Se afișează postările cu eticheta casnicie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta casnicie. Afișați toate postările

luni, 22 septembrie 2014

Ce este iubirea?

De ceva vreme am în minte o temă care parcă nu vrea să fie dată la o parte, uitată într-un colț întunecat. Iubirea. Zilele trecute, cu ajutorul fiicei mele, Emilia, care a scormonit bine prin dosarele noastre și-mi aducea fiecare foicică pe care o găsea pentru a mă minuna de ceea ce a făcut ea, am (re)descoperit și ceva ce credeam că nu mai am: o scrisorică și niște bilețele către prietenul meu de atunci, iubitul de mai târziu, soțul de acuma și tatăl Emiliei.

O scrisoare dulce-amăruie, inocentă în conținut, planuri și vise. Niște mesaje drăgăstoase, cu inimi aplicate sau creionate în grabă, vreo 2 cărți poștale cu mesaje funny și mult, mult dor, iubire și dorință de a fi împreună. Unde s-au dus toate acestea?

Nu a trecut chiar atât de mult timp. Ce s-a schimbat între timp?! Știu că se zice că ”îndrăgosteala” durează între 6 și 9 luni, iar dragostea explozivă, tipică primei iubiri durează vreo 3 ani (asta dacă cei doi rămîn împreună), apoi vine rândul unei iubiri ceva mai domolite, bazată pe cunoaștere, intimitate, respect, prietenie, țeluri comune, traiul în comun și chiar muncă - pentru că trebuie muncă pentru a face ceva să meargă.

Bun. Noi am trecut de cei 3 ani. De atunci, de la început, și până în prezent s-au petrecut multe. Am lăsat în urmă facultate și școli, lucrăm amandoi (eu, deocamdată, în concediu de maternitate, dar asta nu mă împiedică să mai traduc din când în când, să mai meşteresc ceva drăguţ pentru cei dragi, şi apoi să fii mamă înseamnă cu adevărat program full time, acel 24/7). El este ocupat cu serviciul lui, un fel de omul-orchestră: administrstor, director de vânzări, oferte şi facturi, publicitatew, site, blog, articole în ziare (mă întreb cât mai poate omul ăsta să mai facă ... şi încă singur).

Aşadar, când ajunge acasă, deja obosit pe toate planurile, Emilia îl ia la "puricat". Nici nu se descalţă, că ea deja i s-a urcat în cârcă şi strigă în gura mare "Tata, tata, taaataaaa", fericită nevoie mare că tati s-a întors acasă şi că mi-l poate fura, să fie numai pentru ea. Iar eu, bucuroasă, i-l las. Şi aşa îl vede rar, adică vreo câteva ore înainte de culcare.

Apoi stau şi mă gândesc. Ce e dragostea? Ce e iubirea? O fi acei fluturaşi de la începutul relaţiei, acea stare de beatitudine că, în sfârşit, ai găsit pe cineva care te vede şi te place aşa cum eşti? O fi acea plăcută rutină, instalată după vreo câţiva ani de relaţie, când deja nici ticurile celuilalt nu te mai enervează? 

Sau poate o fi acel moment în care, după o zi lungă şi încărcată de ambele părţi, te uiţi în ochii persoanei iubite şi mai citeşti încă admiraţie faţă de tine, se mai zăreşte un zâmbet de genul "mai târziu va fi şi momentul nostru" pentru că în prezent mogâldeaţa ne solicită atenţia constant, o fi acel sentiment de beatitudine când îţi vezi soţul obosit peste măsura cum îşi ia prinţesa în braţe, se joacă cu ea, vorbeşte şi cântă, citesc şi mănâncă împreună şi ştii că nimic nu poate fi mai frumos.


Iubirile mele

sâmbătă, 29 iunie 2013

Happy Weekend (4)- Don`t worry, be happy!



Brad Pitt despre soția sa :

Soția mea s-a îmbolnăvit. Ea a fost mereu nervoasa din cauza problemelor de la locul de muncă, viața personală, eșecurile ei și copii. Ea a pierdut aproape 15 kg si ajunsese la 40 kg. A devenit extrem de slaba si plangea constant. 

Nu mai era o femeie fericita. A suferit de dureri de cap continue, dureri in piept si nevralgii intercostale. Nu dormea bine, adormea numai dimineața și obosea foarte repede în timpul zilei. 

Relația noastră ajunsese in punctul in care urma sa ne despartim. Frumusețea ii disparuse, avea cearcane uriase, nu mai avea grija de ea. A refuzat sa mai joace in filme, respingand rapid orice rol i se propunea. 

Mi-am pierdut speranța și a crezut că vom divorța mai repede ... Dar apoi m-am decis să acționez si sa schimb asta. Pana la urma a fost cea mai frumoasă femeie de pe pământ, idolul a mai mult de jumătate din bărbații și femeile de pe pământ, iar eu am fost cel caruia soarta i-a permis sa o iubesc si să o îmbrățișez. 

Am început să ma port extrem de frumos. Flori, daruri și complimente, gesturi de afectiune pentru care nu le-am facut. Am surprins-o si am incantat-o in fiecare minut. 

Am inceput sa trăiesc doar pentru ea. Am vorbit în public doar despre ea. Am dus toate discutiile în direcția ei. Am lăudat-o în fața prietenilor nostri. Pare de necrezut, dar ea a înflorit. Ea inceput sa mai ia in greutate, nu mai era nervosa și m-a iubit chiar mai mult decât oricând. N-am crezut niciodata că ea poate iubi atât de mult.

Și apoi am realizat un lucru : femeia este reflectarea barbatului de langa ea.

Dacă o iubești până la punctul nebuniei, ea va deveni o nebunie.

* Brad Pitt ( traducere )

preluata de pe Facebook


Ma pregateam sa postez cateva imagini haioase, dar apoi mi-am zis ca si aceasta declaratie merita la fel de multa consideratie. Bravo tie, Brad Pitt! Voi ce ziceti? Are dreptate sau nu?

Orice ai zice despre Angelina Jolie, este si ea femeie ...om ....cu tot atatea grji, suparari, incercari si depresii ca oricare alta persoana. Tot ce conteaza e daca persoana de langa tine te iubeste si in aceste momente ca si atunci cand esti infloritoare, fericita si cea mai frumoasa.... Daca e asa, in curand vei lasa deoparte toate lucrurile rele si vei (re)deveni cea care ai fost si chiar mai puternica!

Acum cateva foto cu cei doi










Happy end -uri exista si in viata reala, numai ca nu seama cu cele din povesti si basme ... Poate de aceea nu le recunoastem?! Ele nu se termina cu "... si au trait fericiti pana la adanci batraneti...", nuuu ... 

Happy end-ul din viata reala este ceva de genul: "... si au trecut cu bine peste greutati, inca impreuna, iubindu-se ...stiu ca nu va fi usor, ca vor mai trebui sa infrunte greutati, suparari, boli si altele .... dar o vor face impreuna, mana in mana, ochi in ochi ... cu un zambet pe buze ... la urma urmei ....sunt impreuna ....mai mult nici nu isi doresc. Sfarsit ....deocamdata!".


Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 25.



Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular