miercuri, 8 februarie 2017

Printre cărți (leapșa)

Of, și cu lepșele acestea! Primești și tu niște provocări drăguțe și nu prea mai găsesti timpul pentru a le da curs. Sau te încăpățânezi să scrii, deși nu prea mai ai chef decât de lenevit. Dar pofta vine mâncând și cheful vine scriind! Mulțumesc Eva Anca de la Rândurile Evei pentru nominalizare! Dar totul a pornit de la Vienela și nu acum recent, ci acum vreo 4 ani.

Așadar, să purcedem la dat curs provocării!



Când faci o pauză de la citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?

Doamne, ambele! Știu, păcătuiesc, dar nu e prea des și mă mai și căiesc, cumpărand o groază de semne de carte cât să-mi ajungă până în Ziua Judecății de Apoi și după ea. Și dacă nu am la îndemâna unul dintre aceste semne de carte, apoi improvizez: un servețel sau chiar tot pachețelul de servețele (așa e când ai copii: blindată cu toate celea mă găsiți), un pix sau un creion (furat de pe la Emi), cablul de date de la telefon sau chiar telefonul (și apoi caută, Alexandro, că doar și așa ai timp!) etc.

Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?

Da, am primit, în aceeași perioadă în care mi-am și achiziționat destule cărți. Cadou, colaborări, împrumuturi, ce mai, cărți să fie. Ca să numesc câteva:

- O să te țin în brațe cît vrei tu și încă o secundă - Ioana Chicet Macoveiciuc, Prințesa Urbană (cadou)
- Nu mă tem - Silviu Urdea (colaborare Libris)
- Onorabila Venețiană - Rosa Ventrella și Oracolul din Stambul  - Michael David Lukas (colaborare Editura All)

Acum să revină și cheful de citit, pentru că mai am și din urmă cărți, dar am avut parte și de un shopping spree luna trecută.

Citești în baie?

Fără rușine, DA! Dacă nu am ce (a se ințelege carte), citesc etichetele de la șampoane (poate așa mai înțeleg și eu chimia care rezultă în contact cu ”capul” meu), etichetele de la pasta de dinți (cand e naturală nu e prea mult de citit și treci repede la altceva, cum ar fi deodorantele, dero samd).

Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce?

Îmi treceau gânduri prin adolescență, acum stau cuminte în banca mea de cititoare. Dacă aș scrie, nu aș mai avea așa mult timp de citit. :D Subiectul cărții se tot schimba așa cum vântul își schimbă direcția: ba despre adolescenți neînțeleși, ba un fantasy, ba ceva detectivesc.

Care este cartea ta preferată?

Mor la întrebarea aceasta. De ce?! Pentru că am mai multe cărți preferate, nu mă pot decide numai la una:

- Numele Trandafirului de Umberto Eco (citită în liceu - și ca perioadă și ca locație, râdea proful de istorie când mă vedea cu dicționarul de latină după mine);
- Cina Secretă de Javier Sierra
- Seria de romane Jane Austen
- Seria Agatha Christie cu Hercule Poirot
- Seria Alexandre Dumas Tatăl cu D`Artagnan



Îți place să recitești cărți?

Daaaaaa! Recitesc cu mare plăcere anumite cărți și descopăr nuanțe noi, pe care nu le-am observat la o primă lectură.

Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi și ce le-ai spune?

Da, ce frumos ar fi! Mi-ar face plăcere să întâlnesc măcar o parte din scriitorii români contemporani, precum Oana Arion, Monica Ramirez, Florina Sanda Cojocaru, Cristina Nemerovschi, Alex Voicescu, Leila Sanda Cojocaru, Marius-Albert Neguț, Simona Stoica. I-aș întreba de unde atâta putere, de unde atâta inspirație, de unde tot ies aceste cărți? (Da, știu dumb questions, cred că le primesc de fiecare dată cand se întâlnesc cu fanii). Apoi, aș vrea să vorbim despre viață, despre politică, despre cărți, despre religie și credință, despre educație, România, lumea aceasta - exact cum fac și cu prietenii mei.

Îți place să vorbești despre ceea ce citești și cu cine?

Ce întrebare mai e și aceasta?! Doar e vorba despre mine. Vorbesc despre cărți în fiecare zi. Cu prietenii (fizic și online, la telefon și pe blog), la o cafea/ceai/suc/ciocolată caldă. Cadourile mele preferate sunt cărțile (și accesoriile bookish), cadourile pentru alții tot cărțile sunt pe primul loc :)

Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte anume?

Da, sunt prea puțin profundă, dar așa cum mâncăm pentru prima dată cu ochii (aspectul este important), tot așa se întâmplă și cu cărțile: primul lucru care mă atrage este coperta. Dacă nu am o copertă pe care să o analizez, atunci sinopsisul, recomandările prietenilor, de pe blogurile si siteurile pe care le urmaresc.

Care crezi că este o lectură ,,obligatorie”, o carte pe care toată lumea trebuie să o citească?

Eu sunt cam Gică Contra și nu prea citesc ceea ce e pe val într-un anumit moment. Nu prea, deși se mai întâmplă uneori. Lectură ”obligatorie” sunt recomandările prietenilor si obsesiile mele. Aș recomanda cu bucurie ”Cireșarii” de Constantin Chiriță tuturor și ceva literatura japoneză pentru frumusețea cuvântului simplu.

Care este locul tău preferat pentru lectură?

Locul preferat de lectură (deocamdată) este canapeaua din living: ca un fotoliu, dar totuși mai mare. Mă pot lungi,pot sta chircită sau în orice poziție doresc. Ce îmi doresc, la casa mea, este ”colțisorul meu fericit”: un colț al casei numai al meu, un fotoliu, un pervaz mai lat pe care să îl amenjez frumos, cu cărțile mele preferate și noutățile, cu o măsuță pentru ceai/cafea/limonadă și pentru ceva de ronțăit, cu o pătură numai bună pentru zilele geroase, cu un șemineu în lateral pe care, cred, l-aș alimenta cu lemne și vara pentru senzația de pace, siguranță și confort pe care mi-o dă. Cu semnele de carte la îndemănă.



Când citești, asculți muzică sau preferi liniștea?

Depinde de starea mea de moment și de carte. Uneori îmi place să ascult muzică în timp ce citesc, chiar sunt cărți care au și coloană sonoră, ca și un film. Alteori, parcă nu mă pot concentra destul de bine dacă am factori perturbatori pe lângă mine. Ce fain e să citești cu un copil de vreo 4 ani (căruia nu-i tace gurița aia niciodată, nici în somn) și un bebe de 2 luni! (sarcasm. Cred ca de aici vine si cheful meu de leneveală.)

Ai citit cărți în format electronic?

Desigur, cele mai multe, în proporție de 95%, în engleză, de pe Amazon, dacă tot am Kindle-ul. Am descoperit ușurința de a-l purta tot timpul după mine, de a citi în pat, in fotoliu, pregătind mâncarea, în drum spre serviciu (adicătelea citind și mergând pe trotuar), în tramvai - peste tot. Și am ajuns să citesc mai repede aceste cărți, deși în engleză, decît cele în română și în format fizic. Dar iubesc ambele formate și nu aș renunța la nici unul.

Citești numai cărți cumpărate sau citești și cărți împrumutate?

Desigur că și împrumutate: de la bibliotecă (așa a și început pasiunea: mergeam la bibliotecă să înapoiez cărțile citite de părinții mei și uite că m-am făcut cu permis și eu. Așadar, următoarea dată m-am dus cu rucsacul pentru a încăpea carțile mele, ale mamei și ale tatălui meu), de la prieteni.

Fă un top al celor mai bune 5 cărți/serii pe care le-ai citit vreodată.

Greu, dom`le, greu de realizat un top. Și, mai ales, un top 5! E aleatoriu, adică nu e un top după importanță sau după cât de mult mi-au plăcut, ci după momentul în care au intrat în viața mea aceste cărți. Așadar (se aud tobele), să începem cu începutul:

1. Numele trandafirului de Umberto Eco (citită în liceu, în pauzele dintre ore sau la orele la care mai lipseau profesorii; citită împreună cu dicționarul de latină lângă mine pentru că nu erau traduse deloc citatele acestea; citită cu un fel de teamă să nu se termine prea repede, dar și cu o conştiinciozitate aparte de a afla adevărul)

2. Cina secretă de Javier Sierra (citită în facultate, bătălie în 3 pe un singur exemplar să vedem care îl termină mai repede, desigur eu am fost aceea. Cine a citit Dan Brown atunci are un reper. Ce vreau eu să adaug este ca Javier Sierra cu a lui ”Cină secretă” mi se pare mult mai bun decât Dan Brown cu ”Codul lui Da Vinci”, dar și acțiunea este diferită. Ne oferă un Leonardo Da Vinci în momentul creării frescei binecunoscute astăzi și a misterului din spatele ei)

3.  Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut - Simona Tache și Mihai Radu (am pus această carte, deși nu este roman, în top pentru că am râs în hohote citind-o. Și pentru că o păstrez pentru zile negre, pentru a râde colorat)

4. Seria Nemuritorii de Oana Arion (deși primul volum l-am citit in 2016, chiar la începutul anului, următoarele 2 volume le-am citit la începutul acestui an și nu regret: fantasy, iubire, aventură, misticism și mult umor.)

5. I.R.En de Leila Sanda Cojocaru (o carte surpriză, un roman SF psihologic, un subiect mai mult decât interesant, răsturnări de situație, prezent, trecut și viitor, realitate paralelă sau multiplă, iluzii, sfârșitul face toți banii și te lasă mască)



Sper că v-au plăcut răspunsurile. Dacă nu ați citit nimic din cărțile amintite, încă aveți timp să o faceti. Nu veți regreta! Aș dori să trimit leapșa mai departe Antoanetei de la Drumul Vieții și Claudiei de la Softblog. Desigur, leapșa o mai poate prelua oricine dorește și chiar aș vrea să citesc mai multe la aceste întrebări. Așadar, dacă dai curs invitației, lasă un link către răspunsurile tale ăn comentarii.

Până data viitoare, pupici și lectură plăcută orice citiți!

sursă fotos: Pinterest

7 comentarii:

  1. Foarte interesante raspunsuri. Se pare ca Leapșa asta ne-a prins pe toate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De prin, ne-a prins pe toate si imi place sa descopar noi chestii despre persoanele pe care le cunosc.

      Ștergere
  2. Ha, ha, am in casa vreo zece semne de carte, dar citesc pe unde imi vine si, cand imi trebuie, niciodata nu am la indemana un semn de carte. :D
    M-ai surprins cu topul, apoi am recitit si m-am lamurit. :))) Trec pe lista cartile recomandate de tine. ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vrei sa iti trimit cateva semne de carte? Am destule, sincer acuma. De hartie, de carton, de fetru, de aloiaj metalic, crosetate sau tricotate.... Choose your weapon! :)

      Ștergere
    2. Multumesc frumos, insa cred ca ar fi prea mare deranjul. :)

      Ștergere
  3. Am ras pe rupte cand am citit partea cu cititul in baie :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, te cred! Dar asa sunt eu: citesc cam oriunde. Sa ma fi vazut cand mergeam cu Kindle-ul in mana, in fata mea la vreo 20-30 de cm, ca sa vad ce se intampla in jurul meu, mergand in drum spre serviciu. Cand era vorba de oprit pentru a astepta verdele la semafor, ma opream cu mare placere :))))

      Ștergere

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular