Ploua infernal. De 3 zile ploua in continuu. Cine a spus ca iadul e fiebinte a gresit! Nu, iadul e aceasta intindere de apa, aceasta cortina curgatoare care ne acopera si ne va fi mormant.
Multi gandeau astfel. Si cum sa nu gandeasca asa cand le-a pierit si cea din urma speranta: case nu mai au, toata agoniseala lor s-a dus, literalmente, pe apa sambetei; si, mai negru decat carbunele este inima lor, care a murit inecata, la fel ca membri ai familiei si prieteni.
Multi altii sunt dati disparuti. Cine ii va gasi? Cum ii va gasi? Uzi, infrigurati, dar in viata, sau morti, plutind pe apa disperarii? Nimeni nu stie, dar toti fac chiar si imposibilul pentru a-i gasi.
Solidaritatea a unit inimile tuturor: oameni simpli se daruiesc trup si suflet alinarii sinistratilor, armata, pompierii, medicii si autoritatile cauta solutii pentru cei in viata si pentru a mai remedia situatia. Nimeni nu mai arunca vina in ograda vecinului, toti cauta sa supravietuiasca inca unei ore, inca unei zile in infernul plutitor.
Cred ca povestea cea mai impresionanta e cea a familiei Ciobanu - 5 frati, 4 dintre ei crescuti de fratele mai mare, Ionut, dupa ce le-au murit parintii intr-un stupid accident de masina. (Parerea mea e ca majoritatea accidentelor de masina sunt stupide si uneori ma bucur ca nu am permis.)
Am aflat si eu de povestea lor cand am raspuns apelului umanitar. Vroiam sa fiu acolo, in mijlocul actiunii, nu un simplu spectator la o tragedie ... numai ca in mai mult de 3 acte. Astfel ca am zburat cu avionul in regiune, m-am adresat autoritatilor si, de acolo, m-au indrumat spre satul aflat sub ape. Acolo, voluntarii erau cu sutele, cautau disparutii, care erau destui pentru un sat atat de mic. Problema rezida si in izolarea lui (a satului), fiind mai greu de gasit si, astfel, mai greu de organizat o actiune de cautare.
Dar acolo unde minti si inimi bune se pun laolalta si cladesc un pod peste ape, prea putine le mai pot sta in cale. Treptele spre Rai asa sunt construite: din inimi si minti bune. Fiecare echipa avea un sef - om al regiunii - o salupa, un medic si destui voluntari, paturi, apa si altele de care ar mai fi fost nevoie. Asa mi-am inceput navigarea prin tinutul deznadejdii: intr-o salupa impreuna cu alti 10 oameni, cautand familia Ciobanu.
Seful de echipa, Vasile, tocmai ne expunea istoricul celor 5 frati nepastuiti de soarta.
Acuma, ce va voi spune eu, stie tot satul. Familia Ciobanu nu a fost niciodata una bogata, dar aveau casuta si bucatica lor de pamant si erau fericiti impreuna. Cu 5 copii nu cred sa le fi fost usor parintilor, dar erau mandri tare de ei si ii iubeau ca ochii din cap. Numai ca acu vreo 3 ani s-a intamplat nenorocirea: parintii lor au murit intr-un accident de masina in timp ce mergeau la o ruda bolnava, intr-un sat vecin.
Noroc de Ionut, al mare, ca implinise in primavara 18 ani si a fost declarat capabil sa se ingrijeasca de fratii lui mai mici. A renuntat la scoala, si-a gasit ceva de lucru si ii intretine pe cei mai mici. Mai sunt 4: Ana de 15 ani, Matei de 11 ani si gemenii, Andrei si Natalia, de 3 ani. Cei mici nici nu au constientizat bine ce s-a intamplat.
Impreuna aveau grija de casa si cultivau cateva legume in gradinita lor; ii mai ajutau si satenii pentru ca le erau dragi. Ionut, al mare, le era si tata si mama. Niciodata nu l-am vazut plangandu-se de ceva: baiat muncitor, vesel tot timpul. Avea grija de fratii lui asa ca un parinte. Pacat ca a trebuit sa renunte la scoala. Tare destept mai era! Sper doar ca ii vom gasi! Casa lor era ultima din sat, undeva putin in afara lui. Mai avem ceva de parcurs pana acolo.
Restul drumului (cu salupa prin sat) l-am petrecut in liniste, fiecare gandindu-se, cred, la cat de norocosi si binecuvantati suntem noi prin comparatie.
Liniste! Ajungem imediat apoi incepem sa cautarea propriu-zisa. Acesta a fost indemnul lui Vasile. Deja se insera. Va fi mai greu asa, dar nu ne vom da batuti. Ii vom gasi, imi tot spuneam.
Nu voi mai lungi mult povestea. Pe scurt, cand i-am gasit, in podul casei lor, erau toti 5 teferi, dar parca vazusera fantomele celor morti trecand prin fata lor ... si nu erau putine fantome. Ionut ii tinea in brate pe gemeni, amandoi cu cate o patura in jurul lor, ceilalti doi mai mari se inghesuiau si ei in Ionut - pentru caldura. Nu au salvat multe cand a venit viitura, doar ceva de mancare (nu le-a ajuns decat pentru o zi si jumatate, cu toate ca Ionut s-a lipsit de ea pentru a-i hrani pe cei mici), pisica lor era si ea acolo, plus 2 cateide rasa necunoscuta si, dupa cum mi-am putut da seama si afla ulterior, o cutie de carton cu fotografiile parintilor, caietele de scoala si cateva articole de imbracaminte. Asta era toata avutia lor acuma.
Mai, copii, mai, ati avut niste ingeri pazitori care au vegheat asupra voastra. Ma bucur sa va vad teferi!, spuse Vasile cu o voce in care se recunosteau lacrimile.
Nu cred in ingeri! Nu mai cred in ingeri!, asta ne-a zis, inversunat, Ionut. Mai bine puteti zice ca voi suntei ingerii nostri: voi ne-ati ajutat.
Niciodata nu voi uita ce s-a intamplat apoi. Cea mica, Natalia, isi da deoparte patura de pe ea si se pune in fata unui Ionut ingenuncheat (de griji, de nevoi, de soarta, de iubire), il cuprinde in bratele ei micute, ca intr-o imbratisare de mama, ii pune o manuta pe cap si-l mangaie incetisor:
Tu esti ingerul meu, Ionut! Tu ai avut grija de noi!
***
Uneori nici eu nu mai cred in ingeri. In ingerii aceia de sus, din ceruri. Alteori cred. In schimb, cred cu putere in ingerii "lasati" pe pamant: tata, dar el deja s-a ridicat mai presus de toate acestea; mama, care a trecut printr-o alta cotitura a drumului ei nu asa de lin, dar care a ramas tare, pe pozitii si cu zambetul pe buze; familia si prietenii; strainul care-mi adreseaza un zambet pe strada; copiii care rad in parc- ingeri razand - cel mai frumos sunet de pe pamant; cei mai importanti - sotul si fiica mea. Asadar, mai seman si eu cu Ionut din cand in cand, in momentele cand problemele se aduna si nu vad o solutie , o iesire. Dar, apoi, imi dau seama ca sunt inconjurata de ingerii mei personali ... Ma ridic, zambesc si durerea e mai mica. Cred in ei!
***
Parfumul Make Perfume Not War de la Histoires de Parfums a fost lansat in 2013 ca un parfum din gama citrus-fructata pentru femei si barbati. Notele de varf cuprind portocala, lamaie, grapefruit, mandarina si bergamota; notele de mijloc sunt date de mango, ananas, piersica, frezie, lilac si ciclama; notele de baza sunt moscul alb, vanilia, boabele de tonka si lemnul alb.
O poveste cutremuratoare dar frumoasa avand un final fericit. Sunt de admirat astfel de copii care au curajul taria si credinta ca vor putea sa fie responsabili atat cat trebuie si chiar mai mult. Mie chiar imi par un fel de ingeri. Frumos ai scris, draga Alexandra!
RăspundețiȘtergereO noapte buna si linistita sa ai! Te pup! :)
Elly, numai noi mai suntem treze! :))) Cei "normali" dorm la ora asta.
ȘtergereAr mai fi si o continuare ... sper sa o pot scrie, dar ingerasii acestia sunt o sursa de inspiratie pentru mine in multe domenii si arii ale vietii. Eu sunt fericita ca ii am pe ai mei. Pacat de cei care nu cunosc nici un fel de inger in viata lor. Ei sunt de plans.
Ai scris minunat, un dush rece pt cei care cred ca doar ce se intampla in viata lor e important! atat de rar se mai unesc oamenii sa se ajute intre ei... nu cumva unul sa aiba mai multe sanse ca celalalt este noul crez al societatii noastre :(
RăspundețiȘtergereIn lumea noastra superficiala.....puterea unui copil este uimitoare!...
Cred ca de data asta povestea e mai puternica decat parfumul.....
Dragă Alexandra, ești deosebită că ți-ai făcut, totuși, timp să scrii și să publici povestea, în ciuda timpului și a cele ce s-au întâmplat: multă sănătate acasă! Ești o persoană aparte, ca toți membrii de acum ai Clubului, oameni minunați și prieteni deosebiți. Așa ca și acești copii pentru care viața înseamnă prețuirea celuilalt.Credința că viața e mai presus de orice este cea mai adâncă și sinceră. Cutremurător etxtul tău!
RăspundețiȘtergereRețin parfumul, este cel mai bun pentru aceste timpuri, datorită impulsului pe care-l dă numele său. Te felicit, numai bine îți doresc! :)
Uite o temă care mi-ar fi plăcut să o simt ieşind din creierasul meu, desi citindu-te pe tine simt că ai spus cea mai frumoasă poveste din ultima vreme. De azi te-am pus la mine acasă, să te pot citi mai repede. Sunt tare imprăstiată dacă nu văd sub ochii mei toate scrierile noi ale voastre. Alexandra. Mesajul tău..lăsat la mine se leagă mult şi de ceea ce ai scris azi. Ba, credem in ingeri. Şi in cei de sus şi în cei de pe pământ. Şi chiar in cel personal lăsat de Dumnezeu să ne vegheze din umbra participând la fiecare cumpănă de a noastră. Ai aprins in mine o mare admiratie fata de tine şi familia ta mare. Un gând bun să avem şi pentru tatăl tău, pentru toti tatii care ne privesc de sus. Iti multumesc.
RăspundețiȘtergereAm scris mai de mult un text care avea titlul îngerii există! Şi sunt convinsă de lucrul acesta pentru că de fiecare dată când am avut o cumpănă am simţit adierea aripilor lor şi parfumul de inocenţă şi puritate... Mă refer şi la îngerii păzitori de aici şi la cei dăruiţi de Dumnezeu. Cutremurător textul tău! Ionuţ este un băiat-înger, pentru că s-a sacrificat pentru fraţii lui şi a dăruit fără să ceară... Ce suflet minunat!
RăspundețiȘtergerePe de altă parte, toţi avem momentele noastre de tăgadă când totul se năruie, când lacrimile seacă şi sufletul plânge, când ni se pare că nimic nu mai are sens! E ataşamentul acela pe care îl avem faţă de idealul nostru, însă ne ajută speranţa, credinţa...
Trimit gânduri de bine spre tine şi familia ta! Sănătate! :)
Ahh şi life is but a dream! :)
RăspundețiȘtergereO fila din Cartea Vietii pe care, dupa ce am citit-o, cu greu o pot uita. Toata admiratia mea pentru gestul tau.
RăspundețiȘtergerePoate ca aceasta tragedie sa fie ultima din viata acestor copii. Poate ca, acum, sansa s-a intors spre ei. Sunt puternici si sunt impreuna si sunt convinsa ca oamenii ii vor ajuta. Ingerii nu sunt neaparat fiinte supranaturale! Ingerii sunt oamenii de langa noi, cei cu suflet frumos, cei care se gandesc si la altii si ii ajuta.
Multa sanatate, tie si celor dragi tie!
Eu cred in ingeri! Si in capacitatea ta de a uimi si a emotiona prin intermediul cuvintelor. Dar si in parfumurile fructate pe care le ador, dupa cum stii sunt preferatele mele. Doar pe ele le port, indiferent de anotimp. Pentru ca imi exprima cel mai bine personalitatea. Sau o completeaza. :)
RăspundețiȘtergereSeara linistita, Alexandra. :)
Fetelor cand aveti timp sa scrieti povesti asa frumoase? Ca eu cu Bubu nu mai am timp de nimic, de abea am timp de blog!
RăspundețiȘtergereDeşi nu sunt un om care zâmbeşte toată ziua, ba chiar aş putea spune că de multe ori sunt un nemulţumit, cred totuşi că există cineva acolo sus care ne poartă de grijă!
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasă şi emoţionantă povestea ta!
Va multumesc tuturor si fiecaruia in parte pentru cuvintele voastre de incurajare! Imi sunteti toti apropiati ... acolo unde conteaza, apropiati sufletului meu, pentru ca in voi am gasit prieteni. Asta ma bucura enorm de mult. Va urez tuturor numai bine, sanatate si bucurii!
RăspundețiȘtergerePS: Mama, o femeie puternica, a demonstrat inca o data de ce o admira toata lumea, chiar si cei care abia o cunosc: dupa operatie (care a fost foarte grea, dar la momentul potrivit), a doua zi s-a ridicat din pat si deja intreba cand poate pleca acasa :))) Ce femeie, Doamne! Vreau sa am si eu macar un sfert din taria ei de caracter, putere si curaj.
Va imbratisez pe toti si sper sa trec mai des pe la voi imediat ce va trece aceasta perioada plina de zbucium. Multumesc inca o data!
O poveste trista, care m-a impresionat atat de mult pana mi-au dat lacrimile si am realizat cat de norocoasa sunt.si ma bucur nespus de mult ca s-a terminat cu bine :)
RăspundețiȘtergereEste cutremurator când realizezi că tu, omul, ai ajuns chiar și pe Lună, însă în fața naturii, ești atât de mic, mic...
RăspundețiȘtergeresunteti bine?
RăspundețiȘtergereMi-as dori ca ingerii chiar sa existe, sa ii salveze pe toti cei ce au nevoie de ajutor. Uneori, o putem face noi, insa de cele mai multe ori, atunci cand este cu adevarat nevoie, atunci as vrea ca ingerii sa coboare si sa aline spaime si suferinte.
RăspundețiȘtergereMulta sanatate mamei tale!