Mai tineti minte acele versuri haioase, copilaresti despre culoarea ochilor?! Eu da:
Ochii verzi, sa nu-i crezi
Ochi caprui, ca la pui
Ochi albastri ... ca la broaste.
De fiecare data rad cand aud aceste versuri. Mai ales, imi aduc aminte ca de fiecare data ma intrebam "Oare noi suntem broaste?"
Sa va explic: ambii mei parinti au ochii albastri, in nuante diferite. Tata ii avea de un albastru deschis, aproape bleu, ca zenitul, ca cerul intr-o zi calduroasa si senina de vara. Mama ii are de o nuanta ceva mai inchisa, un albastru regal, potrivit pentru o femeie de seama ei: mica, la cei 156 de cm, are o privire care-l ingheata pana si pe fratele meu mai mic (doar cu 2 ani si jumatate) la cei 187 de cm ai lui. O privire demna de o regina.
Bun, deja v-ati dat seama: mai suntem noi doi - fratele meu, Stefan, si cu mine. Amandoi suntem mandrii purtatori ai unor ochi albastri. Fratele meu cred ca a tras lozul castigator: nu-mi pot da seama cum s-a intamplat, dar nuanta lui de albastru este cea de mijloc intre seninul tatalui nostru si regalul mamei.
"Anomalia" se prezinta la mine. Cum necum, eu m-am ales cu toate cele 3 culori posibile, intr-o proportie sau alta: albastrul troneaza mandru, numai ca, uneori, ii mai ia locul verdele ... capruiul este prezent pentru a face legatura cu cele 2 matusi de care ma simt intrinsec legata - una de partea mamei, cealalta de partea tatalui.
Asadar am ochii albastri-verzui, cu mici irizatii caprui (imi vine sa rad: am ochii ca la pui .. si ca la broaste ...si nici nu trebuie sa ii crezi, hihihi).
Dar eu vreau sa va povestesc despre albastrul tatalui meu. Acel cer senin de iulie care ma incalzea de fiecare data. Cel mai mic copil din 7, tatal meu a fost singurul care l-a mostenit pe bunicul in privinta ochilor ... acea privire plina de iubire care ma facea sa ma simt speciala ... a lui. (El si-a dorit o fetita, Alexandra, cu parul ca aurul, carliontat, si ochii albastri - si asta a primit. Cel mai frumos dar, zicea el. Cum sa nu te simti dorita, speciala, iubita?!)
Ai putea crede ca sunt ochii unui copilas: inocenti, gingasi si veseli. Pana citesti in ei inteligenta, umorul (sau hazul de necaz), mandria de a fi stat drept in fata vicisitudinilor sortii si de a fi razbit, munca grea, acceptarea inevitabilului, dar si a micilor bucurii ale vietii.
Niste ochi blanzi care s-au inchis mult prea devreme. Un albastru pe care nu-l voi mai vedea, ci de care imi voi aminti. Un albastru devenit melancolie si dor pentru mine, dulceata si amareala, bucurie si tristete. Un albastru revenit la acel infinit, ajuns acolo de unde a plecat: un albastru ceresc, ingeresc.
Pentru tine, TATA, acolo unde te gasesti, in albastrul cerurilor,
Pentru tine si pentru ochii tai albastri de care imi e dor,
Pentru tine TATA ...
A ta fiica.
Azul, para siempre azul
sin límites cruzar el cielo azul
soñar, con un horizonte
que se pierda en la inmensidad.
Oh Azul, siempre azul, como el universo azul
como un mar de cristal, una noche de coral,
del color del amor con el que nos habla Dios,
azul, sin límites, azul.
Azul, luna llena azul
llegar por siempre adonde esperas tu
azul, de un mundo que llora
buscando, por siempre la paz.
Oh azul, siempre azul, una historia sin final
luz de estrella manantial,
como hielo azul polar,
del color del amor con el que nos habla Dios
Azul, sim límites, azul.
Ooooh Azul, siempre azul,
como el universo azul
como un mar de cristal, una noche de coral,
del color del amor con el que nos habla Dios,
azul, sin límites, azul ... azul.
