Se afișează postările cu eticheta plimbare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plimbare. Afișați toate postările

marți, 27 mai 2014

În ultima vreme

Am lipsit destul de pe blog. Nici poze nu am mai făcut - imediat după ziua Emiliei ni s-a stricat aparatul foto și e așa de ”nasol” pentru că au mai fost atâtea momente frumoase care ar fi meritat păstrate și astfel, sub formă de filmulețe și fotografii. Dar, asta este. Trecem și peste asta.

În ultima vreme am stat mult pe afară, cu toata căldura aceasta, cu toate ”buburuzele” ieșite afară la joacă, ne-am făcut și câțiva prieteni de joacă (ocazionali, pentru că nu stăm în același cartier, dar și ce bucurie e când se văd cei mici).

De Sfinții Constantin și Elena am sărbătorit cu nașii Emiliei, cu un tortuleț pentru ea, multe baloane, fugă prin casă și descoperirea tabletei lor. A prins șmecheria: știe că trebuie să pună degețelele pe ecran ca să se ilumineze sau să scoată sunete. Cel mai fain a fost când a deschis o aplicație cu muzică și a compus niște ”beat-uri” tehno-dance apăsând niște pătrățele. Stăteam toți pe pat, în jurul ei, și o lăsam să cânte și să danseze. Apoi râdeam în gura mare. Ce moment frumos a fost!

Acum ieșim pe afară cu căruciorul (Mare minune, mare!), pentru că de pe la 6-7 luni nu a mai vrut să stea în el. Astfel că acuma profit de faptul că mai obosește de la atâta mers și mai vrea în curăcior și luăm mai multe jucării cu noi, printre care și bebele ei - jucărie primită cadou de ziua ei. Mă amuză cât de protectoare poate fi uneori cu el, pentru ca mai apoi să-l arunce pe jos.


La gâdilat floricelele. Nu le rupe, doar le mângâie de parcă le-ar gâdila :))


Eu zic că ține magazinul, să nu cadă bucăți pe jos


Desigur, ea pe jos, pe lângă cărucior :))


Când suntem afară, merge exact pe lângă toate magazinele ca sa le atingă vitrinele și să se sprijine de ele ...sau magazinele se sprijină de ea?! Cine mai știe?! Și bebele este prezent peste tot. Imediat cum aude o melodie că și începe să danseze, distrându-i pe toti din jurul nostru. Ce să fac: are suflet de artistă/entertainer!

În casă, atunci când nu ne plimbăm din cameră în cameră de parcă am fi un tren uman (mă urmărește oriunde merg), ascultăm toată ziua Peter Hollens - un artist adevărat. Îmi place la nebunie!











Ân rest am mai citit puțin, se pare că și dormit mai puțin (din cauza căldurii pe care nu o suport). Voi ce ați mai făcut? Nici nu am avut cum să trec pe la voi.

duminică, 9 martie 2014

O zi minunata!

Mai, tot ce pot sa va spun e ca a fost prima zi cu soare.

Buna "Baba" mea. Am ales-o pe 28 februarie. Mi-am zis ca daca tot ploua, macar sa fie o zi speciala. Dar a fost mai mult de atat. A fost prima zi de primavara adevarata, cu soare, caldura (nu prea multa, sa nu ne stricam, dar de ajuns sa iesim toti afara, sa ne dam in balansoarul bunicii.).

8 martie a inceput ciudat. Cu curatenie in casa. Cine a vazut pozele de pe Fb, intelege ce vreau sa spun. Aveti aici o mica dovada a "harniciei" Emiliei.






Asta, ultima (poza), m-a dat gata. Chiar nu puteam sa o ratez. O asa gospodina nu am mai vazut. Va jur ca aveam impresia ca era pe punctul de a plange ca am prins-o. Cand am vazut-o asa, cu fatuca aia de catelus plouat, am izbucnit in ras. A inceput si ea sa zambeasca si s-a intors la treaba ei.

Asadar, ziua internationala a femeii si ziua mamelor am inceput-o cu ceva specific: curatenie. Apoi am plecat la socri, la bunici, undeva la 15 km in afara orasului. Soare, frumos, toti pe afara sa se bucure de prima zi de primvara. Am papat bine toti, apoi am iesit sa vedem si noi ce mai este nou prin curte si gradina.

Bunica are ghiocei, dar nu au iesit inca, branduse si asteptam bujorii. Dar atractia zilei au fost animalele din curte. Asadar, intr-o singura zi, Emilia a vazut calut, catel, mielut si oita, rate, vaca si vitel, iepuri si gaini, purcelusi.  Cea mai tare faza a fost cu iepurele si cu catelul. Pe iepure era mai sa-l stranga de urechi (are ea o jucarie-iepure la care facea tot asa), iar catelul, saracul de el, fugea speriat de Emilia, care se tinea numai dupa el (imbracata in costumasul de ursulet, nu-mi pot imagina ce era in mintea catelusului - dar a fost de tot rasul). Pacat ca nu am avut aparatul foto la noi.

Per total, a fost o zi minunata. Impreuna cu familia, cu mancare buna, sfintisori cu miere si miez de nuca, intamplari haioase. O duminica frumoasa si cu soare! Iesim si noi la plimbarica! Pupici :*


#selfie facut de Emilia cand statea culcata pe genunchii mei :))))



sâmbătă, 1 martie 2014

O primavara ca-n povesti!

A venit, in sfarsit, primavara!

Deocamdata cea calendaristica, fiind 1 Martie. Cat despre vreme, posomorata tare: innorat, cetos pe alocuri, vant si nici o raza de soare. Cel putin, nu vreo raza al soarelui nostru.

In schimb, eu am fost ceva mai fericita spre seara, dupa plimbarea noastra impreuna cu ursulet: prajituri, vreo 15 buchetele de zambile parfumate si placinta pregatita de mine. Seara e mult mai frumoasa!



placinta cu mar + scortisoara si cu zmeura


martisorul de 1 Martie ("de ce un buchetel, cand pot 15?" - sotul meu)


Va dorim tuturor o primavara frumoasa, plina de caldura, culoare si bucurii! Sa fiti fericiti si iubiti! Un 1 martie fericit! :*



marți, 25 iunie 2013

Dezintoxicare totala!

Buna tuturor!

A trecut o perioada de cand nu am mai fost activa pe blogul meu sau al altora, pe contul de Facebook si asa mai departe. Nu a depins de mine .... tocmai ne-am mutat, numai ca nu stiam ca aici chiar nu exista nici macar cablul tras pentru internet sau TV .... iar amicii de la RDS intarzie sa apara ...asteapta invitatie speciala cred eu.

Dar, prin bunavointa unui prieten, avem acuma net, printr-un stick. Yey! Yupeee!! In sfarsit!

Zilele acestea am fost fortati la o dezintoxicare de televizor si calculator. Singurele surse de divertisment au fost cartile si, desigur, Emilia - "multe poze, a venit caldura mare si purtam rochite chic, facem cele mai haioase mutrite si mami e innebunita dupa pozele mele" - cred ca ceva de genul gandeste Emilia cand apar cu aparatul in fata ei "Iar?!" :))

Am fost la tara, la socri, unde caldura parca era mai suportabila aceste zile, gaza cea mica s-a bronzat putin, avand mai mult roz in obrajori, am dormit amandoua mult mai bine datorita aerului mai tare si am facut cunostinta cu puisorii bunicii, cu cei 9 iepurasi ai bunicului si cei 2 pisoi care abia iesisera la lumina.

Flori peste tot, gradina era toata verde si plina de rod, zarzarii erau deja incarcati cu fructe, am facut compot si dulceata de visine (preferaele mele).

Per total, au fost niste zile pline, chiar si fara net; mult mai frumoase alaturi de persoanele iubite. Numai ca eu tanjeam si dupa prietenii din blogosfera, asa ca iata-ma aici de acum inainte!

Noapte buna, dragii mei! Pe maine ... dimineata! Noi mergem la somnic! Pupici :*


Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular