi plac la nebunie)
89. Să nimereşti pe coperta unei reviste

90. Să câştigi la un concurs (şi chiar am câştigat: de la produse cosmetice pe bază de ingrediente naturale, la cărţi, la produse de îngrijirea corpului, o sticlă de şampanie .... apoi vin concursurile la care participi cu ceva, nu pentru ceva .... am câştigat şi din acestea, nu extrem de multe, câteva acolo)
91. Să te plimbi pe spatele unei broaşte ţestoase

92. Să alergi prin bălti pe timp de furtună (am reuşit să fac asta când eram mică, dar ce-mi place să o fac şi acuma, atât timp cât nu sunt cu Emilia)
93. Să mergi cu un Cabriolet

94. Să faci cunoştinţă cu o vedetă de la Hollywood
95. Să te saturi de căpşuni

96. Să faci schimb de suveniruri cu conducătorul unui trib de aborigeni
97. Să-ţi faci un tatuaj

98. Să scrii o carte
99. Să scrii lista ta cu 100 de reuşite
100. Să mori


Un 43% zic eu că este destul de bine.

luni, 22 septembrie 2014

Ce este iubirea?

De ceva vreme am în minte o temă care parcă nu vrea să fie dată la o parte, uitată într-un colț întunecat. Iubirea. Zilele trecute, cu ajutorul fiicei mele, Emilia, care a scormonit bine prin dosarele noastre și-mi aducea fiecare foicică pe care o găsea pentru a mă minuna de ceea ce a făcut ea, am (re)descoperit și ceva ce credeam că nu mai am: o scrisorică și niște bilețele către prietenul meu de atunci, iubitul de mai târziu, soțul de acuma și tatăl Emiliei.

O scrisoare dulce-amăruie, inocentă în conținut, planuri și vise. Niște mesaje drăgăstoase, cu inimi aplicate sau creionate în grabă, vreo 2 cărți poștale cu mesaje funny și mult, mult dor, iubire și dorință de a fi împreună. Unde s-au dus toate acestea?

Nu a trecut chiar atât de mult timp. Ce s-a schimbat între timp?! Știu că se zice că ”îndrăgosteala” durează între 6 și 9 luni, iar dragostea explozivă, tipică primei iubiri durează vreo 3 ani (asta dacă cei doi rămîn împreună), apoi vine rândul unei iubiri ceva mai domolite, bazată pe cunoaștere, intimitate, respect, prietenie, țeluri comune, traiul în comun și chiar muncă - pentru că trebuie muncă pentru a face ceva să meargă.

Bun. Noi am trecut de cei 3 ani. De atunci, de la început, și până în prezent s-au petrecut multe. Am lăsat în urmă facultate și școli, lucrăm amandoi (eu, deocamdată, în concediu de maternitate, dar asta nu mă împiedică să mai traduc din când în când, să mai meşteresc ceva drăguţ pentru cei dragi, şi apoi să fii mamă înseamnă cu adevărat program full time, acel 24/7). El este ocupat cu serviciul lui, un fel de omul-orchestră: administrstor, director de vânzări, oferte şi facturi, publicitatew, site, blog, articole în ziare (mă întreb cât mai poate omul ăsta să mai facă ... şi încă singur).

Aşadar, când ajunge acasă, deja obosit pe toate planurile, Emilia îl ia la "puricat". Nici nu se descalţă, că ea deja i s-a urcat în cârcă şi strigă în gura mare "Tata, tata, taaataaaa", fericită nevoie mare că tati s-a întors acasă şi că mi-l poate fura, să fie numai pentru ea. Iar eu, bucuroasă, i-l las. Şi aşa îl vede rar, adică vreo câteva ore înainte de culcare.

Apoi stau şi mă gândesc. Ce e dragostea? Ce e iubirea? O fi acei fluturaşi de la începutul relaţiei, acea stare de beatitudine că, în sfârşit, ai găsit pe cineva care te vede şi te place aşa cum eşti? O fi acea plăcută rutină, instalată după vreo câţiva ani de relaţie, când deja nici ticurile celuilalt nu te mai enervează? 

Sau poate o fi acel moment în care, după o zi lungă şi încărcată de ambele părţi, te uiţi în ochii persoanei iubite şi mai citeşti încă admiraţie faţă de tine, se mai zăreşte un zâmbet de genul "mai târziu va fi şi momentul nostru" pentru că în prezent mogâldeaţa ne solicită atenţia constant, o fi acel sentiment de beatitudine când îţi vezi soţul obosit peste măsura cum îşi ia prinţesa în braţe, se joacă cu ea, vorbeşte şi cântă, citesc şi mănâncă împreună şi ştii că nimic nu poate fi mai frumos.


Iubirile mele

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular