Ploua infernal. De 3 zile ploua in continuu. Cine a spus ca iadul e fiebinte a gresit! Nu, iadul e aceasta intindere de apa, aceasta cortina curgatoare care ne acopera si ne va fi mormant.
Multi gandeau astfel. Si cum sa nu gandeasca asa cand le-a pierit si cea din urma speranta: case nu mai au, toata agoniseala lor s-a dus, literalmente, pe apa sambetei; si, mai negru decat carbunele este inima lor, care a murit inecata, la fel ca membri ai familiei si prieteni.
Multi altii sunt dati disparuti. Cine ii va gasi? Cum ii va gasi? Uzi, infrigurati, dar in viata, sau morti, plutind pe apa disperarii? Nimeni nu stie, dar toti fac chiar si imposibilul pentru a-i gasi.
Solidaritatea a unit inimile tuturor: oameni simpli se daruiesc trup si suflet alinarii sinistratilor, armata, pompierii, medicii si autoritatile cauta solutii pentru cei in viata si pentru a mai remedia situatia. Nimeni nu mai arunca vina in ograda vecinului, toti cauta sa supravietuiasca inca unei ore, inca unei zile in infernul plutitor.
Cred ca povestea cea mai impresionanta e cea a familiei Ciobanu - 5 frati, 4 dintre ei crescuti de fratele mai mare, Ionut, dupa ce le-au murit parintii intr-un stupid accident de masina. (Parerea mea e ca majoritatea accidentelor de masina sunt stupide si uneori ma bucur ca nu am permis.)
Am aflat si eu de povestea lor cand am raspuns apelului umanitar. Vroiam sa fiu acolo, in mijlocul actiunii, nu un simplu spectator la o tragedie ... numai ca in mai mult de 3 acte. Astfel ca am zburat cu avionul in regiune, m-am adresat autoritatilor si, de acolo, m-au indrumat spre satul aflat sub ape. Acolo, voluntarii erau cu sutele, cautau disparutii, care erau destui pentru un sat atat de mic. Problema rezida si in izolarea lui (a satului), fiind mai greu de gasit si, astfel, mai greu de organizat o actiune de cautare.
Dar acolo unde minti si inimi bune se pun laolalta si cladesc un pod peste ape, prea putine le mai pot sta in cale. Treptele spre Rai asa sunt construite: din inimi si minti bune. Fiecare echipa avea un sef - om al regiunii - o salupa, un medic si destui voluntari, paturi, apa si altele de care ar mai fi fost nevoie. Asa mi-am inceput navigarea prin tinutul deznadejdii: intr-o salupa impreuna cu alti 10 oameni, cautand familia Ciobanu.
Seful de echipa, Vasile, tocmai ne expunea istoricul celor 5 frati nepastuiti de soarta.
Acuma, ce va voi spune eu, stie tot satul. Familia Ciobanu nu a fost niciodata una bogata, dar aveau casuta si bucatica lor de pamant si erau fericiti impreuna. Cu 5 copii nu cred sa le fi fost usor parintilor, dar erau mandri tare de ei si ii iubeau ca ochii din cap. Numai ca acu vreo 3 ani s-a intamplat nenorocirea: parintii lor au murit intr-un accident de masina in timp ce mergeau la o ruda bolnava, intr-un sat vecin.
Noroc de Ionut, al mare, ca implinise in primavara 18 ani si a fost declarat capabil sa se ingrijeasca de fratii lui mai mici. A renuntat la scoala, si-a gasit ceva de lucru si ii intretine pe cei mai mici. Mai sunt 4: Ana de 15 ani, Matei de 11 ani si gemenii, Andrei si Natalia, de 3 ani. Cei mici nici nu au constientizat bine ce s-a intamplat.
Impreuna aveau grija de casa si cultivau cateva legume in gradinita lor; ii mai ajutau si satenii pentru ca le erau dragi. Ionut, al mare, le era si tata si mama. Niciodata nu l-am vazut plangandu-se de ceva: baiat muncitor, vesel tot timpul. Avea grija de fratii lui asa ca un parinte. Pacat ca a trebuit sa renunte la scoala. Tare destept mai era! Sper doar ca ii vom gasi! Casa lor era ultima din sat, undeva putin in afara lui. Mai avem ceva de parcurs pana acolo.
Restul drumului (cu salupa prin sat) l-am petrecut in liniste, fiecare gandindu-se, cred, la cat de norocosi si binecuvantati suntem noi prin comparatie.
Liniste! Ajungem imediat apoi incepem sa cautarea propriu-zisa. Acesta a fost indemnul lui Vasile. Deja se insera. Va fi mai greu asa, dar nu ne vom da batuti. Ii vom gasi, imi tot spuneam.
Nu voi mai lungi mult povestea. Pe scurt, cand i-am gasit, in podul casei lor, erau toti 5 teferi, dar parca vazusera fantomele celor morti trecand prin fata lor ... si nu erau putine fantome. Ionut ii tinea in brate pe gemeni, amandoi cu cate o patura in jurul lor, ceilalti doi mai mari se inghesuiau si ei in Ionut - pentru caldura. Nu au salvat multe cand a venit viitura, doar ceva de mancare (nu le-a ajuns decat pentru o zi si jumatate, cu toate ca Ionut s-a lipsit de ea pentru a-i hrani pe cei mici), pisica lor era si ea acolo, plus 2 cateide rasa necunoscuta si, dupa cum mi-am putut da seama si afla ulterior, o cutie de carton cu fotografiile parintilor, caietele de scoala si cateva articole de imbracaminte. Asta era toata avutia lor acuma.
Mai, copii, mai, ati avut niste ingeri pazitori care au vegheat asupra voastra. Ma bucur sa va vad teferi!, spuse Vasile cu o voce in care se recunosteau lacrimile.
Nu cred in ingeri! Nu mai cred in ingeri!, asta ne-a zis, inversunat, Ionut. Mai bine puteti zice ca voi suntei ingerii nostri: voi ne-ati ajutat.
Niciodata nu voi uita ce s-a intamplat apoi. Cea mica, Natalia, isi da deoparte patura de pe ea si se pune in fata unui Ionut ingenuncheat (de griji, de nevoi, de soarta, de iubire), il cuprinde in bratele ei micute, ca intr-o imbratisare de mama, ii pune o manuta pe cap si-l mangaie incetisor:
Tu esti ingerul meu, Ionut! Tu ai avut grija de noi!
***
Uneori nici eu nu mai cred in ingeri. In ingerii aceia de sus, din ceruri. Alteori cred. In schimb, cred cu putere in ingerii "lasati" pe pamant: tata, dar el deja s-a ridicat mai presus de toate acestea; mama, care a trecut printr-o alta cotitura a drumului ei nu asa de lin, dar care a ramas tare, pe pozitii si cu zambetul pe buze; familia si prietenii; strainul care-mi adreseaza un zambet pe strada; copiii care rad in parc- ingeri razand - cel mai frumos sunet de pe pamant; cei mai importanti - sotul si fiica mea. Asadar, mai seman si eu cu Ionut din cand in cand, in momentele cand problemele se aduna si nu vad o solutie , o iesire. Dar, apoi, imi dau seama ca sunt inconjurata de ingerii mei personali ... Ma ridic, zambesc si durerea e mai mica. Cred in ei!
***
Parfumul Make Perfume Not War de la Histoires de Parfums a fost lansat in 2013 ca un parfum din gama citrus-fructata pentru femei si barbati. Notele de varf cuprind portocala, lamaie, grapefruit, mandarina si bergamota; notele de mijloc sunt date de mango, ananas, piersica, frezie, lilac si ciclama; notele de baza sunt moscul alb, vanilia, boabele de tonka si lemnul alb.
***
Postarea participa la
Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de
Mirela. Tema este Parfumul credintei si a fost propus de
Diana. Urmatoarea tema este Muzica parfumată a toamnei sau Parfumul muzicii toamnei.
Alti condeieri:
Mirela,
Silving,
Vania,
Vienela,
vavaly,
Gabi,
Diana,
lili3d,
Tina,
Mala,
Elly,
Lolita,
Daurel,
Irealia si
Axlandra.