luni, 18 iunie 2018

Rețetă de prăjitură cu bezele

De ceva vreme nu v-am mai postat o rețetă cu ceva bun, nu? Nici o grijă, se rezolvă chiar acum cu următoarea rețetă de prăjitură cu bezele la cuptor.

Rețeta am primit-o de la o prietenă, Anca (și îi mulțumesc frumos pentru ea), eu doar am adaptat-o pe ici pe colo.

Ce am folosit pentru această prăjitură? O tavă de copt, cea mai mare pe care o avem, de 43 pe 33 cm măsurați la interior. Trebuie o tavă ceva mai adâncă, pentru că atunci când pui și bezelele prăjitura are ceva înălțime și e mai bine să folosești o tavă adâncă ca să nu se reverse.



Ingrediente:


- Biscuiți. Eu am folosit biscuiți tari, ceva mai mari nu Petit Beure, și nu prea dulci. Au intrat cam 6x6 rânduri, adică 4 pachete jumătate, pentru că trebuie cumva ”tapetate” și marginile cu biscuiți ca să nu se lipească bezelele. Nu am înmuiat biscuiții în nimic, cred că ar fi trebuit unsă tava cu unt, dar merg de minune și așa.



- Elementul acrișor. Eu am ales vișinele, dacă tot le aveam la îndemână. Cred că ar merge și alte fructe precum mure, zmeură, agrișe. Numai să nu fie prea dulci. Am pus câte 2 vișine fără sâmbure pe fiecare biscuit.



- Ciocolată. Aici depinde de care îți place, dar, din nou, nu recomand o ciocolată prea dulce. Eu am ales una neagră, cu 75% cacao. Alții o numesc ciocolată amăruie. Am pus câte o pătrățică pe fiecare biscuit și câte jumătate de pătrățică între rânduri. În total, 3 tablete de ciocolată.



- Bezele.  Am folosit 2 pungi de bezele colorate (tavă mare, încape mult), așadar cam 60 grame.



Totul dat la cuptor (160 grade la mine) timp de 15-20 de minute. Am gustat și caldă, dar și rece. Pot spune că o prefer rece, pot lua cate un biscuit individual și mânca cu porția. Nu de alta, dar nu e rețetă slab calorică.



Vă aștept să pregătiți și voi și să îmi suneți cum vi s-a părut. Spor și poftă bună!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular