sâmbătă, 30 mai 2015

Provocarea handmade (4): vară la munte/mare!

A fost o nebunie aceste aproape două luni de când nu am mai scris pe blog: am  început serviciul, l-am și schimbat, training serios cu câte 3-4 examene pe zi, oboseală și chiar lipsă de chef să mai scriu. Dar am revenit acum. Cu o nouă provocare handmade!

Ca și data trecută, la Provocarea Handmade PRIMĂVARA, majoritatea voturilor au mers către tema VARĂ/MUNTE/MARE.

Așadar, cine va dori să se înscrie la această provocare handmade va trebui să realizeze ceva făcut cu mânuțele proprii, prin orice tehnica dorește - existentă sau inventată pe loc, orice handmade care să aibă legătură cu tema care a câștigat. Orice are legătură cu vara, muntele și marea.

Colete vor fi trimise prin poștă,începând cu 1 iulie, de aceea avem nevoie de adresa completă (numeși prenume, oraș/sat, stradă/nr casă, bloc, scară, apartament, județ și cod poștal).


Înscrierile se fac numai prin formularul care apare mai jos, începând din acest moment și pânâ sâmbătă, 6 iunie, ora 23.59:




Ce vreau eu să vă arat în continuare este un colaj cu ceea ce am realizat toți participanții la ultima provocare (Primăvara): adică o mulțime de chestii handmade foarte faine.


 Spor la creat! Aștept să văd cu ce mă mai uimiti și de data aceasta.


3 comentarii:

  1. uaau! ai inceput serviciul? si implicit gradinita? cum va descurcati?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mona, sa stii ca la grădi încă nu. Din toamnă. Deocamdată pe la bunici. Pentru că am un program ceva mai puțin obișnuit și chiar nu aș avea cum să stau cu ea. Voi ce mai faceți? Cum merge treaba pe la voi?

      Ștergere
  2. Interesant. Am ami auzit de o astfel de activitate in mediul online, dar am avut o oarecare reticenta. De data asta nu mai las ocazia sa scape.

    RăspundețiȘtergere

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular