Absenţă motivată

Nu am mai scris nici pe Fb (prea mult), apăi pe blog. Dar, există o explicaţuine. Pentru că în curând va trebui să mă supun unui tratament pentru ulcer, iar acesta implică şi antibiotice, am hotărât să stopez alăptarea Emiliei. Pentru asta, mi-am zis că va fi mai uşor la mama, la casă, decât la bloc.

Zis şi făcut. Am ajuns pe la 9 dimineaţa la mama acasă şi i-am explicat Emiliei că de acuma nu mai are voie la sân şi că trebuie să mancăm (amândouă) ceva mai multă mâncare. Nu vă zic că a şi înţeles. Dar eu măcar m-am simţit ceva mai bine. Mai căuta ea, mititica, dar am rămas fermă pe poziţie.

S-a lăsat cu plânsete, urlete şi chiar răgete (de ziceai că în curte se află vreun pui de leu sau ceva pe acolo), dar abia peste 2 zile ne-am dat seama că îi mai ieşiseră încă 2 măsele şi se pregătea şi un dinte să-şi facă apariţia. De aici şi toată agitaţia, nervii (ai ei, dar şi ai noştri), dar au trecut toate acestea.

Dacă nu ar mai fi aşa de speriată că aş abandona-o (nu s-a întâmplat niciodată până acuma), poate m-aş mai relaxa şi eu, dar aşa, după puiul de leu, m-am pricopsit şi cu un pui de maimuţică, agăţat de mine în orice moment. Prea multe schimbări, sunt conştientă de asta, dar ne acomodăm.

Îi place să descopere, să se joace cu căţeii, cu pisica (pisa, pe limba ei), cu puii albi (piui-piui, pe limba ei). Merge şi miroase din trandafirii bunicii, şi este aşa de comică încât îmi vine să o mănânc. Arată spre vie şi zice "papa", mănâncă câteva bobiţe verzi, apoi se sprijină de ea (de vie) şi alege bobiţeţe coapte, mult mai închise la culoare. Ştie ea ce ştie!

Lângă unul din căţei se afla straturile cu roşii. Nouă ne zice "pa-pa", face şi cu mâna, o ia reprede-repede spre straturile cu roşii şi, până să o ajung eu, are deja 2 în mână. Măcar dacă le-ar mânca în întregime, dar muşcă doar o dată şi pe urmă trece la următoarea.

De o săptămână suntem din nou acasă, Iaşi. Abia aştepta să îi revadă pe toţi de aici, mai ales pe tati, pe urmă pe bunici, mătuşi, unchi, naşi, prieteni etc. Şi am păstrat programul învăţat la bunica: între 21.30 şi 22.30 - culcarea, aşadar trezirea se face între 7 şi 8 dimineaţa, ieşim afară, ne plimbăm vreo câteva ore, intrăm în casă, mâncăm şi apoi somnic. Cel mai tare mă bucură că mănâncă bine şi doarme bine (în sfârşit, toată noaptea). Trebuie să mai lucrăm la partea cu adormitul şi oliţa.

În rest, s-a înălţat, vorbeşte, cântă, se joacă şi ne imită ca un papagal şi o maimuţică la un loc. E haioasă, scumpă şi-mi vine să o mănânc toată. E aşa plină de energie încât, pe mine, mă stoarce. Şi dorm noaptea! DORM NOAPTEA!!!!!!!!!!! YUPEEEE!

Vom reveni şi cu ceva filmuleţe de pe la prieteni, aparatul nostru are 3 luni de când şi-a dat sfârşitul. Vă pupăm pe toţi şi ne mai auzim, speră, că în curând.

năzdrăvana, escaladează tot în casă