miercuri, 4 octombrie 2017

Cum a fost La Vie, mai Marie?

Sau cum să te distrezi la un festival al vinului fără să bei o picătură de vin




Da, se poate să te distrezi și fără să bei. Mai ales dacă ai și copiii cu tine. Și, sincer, mai mult pentru copii am venit, pentru că am înțeles (și scris) că vor fi ateliere pentru copii.

Așadar, să începem cu începutul:

9 Septembrie 2017, ora 12:45, Piața Unirii, Iași.



Gata de plecat la Festival


Mi-am dat întâlnire în acest punct al orașului pentru că de acolo am aflat că pleacă cursele speciale ale autobuzelor dedicate acestui festival. Mi-am pregătit mândrele, rucsacul cu de toate (doar așa pleacă de acasă o mamă: cu trusa de urgența după ea) și ne-am întâlnit cu o prietena și fetita ei.

Drumul până la locația festivalului a durat cam 30-40 de minute, fiind în afara orașului, în satul Vișan, comuna Bârnova. A fost ok, cu 3 fete după noi, fiecare încercând să ne atragă atenția cum credeau ele că e mai bine: ceva cântat, dormit, urlat, cățărat ca maimuțele etc.

Am ajuns la fața locului și Emilia (4 ani și 4 luni) îmi spune că vrea să se joace. Dar hai mai întâi să dăm o raită (pardon, frumos era să scriu să facem turul) locului, să vedem despre ce e vorba:

- o scenă unde o trupă își acorda instrumentele, solista cânta (și chiar dacă era doar o verificare a sonorizării, cânta frumos-frumos)



- în fața scenei erau aranjate niște rânduri din baloți de fân, foarte rustic, dar frumos

- multe corturi, cu diferite activități: de la mâncare și băutură, până la împletit cozi, mersul pe bicicletă pentru a alimenta cu energie un blender, tricouri personalizate, bijuterii handmade, realizat brățări cu copiii de la asociația Prietenii Bârnovei (un mare hit cu Emi, care parcă nu mai voia să plece de acolo)



- tobogane gonflabile pentru copii, atelier de gătit Soft&Grace cu Dana Burlacu Visternicu, food blogger, o cisternă vopsită în alb și apoi folosită ca și canvas pentru spiritul creator al celor mici (Doamne, știam eu că Emi e directă, dar nici chiar așa: a fost prima la pictat pentru că a mers la voluntarii de acolo și i-a întrebat frumos dacă ea poate să picteze. Și așa a început nebunia frumoasă a copiilor, dar și a părinților)

- loc destinat pentru degustat diferitele feluri de mâncare (de la supă cu creveți la chicken pad tai, de la limonada cu lavandă la berea nefiltrată, de la deserturi de casă la pâine) - ne-am cam speriat când vântul a suflat puțin cam tare de era să zburăm cu tot cu masă și farfuriile de mâncare, dar ne-am redresat și ne-am pus burțile la cale


1. Humus cu salata si chipsuri 
2-3. Crumble cu ciocolata alba si para posata in vin rosu
4. Chicken Pad Tai


- DJ-ii s-au perindat pe scenă fără să-mi dau seama, muzica bună curgând în valuri peste noi și atât de lină a fost tranziția de la unul la altul, încât nu observai decât dacă erai atent la scenă.

Un singur minus am găsit și eu în toate acestea (na, ca să zic de-a dreptul, deși l-am trecut la categoria ”eh, asta e, mergi mai departe și distrează-te”): apa plată la jumătate de litru era 6 lei :). Poate dacă aș fi venit singură (fără copii, a se înțelege), nu m-ar fi interesat așa de mult apa sau prețul ei. Aș fi încercat și eu berea în diferitele ei arome sau poate vinul. Nu-i bai, încă am timp.

Per total, a fost o experiență frumoasă atât pentru mine, cât și pentru fiica mea Emilia, deși cred că și Maria s-a simțit bine, dar la cele 9 luni ale ei nu-și va aminti. A fost vorba de o zi de soare, joacă, explorat, muzică și voie bună, degustat deliciile culinare și cele ale vieții.

Un singur regret am: că nu am putut rămâne și pentru concertele serii, chiar îmi doream, dar promit că la anul se va întâmpla. 





Și un sfat pentru organizatori, pentru următoarele ediții ale festivalului, dacă mai vreți să targetați familiile cu copii: având în vedere că cei mici își pierd repede răbdarea, aș introduce mai multe activități pentru ei, mai diversificate, chiar de la începutul zilei de festival. Altfel se plictisesc, și cred că știm cu toții vorba aceea, nu? ”Happy children, happy family!”

Eu vreau să le mulțumesc celor care au organizat Festivalul La Vie pentru ocazia de a descoperi că  #SeIntamplaLaIasi lucruri frumoase și vă doresc mult succes pe viitor și cât mai multe ediții ”fructuoase”! Eu am rămas cu amintiri frumoase și, mai ales, cu bucuria Emiliei.

Un comentariu:

Viata este vis?

Liber arbitru sau predestinare? Ce ți-e destinat ți-e scris în frunte? Oare? Gândurile tale atrag exact acea serie de evenimente care să ad...

Popular