În ultima vreme

Am lipsit destul de pe blog. Nici poze nu am mai făcut - imediat după ziua Emiliei ni s-a stricat aparatul foto și e așa de ”nasol” pentru că au mai fost atâtea momente frumoase care ar fi meritat păstrate și astfel, sub formă de filmulețe și fotografii. Dar, asta este. Trecem și peste asta.

În ultima vreme am stat mult pe afară, cu toata căldura aceasta, cu toate ”buburuzele” ieșite afară la joacă, ne-am făcut și câțiva prieteni de joacă (ocazionali, pentru că nu stăm în același cartier, dar și ce bucurie e când se văd cei mici).

De Sfinții Constantin și Elena am sărbătorit cu nașii Emiliei, cu un tortuleț pentru ea, multe baloane, fugă prin casă și descoperirea tabletei lor. A prins șmecheria: știe că trebuie să pună degețelele pe ecran ca să se ilumineze sau să scoată sunete. Cel mai fain a fost când a deschis o aplicație cu muzică și a compus niște ”beat-uri” tehno-dance apăsând niște pătrățele. Stăteam toți pe pat, în jurul ei, și o lăsam să cânte și să danseze. Apoi râdeam în gura mare. Ce moment frumos a fost!

Acum ieșim pe afară cu căruciorul (Mare minune, mare!), pentru că de pe la 6-7 luni nu a mai vrut să stea în el. Astfel că acuma profit de faptul că mai obosește de la atâta mers și mai vrea în curăcior și luăm mai multe jucării cu noi, printre care și bebele ei - jucărie primită cadou de ziua ei. Mă amuză cât de protectoare poate fi uneori cu el, pentru ca mai apoi să-l arunce pe jos.

La gâdilat floricelele. Nu le rupe, doar le mângâie de parcă le-ar gâdila :))

Eu zic că ține magazinul, să nu cadă bucăți pe jos

Desigur, ea pe jos, pe lângă cărucior :))

Când suntem afară, merge exact pe lângă toate magazinele ca sa le atingă vitrinele și să se sprijine de ele ...sau magazinele se sprijină de ea?! Cine mai știe?! Și bebele este prezent peste tot. Imediat cum aude o melodie că și începe să danseze, distrându-i pe toti din jurul nostru. Ce să fac: are suflet de artistă/entertainer!

În casă, atunci când nu ne plimbăm din cameră în cameră de parcă am fi un tren uman (mă urmărește oriunde merg), ascultăm toată ziua Peter Hollens - un artist adevărat. Îmi place la nebunie!

Ân rest am mai citit puțin, se pare că și dormit mai puțin (din cauza căldurii pe care nu o suport). Voi ce ați mai făcut? Nici nu am avut cum să trec pe la voi.

La mulți ani, draga mea!

Ai împlinit un anișor. Un an întreg și nu-mi vine să cred. Mă uit la tine cum răscolești jucăriile, cum aduni mingiuțele zornăitoare pentru a le pune în cutie, apoi să mi-o aduci mie ... să-mi arăți isprava ta.

Sunt înnebunită după zâmbetul tău, pe care îl dăruiești din suflet oricui, pentru a-i însenina ziua. Iubesc ochișorii aceia ai tăi, mari, curioși, mirați, concentrați, veseli și cu o culoare ca a ciocolatei pure. Iubesc mânuțele tale care mă cuprind pe după gât când trebuie să mergi la somn.

Iubesc totul la tine, doar ești puiul meu cel scump. Îți doresc tot binele din lume, sănătate și să continui să descoperi lumea și să te bucuri de ea așa cum este! Noi îți vom fi alături întotdeauna, orice ar fi.

Happy birthday, princess!

Picnic improvizat

Mă întreabă dacă ar putea organiza un picnic cu ceai. Eu, surprinsă, o întreb la rândul meu:  Singură? Nu, mama, desigur că nu singură. Cu doi prieteni buni.

Hmm, ce-o mai fi și asta, dar intru în jocul ei. Pregătim niște gogoșele, presărate cu zahăr și scorțișoară, un ceai rooibos denumit Petrecere în Junglă și tăiem câteva căpșunele pe lângă. Pentru ea e un adevărat festin. Acum mă pun și aștept prietenii Emiliei.

-Emi, dar le-ai zis la ce oră să vină?, o întreb eu.

-Desigur, mama. Le-am zis să vină când termini tu de aranjat tot.

Buuun, m-am lămurit. Când nicvi nu măașteptam, uite ca pe canapea aveam 3 pitici aliniați, toți așteptând picnicul improvizat al Emiliei. Să vă explic despre cine e vorba.

Așadar, un pitic ați ghicit cine este: Emilia. Ceilalți doi sunt Ginuța - hipopotămița roz și Tomiță - ursul carpatin. Le-am urat  Bine ați venit! și i-am servit cu ceaiul îndulcit cu miere de albine (Tomiță se cam lingea pe lăbuțe; l-am prins cu una în borcănelul de miere de albine - ce pofticios mai este!). Ginuța, ca o lady ce este, a luat ceșcuța ei de ceai, a ridicat degețelul mic (oricât de greu vi s-ar părea așa ceva, să știți că și hipopotamii au luat lecții de etichetă) și a sorbit ușor din ceai.

-Oh, dar ce bun este! exclamă Ginuța.

-Mă bucur că îți place.

După ce au băut tot ceaiul, au înfulecat toate gogoșelele si căpșunile, s-au pus pe joacă. Zâmbeau cu gura pînă la urechi, mai ales Emilia, și nu-mi mai încăpeam în piele de fericire. Mi-am făcut puiul fericit! Asta contează.

La un ceai cu prietenii

Și acuma urmează parfumul ales: o combinație minunață de ceai negru, bergamotă, uleiuri esențiale, ulei de nucă de cocos și din semințe de struguri, parfumul Earl Grey de la Buffalo Gal Organics se adreseaza acelora care sunt alergici la compușii alcoolici din parfumurile obișnuite. Are o aromă bogată, exact ca și ceaiul Earl Grey. care trebuie savurat.

Tema pentru Clubul Condeielor Parfumate a fost propusă de Silving - Un ceai povestit și savurat între prieteni. Alți condeieri găsiți în tabelul Mirelei, gazda noastră.

Mfc - Creste vazand cu ochii

V-am bombardat! Emilia de la nastere pana la 10 luni :)

PS: Pentru a participa la "Miercurea fără cuvinte", postează pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care să transmită ceva frumos și apoi introdu link-ul postării. Mai multe găsiți la Carmen.

Happy WW! Pupici  *:*

Tzanca mea

Asa se intampla cand incepi o carte, apoi mai ai o vizita de facut, tzanca e nervoasa pentru ca ii cresc dintii si tu nu ai apucat sa termini ce ai inceput. Citesti noaptea si uite ca se face dimineata. Terminat.... sau, bine zis, terminata. Eu, nu cartea. Dar si cartea... Si tzanca. In sfarsit doarme linistita, fara plansete si altele prin pat. Si la ora asta, eu stau la calculator si rasfoiesc pozele cu ea. Asta e tanca mea :)

Miracolul lucrurilor simple

De ceva vreme ma tot paste o depresie. Inca sta ascunsa, dupa colt, dar ii pot simti prezenta .... mirosi "duhoarea". Fiind constienta de asta, oare se mai poate zice ca trec printr-o depresie?! Nu stiu. Dar nu e dracul chiar atat de negru (anglo-americanii zic pitch black), chiar si in griul depresiei mele, a acestei stari de lasa-ma-sa-te-las, am parte si de cateva pete de culoare.

Emilia este, cam in toate cazurile, generatoarea acestor "pete". Datorita ei zambesc zilnic si mi-as dori sa fiu mai vesela decat atat, sa fiu mai rabdatoare si mai .... doar mai. Dar toate acestea se invata, se educa, se auto-educa, in cazul meu. Nu am rabdare, ei bine zambesc in continuare ca mai rau nu poate fi. Ma doare capul?! Zambesc si ma joc cu ea si mai-mai ca trece. Un pui de somn alaturi de ea si gata si cu durerea.

E greu sa fiu singura in casa cu un copil mic. E greu pentru ca sunt o persoana sociabila, careia ii place sa stea, sa vorbeasca cu alti oameni, sa interactioneze. Cam greu asta de cand cu Emilia (uneori simt ca am innebunit de-a dreptul), dar ma plang numai pe jumatate.

Pentru ca, in schimb, am descoperit (din nou) bucuria lucrurilor simple. Zambesc, rad, ma joc, ma balacesc, mananc mancarea copilariei mele (biscuiti cu lapte, biscuiti cu mar), dansam prin casa si ne uitam la desene, zornaim de zor ( :D ) si ne giugiulim toata ziua.

Nu, nu e totul roz, dar nici nu e totul negru sau gri. Desi dominanta dispozitiei mele pare sa tinda spre o depresie, Emilia ma ajuta in fiecare secunda sa lupt impotriva ei. Uneori mi se pare ca vom castiga, alteori, in orele lungi ale noptii, ma apuca mai strans ghearele depresiei.

Pare o prostie, stiu, dar chiar tanjesc dupa putin timp pentru mine (in cateva cazuri). Ma simt de parca chiar am dat in mintea copiilor, de fapt, a bebelusilor, ca nu mai stiu de mine-mine. Sunt doar mama si atata.  Sunt o femeie inainte de toate si am lasat-o tare in urma, pe ultimul plan; sunt si sotie, dar si pe acesta am lasat-o in urma, cu o treapta mai sus decat statutul de femeie. Si gata.

Simt nevoia sa evadez putin. Putin - cateva ore pentru mine si sufletul meu. Asa ca, din cand in cand, ma cadorisesc cu ceva dulce-dulce, tocmai pentru a simti putin acel sentiment de vinovatie (Ce logica ciudata si incurcata am: daca ma simt putin vinovata, atunci se pare ca traiesc si eu). Mai las in pace dusurile zilnice si, macar o seara pe saptamana, lenevesc in cada, inconjurata de apa calduta, placut mirositoare ...chiar cu o carte in mana.

Am nevoie de mai multe astfel de momente ... pentru mine ... pentru sanatatea mea mentala, pentru a face fata si celorlalte provocari ce vor veni.

Dar, de acuma am fata mare - 6 luni si jumatate - si deja vrea sa mearga ....astfel ca trebuie sa stau cu ochii pe ea, ca pe buletie, cum se zice.

tulai Doamne, dar ce fetita frumoasa vad eu acolo :)

chiar imi vine s-o pup :*

veselie mare, mon cher

mofturici pogonici

Exista o explicatiune!

S-a cam observat absenta mea. Va rog sa ma credeti, chiar nu mai tine de mine. Dupa cum se va vedea si ora la care va fi publicat acest articol: timp nu mai am decat noaptea. Si atunci cu tzaraita.

Dar, exista o explicatiune! Cumva-cumva, Emilia a racit; apoi sotul meu, iar eu parca sunt intr-un continuu "inceput de raceala" orice as face. Griji pentru fiecare in parte. Si pentru mama care a trecut printr-o operatie foarte complicata, dar care a reusit. De acuma, perioada de recuperare si convalescenta. Asta pentru o femeie care considera ca a sta o zi intreaga in pat e un pacat mare - va zic eu, are nishcorici undeva si nu poate sa stea locului :)) Offf! Ce ti-i si cu parintii astia neascultatori!

Fiica`mea a inceput diversificarea, de vreo 2 saptamani. Si e o placere .. si un chin sa o faci sa manance. O placere pentru ca e o pofticiosa si o lacoma, si o entuziasmata de tot ceea ce inseamna mancare. Un chin pentru ca ar vrea sa-si duca singura lingurita la gura. Independenta nevoie mare. Daca nu si-ar baga lingurita pana-n gat, mai ca as lasa-o ... doar sa o vad murdara din cap si pana-n picioare - motiv bun de balaceala si joaca in cadita.

Un alt motiv pentru care am cam fost absenta e tot fiica`mea ... si lipsa ei de somn pe timp de zi ... sau noapte de altfel. Doarme 10 minute si apoi e fresh. Ma kilareste la propriu si la figurat, pentru ca nu mai am timp de nimic. Asa ca las totul balta si iesim afara cu caruciorul, la o raita prin parc. Aerul tare, sunetele constante (zgomotul alb) si leganatul caruciorului o fac sa doarma ca un bebelus - hopa, asta si e ... numai afara. In casa, e tartorul :P.

Asa ca ne jucam, vorbim, cantam si dansam, ne balacim, ne uitam la desene, in reviste (pe care le rupe cu o placere aproape perversa), zdranganim, pregatim papica buna si dormim exact 10 minute pe ceas. Asta e Emilia mea: un bebelus superbionic! (pentru mine)

Aaaaa, am uitat: si radem toata ziua. Am vrea sa zburam. Tremuram de nerabdare sa mergem pe piciorusele noastre ca sa ajungem oriunde vrem. O tragem pe mami de par, pe tati de barba si chiuim de fericire cand jucam avionul prin casa. Cam atata, deocamdata.

Si aici manca un piure din mar fiert ... cu putina lamaie, doar e toamna si virozele zboara prin vazduh de parca ar fi niste fantome pregatite sa ne bantuie. Faine mutrite mai face gaza mea!

Miercurea fara cuvinte (10) - Purple mode

PS: Pentru a participa la "Miercurea fără cuvinte", postează pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care să transmită ceva frumos și apoi introdu link-ul postării. Mai multe găsiți la Carmen.

Happy WW! Pupici  *:*