miercuri, 30 mai 2018

Pre-recenzie Fugi! de O.G. Arion

Stau uneori și mă gândesc la multe, unele care poate nu ar trebui gândite, altele care poate ar trebui gândite mai des. Și unul dintre aceste lucruri este sfârșitul meu, sfârșitul lumii.

Problema cu o imaginație bogată, și mai bogată datorită cărților citite și a filmelor/serialelor vizionate, este că totul devine atât de intens încât zici că e adevărat. Cam așa am simțit și cu lectura acestui roman. Zgribulici pe șira spinării, poate pentru că marea majoritate a societății noastre folosește ”instrumentul distrugerii” din roman.



Dar să o luăm încetul cu încetul și să o pornim de la început: lumea este afectată de un virus, unul răspândit direct prin intermediul telefoanelor inteligente, smatphones. Oamenii afectați nu prea mai sunt oameni, ci versiunile lor animalice, stăpânite și conduse de instincte, de partea lor animalică, uitând complet de partea lor umană. (Un cadru apocaliptic de excepție, nu?)



Romanul se citește atât de ușor, dar treci prin atâtea stări și sentimente, încât ai impresia că ai parcurs munți și văi, ai întâmpinat multe obstacole pentru ca la sfârșit să nu mai știi dacă te bucuri că ai ajuns la destinație și continui să te întrebi ”Ar trebui să fug și eu?”

Ce mi-a plăcut enorm la acest roman este modul în care a fost prezentată umanitatea prin intermediul câtorva personaje reprezentative, cu bune și rele, temeri, convingeri, speranțe, planuri de supraviețuire, planuri pentru găsirea unui antidot și dorința de înțelegere, de conexiune cu o altă ființă umană care să știe/să înțeleagă prin ce treci tu.

Până aici, Oana a reușit să creioneze toate trăsăturile oricărei ființe umane din prezent, de aceea cred că absolut toți care vor citi acest roman vor regăsi o părticică din ei povestită acolo și se vor întreba ce ar face ei în aceleași condiții.

Trebuie să fiu de acord cu Axel: cafeaua e esențială!

Chiar, să te întreb și eu: ce-ai face dacă lumea cunoscută de tine s-ar sfârși și cunoscuții tăi ar deveni inamicii tăi? Ce-ai face dacă ar trebui să fugi la nesfârșit, să nu te încrezi în nimeni? Poate am ajunge la fel ca Axel și Amira, protagoniștii romanului, obligați de circumstanțe să supraviețuiască prin orice metode.

Axel e tipul de bărbat care nu știe că se descurcă până nu o face. Apoi devine emblema supraviețuitorului și cei din jur îl privesc ca pe un șef, cel care ia hotărârile și cel care știe cum să îi scoată din încurcături. E genul de bărbat singuratic, care nu mai este singur când apare Amira și devin nedespărțiți, nu dintr-o dragoste nemărginită, ci din obișnuință, dorința de conexiune, chiar și cu cineva nu ca tine.

Amira e o ciudățică, puternică și vulnerabilă în același timp, o tânără care luptă pentru supraviețuirea ei cu dinții și unghiile, care ajunge să comită fapte de nedescris, cu toate acestea, o înțeleg. Ciudat, am mai zis o dată asta, dar chiar am ajuns să o compătimesc la un moment dat. Cu siguranță mulți o vor condamna. Și eu am făcut-o, dar am și înțeles-o.

Sfârșitul romanului nu pare a fi sfârșitul aventurii, ci te invită să clădești în mintea ta ceea ce îți dorești, ținând seama de ceea ce personajele noastre simt, fac și gândesc. Vrei un happy-end? Sfârșitul îl vezi exact cum dorești, de aceea te invit să citești romanul, pentru a vedea ce se întâmplă și cum se sfârșește.

Dacă doriți, puteți plasa o pre-comandă AICI sau puteți merge la Bookfest pentru a participa la lansare, să întâlniți autoarea face to face și să cumpărați cartea împreună cu un autograf.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pizza: aluat moale, bun si la tarte

Pizza. Cui nu-i place pizza? Eu știu că îmi place, alor mei le place și cam trebuie să mănânc de vreo 2 ori pe lună. Asta dacă nu comandăm ...

Popular