Oaza mea de liniste

Seara tarziu. Emilia doarme. A fost o zi grea si pentru ea. Dar frumoasa. Acum viseaza ingerasi - zambeste atat de frumos. L-am lasat pe sotul meu de veghe si mi-am zis ca merit si eu putina relaxare. Umplu cada cu apa parfumata de la uleiul de trandafiri. Imi iau crema cea mai buna, o carte in mana si ma pregatesc de rasfat.

Apa calda deja imi face bine. Ma simt de parca as fi intr-un cocon .... umed, dar caldut, reconfortant. Citesc cateva pagini din carte pentru a lasa timp caldurii sa intri si in oasele mele infrigurate. Dar nu-mi sta mintea la carte, la firul povestii. Ciudat. Nu mi se prea intampla asta. Mai mult as vrea sa visez. Sa alunec intr-un somn lin, pufos ca un nor, mangaiata de lumina lunii si vegheata de stele.

Ma scufund in coconul meu caldut, las apa sa ma invaluie, sa ma ocroteasca. Ce senzatie! Ma simt ca in bratele mamei: alinata, la cald si in siguranta. Dar imediat apare nevoie de a respira. Ma zbat, ma ridic spre lumina si imi dau seama ca ..... inot?! Si ce e lumina aceea ciudata?

Ajung la suprafata, capul imi iese din apa, trag prima gura plina de aer in piept si ... raman uimita. Asta nu e baia mea. Nici apartametul meu. In jurul meu se aud sunete incitante, trilurile unor pasari necunoscute, verdele luxuriant ma inconjoara si se aude clipocitul apei in spatele meu. Ma intorc si inima imi sta in loc o secunda. O mini cascada se revarsa peste un bloc de piatra acoperit de muschi verde crud. Apa era calduta si limpede in lacul in care am "aterizat" eu fara sa stiu.

Imi rotesc privirea si ma umplu de o uimire copilareasca. O asa minune nu am mai vazut de cand sunt eu! Inot fericita si asaltata de noi si multiple senzatii. Ridic privirea la cerul albastru si scap un strigat ... de fericire: deasupra mea, mangaiat de razele soarelui, aparuse un curcubeu care parca isi lua seva din apa magica a lacului.

Ma las inundata de aceasta stare de bine si inchid ochii, accept binecuvantarea si ma las purtata de curent inspre cascada. Susurul ei devin un tropot puternic. Ajung in dreptul ei si imi dau seama ca dupa perdeaua de apa se afla o pestera ascunsa. Curiozitatea e prea mare si inaintez. Dusul cascadei este imi maseaza capul si umerii, dar numai pentru cateva secunde.

Dupa cascada, un lac interior intr-o pestera destul de voluminoasa. Ceva lumina apa din adancuri si facea lumina si in pestera. Ma scufund in apa nu prea adanca si iau in palma luminescenta aceea vibranta. La suprafata, ridic mana si descopar in ea .... o stea. In mana mea am o stea! Doamne Dumnezeule!

Aud in departare niste sunete. Un planset de copil. Devin nelinistita. Ma zbat si ma scufund iar in apa. De data aceasta, cand ma ridic, sunt din nou la mine in baie, in cada. Nici un sunet in casa, asadar plansetul de copil trebuie sa fi fost constiinta mea care ma avertiza ca Emilia se va trezi in curand. Nicio  problema! Sunt linistita acuma! Oaza mea m-a umplut de liniste, pace si bucurie. Am bateriile incarcate pentru inca o runda in viata reala. Pe urmatoarea data, oaza mea!

***

Postarea participa la Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela. Tema propusa de Adriana este Parfumul cascadelor.

Alti condeieri: Mirela, Adriana T., Minnie, ch3815h, Vienela, Gabi, Lolita,  Nina, Silving, lili3d, Tina, Elly, Anca, Diana, Kadia.

Curtea parfumata - Balul noptii

Noapte. Artificii in inaltul cerului. Rosu, albastru, alb si verde coloreaza cerul ca cerneala de deasupra castelului Versailles .... Le Château e plin de lume, lume buna. Crema aristocratiei franceza a venit sa petreaca impreuna cu regele lor, Soarele - Louis Quatorze.

Mii de lumanari care sa lumineze Versailles-ul ca pe timpul zilei, servitori angajati in a-i face pe toti sa se simta minunat, servindu-i cu champagne. Zeci, poate chiar sute de costume, de peruci pudrate, arome puternice si imbatatoare amestecandu-se in sala de bal cu duhoarea de pe coridoarele nu foarte indepartate. Dar nu asta conta pentru el. Era prima auditie a operei  Le Roi danse. Avea emotii. Trebuie sa iasa perfect. Isi pusese capul chezasie pentru splendoarea operei inchinate regelui. Daca nu ii va place, Bastilia avea sa fie un loc confortabil in comparatie cu ce il astepta.

Lully, Jean-Baptiste Lully - compozitorul Muzicii Regelui, isi aseza mai bine peruca pudrata corespunzator, isi incheie haina de seara din brocart verde cu nasturii aurii, incalta condurii cu catarama si-si lua bastonul cu care tinea ritmul. Trebuia sa fie acolo pentru a supraveghea punerea in scena.

Sala Oglinzilor. Versailles. Balul e in toi, dar se anunta miezul noptii. Intra in sala familia regala: regele tinand-o de mana pe regina (Maria Tereza), regina-mama in urma lor impreuna cu toti sfatuitorii regelui - Colbert, le Grand Conde si amanta lui Françoise d'Aubigné, marchiza de Maintenon.

Regele inainteaza de parca ar fi Moise despartind Marea Rosie. Randurile de dansatori se indeparteaza in plecaciune pentru a-i face loc Soarelui in sala de bal. Drumul pana la tron dureaza 10 minute bune, Ludovic impartind in dreapta si stanga mana sa pentru a fi sarutata, aruncand priviri lascive tuturor doamnelor mai de Doamne-ajuta si domnisoarelor imbujorate, incuranjand protejatii sai cu un zambet prietenesc. Abia astepta opera scrisa ca un omagiu adus lui. Intotdeauna il placuse pe Lully - iubea muzica chiar mai mult decat Ludovic insusi, iar ceea ce imagina Lully ii era inchinat lui.

Lully ii stia nebuniile, ingrijorarile, bucuriile si tristetile. Stia sa-l faca sa rada, chiar si cand treburile regatului sau ale familiei ii impovarau gandurile. El ii daruise prima pereche de pantofi cu toc mai inalt decat de obicei - stia despre "mica lui problema" cu inaltimea -, oferindu-i o mica scena de pe care sa-si reverse lumina si caldura, exact ca un soare.

Balul din aceasta seara era incununarea succeselor ambilor: ale lui Lully ca si maestru al muzicii, dar si al artei spectacolului, si ale lui Ludovic insusi - ca suveran, cap de familie si barbat adorat de femei. Nu-si putea dori nimic mai mult. Le avea pe toate si-si acceptase neajunsurile, chiar profitand de ele.

Muzica incepu sa rasune in toata sala de bal imediat ce familia regala lua loc in jurul tronului. O muzica puternica, zbuciumata, explozii de artificii si personaje misunand pe scena, cu un povestitor in afara ei. Miscari viguroase, valuri de vapori parfumati zburand prin sala, ajungand pana si la cel din urma nas si gadiland narile, trezind o reactie. Trebuia sa-ti placa .... sau nu, nu existau jumatati de masura.

Costumele elaborate ale actorilor, perucile negre si albe ale barbatilor, mov si chiar roz ale femeilor, pasii complicati de dans, muzica divina, aromele puternice de mosc si ambra impletindu-se cu cele mai delicate, de trandafiri si violete - preferatele Mariei Tereza. Toate simturile iti erau activate de spectacolul organizat de Lully.

La un moment dat, trambita rasuna si regele insusi se ridica de pe tron, alaturandu-se actorilor si dansatorilor de pe scena. Toti sunt inmarmuriti. Regele canta, e adevarat ca iubeste muzica, dar nu danseaza. Si, totusi, opera se numeste Le Roi danse - Regele danseaza. Sa-l vezi pe Ludovic - Regele Soare dansand este un eveniment pe care il vezi poate o data-n viata ... sau la doua vieti.

Toata curtea urmareste piruetele si pasii de dans executati de Ludovic. Are gratie si fluiditate. Isi stie locul pe scena - adica in centrul ei. Stie ca el e Puterea, Gratia si Lumina. El este Soarele - ce te poate mangaia cu o raza calduroasa in mijlocul iernii geroase sau te poate parjoli imediat.

Mai mult decat oricine altcineva, mai mult decat mama sa, sotia sau amantele sale, decat supusii si ministrii sai, Lully a inteles sufletul din spatele mastii. A inteles curiozitatea, aplecarea lui catre arte, in special muzica si dans, dorinta lui de a fi iubit, adulat, de a fi primul si ultimul gand, de a excela. Lully i-a oferit ocazia de a-si implini o dorinta ascunsa -  chiar si lui insusi - multa vreme. Aceea de a fi el insusi, desi numai pe scena, dansand.
 1, 2, 3

***

Le Roy Soleil de Salvador Dali este un parfum oriental-picant pentru femei. Le Roy Soleil a fost lansat în 1997. Notele de varf sunt ananas, mandarina, mar, bergamota, lemn de trandafir brazilian, lamaie, flori de papaya și rubarbă; notele de mijloc sunt ciclama, caisa, garoafa, scortisoara, orhidee, iasomie, lăcrămioară și trandafir; notele de baza sunt lemnul de santal, boabele de tonka, ambra, paciuli, mosc, vanilie si vetiver.

Si un parfum pentru barbati, acelasi Salvador Dali.

1, 2 

Postarea participa la Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela. Tema, Parfumul Curții Regelui Soare, a fost aleasa de mine (culmea culmilor, scriind ultima dintre toti). Peste doua saptamani, in 1 Decembrie, Adriana a propus tema  Parfumul cascadelor.

Alti condeieri care au scris pe aceeasi tema sunt: Mirela, Vania, Minnie, Kadia, Gabi, Adriana T., Diana, Elly si Silving (pana acuma).

Nu cred in ingeri!

Ploua infernal. De 3 zile ploua in continuu. Cine a spus ca iadul e fiebinte a gresit! Nu, iadul e aceasta intindere de apa, aceasta cortina curgatoare care ne acopera si ne va fi mormant.

Multi gandeau astfel. Si cum sa nu gandeasca asa cand le-a pierit si cea din urma speranta: case nu mai au, toata agoniseala lor s-a dus, literalmente, pe apa sambetei; si, mai negru decat carbunele este inima lor, care a murit inecata, la fel ca membri ai familiei si prieteni.

Multi altii sunt dati disparuti. Cine ii va gasi? Cum ii va gasi? Uzi, infrigurati, dar in viata, sau morti, plutind pe apa disperarii? Nimeni nu stie, dar toti fac chiar si imposibilul pentru a-i gasi.

Solidaritatea a unit inimile tuturor: oameni simpli se daruiesc trup si suflet alinarii sinistratilor, armata, pompierii, medicii si autoritatile cauta solutii pentru cei in viata si pentru a mai remedia situatia. Nimeni nu mai arunca vina in ograda vecinului, toti cauta sa supravietuiasca inca unei ore, inca unei zile in infernul plutitor.

Cred ca povestea cea mai impresionanta e cea a familiei Ciobanu - 5 frati, 4 dintre ei crescuti de fratele mai mare, Ionut, dupa ce le-au murit parintii intr-un stupid accident de masina. (Parerea mea e ca majoritatea accidentelor de masina sunt stupide si uneori ma bucur ca nu am permis.)

Am aflat si eu de povestea lor cand am raspuns apelului umanitar. Vroiam sa fiu acolo, in mijlocul actiunii, nu un simplu spectator la o tragedie ... numai ca in mai mult de 3 acte. Astfel ca am zburat cu avionul in regiune, m-am adresat autoritatilor si, de acolo, m-au indrumat spre satul aflat sub ape. Acolo, voluntarii erau cu sutele, cautau disparutii, care erau destui pentru un sat atat de mic. Problema rezida si in izolarea lui (a satului), fiind mai greu de gasit si, astfel, mai greu de organizat o actiune de cautare.

Dar acolo unde minti si inimi bune se pun laolalta si cladesc un pod peste ape, prea putine le mai pot sta in cale. Treptele spre Rai asa sunt construite: din inimi si minti bune. Fiecare echipa avea un sef - om al regiunii - o salupa, un medic si destui voluntari, paturi, apa si altele de care ar mai fi fost nevoie. Asa mi-am inceput navigarea prin tinutul deznadejdii: intr-o salupa impreuna cu alti 10 oameni, cautand familia Ciobanu.

Seful de echipa, Vasile, tocmai ne expunea istoricul celor 5 frati nepastuiti de soarta.

Acuma, ce va voi spune eu, stie tot satul. Familia Ciobanu nu a fost niciodata una bogata, dar aveau casuta si bucatica lor de pamant si erau fericiti impreuna. Cu 5 copii nu cred sa le fi fost usor parintilor, dar erau mandri tare de ei si ii iubeau ca ochii din cap. Numai ca acu vreo 3 ani s-a intamplat nenorocirea: parintii lor au murit intr-un accident de masina in timp ce mergeau la o ruda bolnava, intr-un sat vecin.

Noroc de Ionut, al mare, ca implinise in primavara 18 ani si a fost declarat capabil sa se ingrijeasca de fratii lui mai mici. A renuntat la scoala, si-a gasit ceva de lucru si ii intretine pe cei mai mici. Mai sunt 4: Ana de 15 ani, Matei de 11 ani si gemenii, Andrei si Natalia, de 3 ani. Cei mici nici nu au constientizat bine ce s-a intamplat.

Impreuna aveau grija de casa si cultivau cateva legume in gradinita lor; ii mai ajutau si satenii pentru ca le erau dragi. Ionut, al mare, le era si tata si mama. Niciodata nu l-am vazut plangandu-se de ceva: baiat muncitor, vesel tot timpul. Avea grija de fratii lui asa ca un parinte. Pacat ca a trebuit sa renunte la scoala. Tare destept mai era! Sper doar ca ii vom gasi! Casa lor era ultima din sat, undeva putin in afara lui. Mai avem ceva de parcurs pana acolo.

Restul drumului (cu salupa prin sat) l-am petrecut in liniste, fiecare gandindu-se, cred, la cat de norocosi si binecuvantati suntem noi prin comparatie.

Liniste! Ajungem imediat apoi incepem sa cautarea propriu-zisa. Acesta a fost indemnul lui Vasile. Deja se insera. Va fi mai greu asa, dar nu ne vom da batuti. Ii vom gasi, imi tot spuneam.

Nu voi mai lungi mult povestea. Pe scurt, cand i-am gasit, in podul casei lor, erau toti 5 teferi, dar parca vazusera fantomele celor morti trecand prin fata lor ... si nu erau putine fantome. Ionut ii tinea in brate pe gemeni, amandoi cu cate o patura in jurul lor, ceilalti doi mai mari se inghesuiau si ei in Ionut - pentru caldura. Nu au salvat multe cand a venit viitura, doar ceva de mancare (nu le-a ajuns decat pentru o zi si jumatate, cu toate ca Ionut s-a lipsit de ea pentru a-i hrani pe cei mici), pisica lor era si ea acolo, plus 2 cateide rasa necunoscuta si, dupa cum mi-am putut da seama si afla ulterior, o cutie de carton cu fotografiile parintilor, caietele de scoala si cateva articole de imbracaminte. Asta era toata avutia lor acuma.

Mai, copii, mai, ati avut niste ingeri pazitori care au vegheat asupra voastra. Ma bucur sa va vad teferi!, spuse Vasile cu o voce in care se recunosteau lacrimile.

Nu cred in ingeri! Nu mai cred in ingeri!, asta ne-a zis, inversunat, Ionut. Mai bine puteti zice ca voi suntei ingerii nostri: voi ne-ati ajutat.

Niciodata nu voi uita ce s-a intamplat apoi. Cea mica, Natalia, isi da deoparte patura de pe ea si se pune in fata unui Ionut ingenuncheat (de griji, de nevoi, de soarta, de iubire), il cuprinde in bratele ei micute, ca intr-o imbratisare de mama, ii pune o manuta pe cap si-l mangaie incetisor:

Tu esti ingerul meu, Ionut! Tu ai avut grija de noi! 

***

Uneori nici eu nu mai cred in ingeri. In ingerii aceia de sus, din ceruri. Alteori cred. In schimb, cred cu putere in ingerii "lasati" pe pamant: tata, dar el deja s-a ridicat mai presus de toate acestea; mama, care a trecut printr-o alta cotitura a drumului ei nu asa de lin, dar care a ramas tare, pe pozitii si cu zambetul pe buze; familia si prietenii; strainul care-mi adreseaza un zambet pe strada; copiii care rad in parc- ingeri razand - cel mai frumos sunet de pe pamant; cei mai importanti - sotul si fiica mea. Asadar, mai seman si eu cu Ionut din cand in cand, in momentele cand problemele se aduna si nu vad o solutie , o iesire. Dar, apoi, imi dau seama ca sunt inconjurata de ingerii mei personali ... Ma ridic, zambesc si durerea e mai mica. Cred in ei!

***

Parfumul Make Perfume Not War de la Histoires de Parfums a fost lansat in 2013 ca un parfum din gama citrus-fructata pentru femei si barbati. Notele de varf cuprind portocala, lamaie, grapefruit, mandarina si bergamota; notele de mijloc sunt date de mango, ananas, piersica, frezie, lilac si ciclama; notele de baza sunt moscul alb, vanilia, boabele de tonka si lemnul alb. 

foto credits

***

Postarea participa la Clubul Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela. Tema este Parfumul credintei si a fost propus de Diana. Urmatoarea tema este  Muzica parfumată a toamnei sau Parfumul muzicii toamnei.

Alti condeieri: Mirela, Silving, Vania, Vienela, vavaly, Gabi, Diana, lili3d, Tina, Mala, Elly, Lolita, Daurel, Irealia si Axlandra.

Castelul vieții tale

Bună tuturor! ...și Weekend plăcut!

Hai să vă povestesc puțin despre zilele acestea. Am adus-o pe Emilia acasă, iar ieri am aflat că din maternitate a luat o conjuctivită de toată frumusețea plus ”niște” stafilococ. Ce nervi am! Se presupune că spitalele ar trebui să fie curate. De acuma trebuie să mă resemnez și să trecem la acțiune. Dar nu asta este tema postării de azi.

Pentru a mă ajuta puțin cu fetița și cu refacerea după cezariană, mama a venit să stea la noi 5 zile (mană cerească din multe motive). Mă minunam ce ”conexiune” există între cele 2 Elene ale mele: Emilia Elena se calma imediat în brațele mamei mele; a fost greu și cu aflarea acestor probleme (se tratează, dar fiind mai emotivă în perioada asta, desigur că ”m-a bufnit” plânsul, mai ales că exact ieri mama trebuia să se întoarcă acasă - parcă am rămas descoperită, fără apărare și fără sprijinul meu - ciudat cum mama poate deveni orice pentru copilul ei).

Într-una din zilele acestea, mama îmi arată un mesaj primit de ea. Mă pune să îl citesc și îmi spune: ”Citește-l cu atenție! Am eu grijă de Emilia.” În continuare, voi posta exact acel mesaj. Sper să mă încadrez și eu între cei din ultima categorie: a celor care știu că, în viață, trebuie să plătești pentru tot ...dar că bucuria o poți găsi oriunde, atât timp cât nici nu te grăbești, nici nu stai pe loc ... nu vrei totul de-a gata (nu există așa ceva !!!!!) și iei fiecare moment așa cum e.

A fost odată un Senior care hotărâse să facă o excursie prin Europa.

Ajungând în Marea Britanie, din aeroport a cumpărat un ghid de călătorie ce cuprindea castelele ce pot fi vizitate în M. Britanie, în el fiind mentionate zilele si orele de vizită, uneori acestea fiind foarte limitate. Pe una dintre paginile ghidului, Seniorul a văzut o ofertă specială "Castelul Vietii Tale." Din fotografiile prezentate, castelul nu este mai bun sau mai rău ca altele... Ghidul mai indica că, din motive care vor fi anuntate mai târziu, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat.

Intrigat de oferta neobisnuită, domnul de cum ajunge la hotel, formează numărul de telefon si se întelege cu proprietarul despre data călătoriei.

   "Totul în lume decurge după anumite legi", era inscriptionat la intrarea în castel, iar la usă domnul a fost întâmpinat cu foarte multă amabilitate de către un om îmbrăcat într-o fusta tipic scotiană, în carouri.

- Ceilalti vizitatori au intrat deja? - se interesează turistul.

- Ceilalti vizitatori??? - se miră omul. Nu, nu mai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.

Nespunând nimic cu referire la programul de lucru, el a început a-i povesti turistului istoria castelului si a făcut o trecere în revistă a tuturor lucrurilor notabile ce pot fi admirate acolo: tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele si camera de tortură din temnită. Când a terminat povestirea, el i-a înmânat vizitatorului o lingură si a cerut ca pe parcursul întregii călătorii să tină lingura cu partea concavă în sus.

- Si asta de ce? - a întrebat el nedumerit.

- Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor: fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el. După terminarea călătoriei, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o Liră sterlină ...

- Si dacă nu vărs nici un gram?

- Oh, în acest caz, vizita este gratuită.

  Vizitatorul a fost surprins si amuzat de o astfel de conditie. Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip si excursia Seniorului a început.

Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-si privirea de la lingura. În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar putea vărsa nisipul. Apoi coboară sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îsi dă seama că pentru a ajunge în acea sală trebuie să sară peste o balustradă. Lucru care nu i-ar fi pus viata în pericol, dar care sigur avea să ducă la vărsarea nisipului din lingură, asa că, se limitează să examineze camera de la distantă. Pentru acelasi motiv, Seniorul nu a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe niste scări foarte abrupte. Foarte multumit de faptul că a păstrat continutul din lingură intact, a început să se îndrepte spre locul de unde si-a început turul. Acolo era asteptat de persoana în fustă scotiană, cu o balantă în mână. Seniorul a golit continutul din lingură în balantă si asteaptă nerăbdător rezultatul.

- Surprinzător, ati pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiti nimic pentru vizita efectuată - spune proprietarul.

- Multumesc.

- Ti-a plăcut vizita? - Întrebă la sfârsit omul în fustă.

Turistul, după un moment de ezitare, decide să fie sincer.

- De fapt, nu prea. Tot timpul m-am gândit la nisip si nu am reusit să examinez ceea ce era în jurul meu.

- Foarte regretabil!!... Stii, voi face o exceptie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că astea sunt regulile, dar de data asta uită de nisip, chiar dacă îl versi pe tot, nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica conditie e că trebuie să reusiti în 12 minute, deoarece după asta trebuie să vină alt vizitator.

Fără a risipi nici un moment, domnul a luat lingura si a fugit spre sala de lângă antreu, pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură. După asta repede a coborât pe scări în temnită, nisipul deja îl vărsase tot, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede. Repede începe să alerge spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar aruncând o privire la ceas, si-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute. Timp pentru a vizita camera cu arme nu mai avea, de aceea se hotărăste să plece spre iesire, unde era asteptat de proprietar.

 - Văd că nu mai aveti  nisip în lingură, lucru ce mă face să cred că, nefiind obligat să aveti grija nisipului, de data asta excursia v-a plăcut.

Vizitatorul nu a răspuns imediat.

 - De fapt, nu - a spus el în cele din urmă - Mă gândeam cum să nu întârzii, chiar dacă am vărsat tot nisipul, nu am avut nici o plăcere.

Omul în fustă îsi aprinde pipa si spune:

 - Există oameni care trec prin "Castelul Vietii" lor, încercând să nu plătească pentru nimic, si nu se pot bucura de această călătorie. Mai sunt si altii, care întotdeauna sunt grăbiti, pierd repede totul si nu pot obtine plăcere. Putini înteleg stiinta vietii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment. Ei stiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plătesti.