marți, 31 martie 2015

Recomandări pentru sărbătorile pascale (I) - Curățenia de primăvară

Încet-încet se apropie și Paștele pentru creștinii ortodocși. Adică pe 12 aprilie, în mai puțin de 2 săptămâni. Multă lume deja a intrat în febra curățeniei de primăvară/sărbători pascale, a pregătirilor generale. Eu stau frumos în fața calculatorului și doar mă gândesc ce mi-ar place să fac, nu ce ar trebui să fac. Și uite așa mi-a venit ideea unor recomandări personale pentru perioada imediat următoare.

Aceste recomandări vor include de toate: de la mâncare, până la lectură, idei practice și Do It Yourself, activități pentru copii și handmade, decorațiuni specifice sărbătorii și chiar activități în aer liber. Să pornim la drum! Va fi unul lung.

marți, 24 martie 2015

Surprize livrești

Luna martie încă nu a trecut. Cu doar câteva zile până la sfârșitul ei, mi se pare că a trecut, în schimb, toată acea agitație cu 1 și 8 Martie, Ziua Femeii și Ziua Mamei. Gata cu cadourile, gata cu surprizele plăcute care îți moaie picioarele și îți fac inima să bată mai repede. Gata!

Dar mare mi-a fost surprinderea azi după prânz, când m-am întors de la interviu obositor (adică a durat mult, nu că a fost interviul în sine obositor) și am dat cu ochii de surpriza mea. Mama a crezut că am pățit ceva și îmi tot dădea palme pe spate, crezând că m-am înecat cu aer :)

sâmbătă, 21 martie 2015

Noua provocare handmade: Idei de primăvară

Grupul nostru de handmade tocmai s-a mărit. Yeeeeei! Sper să participe mai multi membri ai grupului nostru, tocmai de aceea tema pentru această nouă provocare handmade este una destul de permisivă: PRIMĂVARA!

Se vor schimba puțin lucrurile. Știu că se merge foarte mult pe încredere (atunci când tu dăruiești, aștepți cu emoție același răspuns: un cadou handmade care să îți aducă zâmbetul pe buze - ”Seriozitatea participării în temele date și participarea cu simțul deținerii unor idei de creații inedite. Nu doar pentru dragul de a lipi doua hârtii” - din chestionarul pe care unele persoane l-au completat). Sper să nu mai avem probleme cu această a treia ediție/provocare.

luni, 16 martie 2015

Finalul concursului aniversar

Bună dimineața tuturor!

Știu că nu am mai scris nimic pe blog de mai bine de o lună, dar am citit ca o nebună, oricând aveam un moment liber. Asta și pentru că în foarte puțin timp trebuie să mă întorc la serviciu și nu voi mai avea timpul pe care îl am acuma pentru a-mi face plăcerea. Dar tot voi citi, oricum am ajuns să citesc mai mult noaptea :)

Și acuma să trecem la lucruri importante: cum ar fi, aflarea câștigătorilor la concursul aniversar. Au fost 28 de participanți și vreau să vă mulțumesc că mi-ați dat șansa să aflu motivele voastre pentru a citi și ce genuri preferați.

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular