duminică, 1 septembrie 2013

Toamna inceputurilor noastre

Pentru prima mea incercare de a scrie o Poveste Parfumata aveam in gand altceva. Chiar o poveste care imi tot umbla prin minte, tropaind de-a dreptul. Dar cum a luat amploare si nevrand sa dau cu batu`n balta din prima prin lungimea (kilometrica) a povestirii, am ales altceva. Si uite aici ce a iesit:



Totul a inceput cu o privire si un suras. Intr-o zi de toamna, la inceputul unui an universitar. Ultimul. Toamna aceea miroasea a posibilitati, sperante, a prietenie si iubire, a implinire. Si chiar asa a si fost.



Au urmat cativa ani de iubareala, pentru ca apoi sa le mai vina si mintea la cap. Au hotarat sa faca cununia civila. Va urma si cea religioasa. Tot toamna s-a nimerit. Acuma, chiar la inceputul toamnei, cu zile inca calde si soare puternic, dar fara acea arsita molesitoare. Mirosea a ars, a parguit, a galben pufos al gutuielor si a pamant reavan, proaspat arat care va face loc noilor culturi. Asa si ei faceau loc unui nou inceput. Un inceput impreuna, cu veselia si speranta tineretii.


A trecut si toamna aceasta. A venit un nou an, o noua toamna cu un nou inceput ... sau o continuare de data aceasta?! O toamna deja pe fagasul ei, cu ploi mocanesti ce-ti aburesc fereastra, cu miros de ceai si must, cu gutuiele deja pe pervaz, cu o adiere de lemn ars in toata casa si cu ceturile ei tamaioase, cu valatuci laptosi involburandu-se in jurul tau. Totul pare a adormi incet-incet, dar ei erau inca plini de viata ... si iubire. Culorile toamnei i insotesc si in ce-a mai frumoasa zi din viata lor (de pana atunci): nunta.

O zi ciudata, plina de contradictii meteorologice: o dimineata friguroasa, cu o ceata grea, palpabila, gri si aproape inecacioasa. Avea impresia uneori ca vroia sa o atinga, ca-i intra sub rochie si o atingea pe picior doar pentru a-i provoca un fior ... de frig, de teama, de placere?! Poate toate trei. Parea un val gri-albicios aruncat asupra orasului, asupra oamenilor, asupra sentimentelor.

Totusi amiaza isi facu simtita prezenta printr-un soare, cam zimtat el, dar calduros. O lumina terna disipa ceata, o fugari in padure pentru ca era i zi de sarbatoare pentru ei ... si aveau nevoie de caldura, de lumina, de zambete.

O mica ploicica le ureaza belsug in toate, sa fie sanatosi si voiosi. Apoi soarele isi scoate iar cercul de dupa nori si lumineaza ca intr-o zi de vara. Surle si trambite (imaginare) vestesc unirea. S-a infaptuit! Au fost doi. Sunt UNUL!

Noaptea ii prinde petrecand, sarbatorind miracolul. Se fura mireasa. Vremea, se vede treaba, tine cu mirele. In secret, si cu mireasa: nu vroia sa fie furata. O ceata densa, ca un clopot asupra petrecerii, impiedica rapitorii sa-si continue planul. Mireasa trebuia returnata mirelui impacientat. Iubirea a invins, cu ajutorul cetii.






Wind Song de Prince Matchabelli este un parfum floral de dama. Wind Song a fost lansat in 1953. Notele de varf sunt coriandru, frunze de portocal, mandarina, tarhon, neroli, bergamot si lamaie; notele de mijloc sunt cuisoare, garoafa, radacina de stanjenel, iasomie, ylang-ylang, trandafir si lemn de trandafir brazilian; notele de baza sunt lemn de santal, ambra, mosc, rasina benzoica, vetiver si cedru.



1 ... 2

LE: Această poveste parfumata a fost posibila datorită Clubului Condeielor Parfumate, gazduit de Mirela, iar tema numita Parfumul ceturilor toamnei ii apartine gazdei.

Au mai scris pe aceasta tema si urmatorii:


32 de comentarii:

  1. Alexandra, ai descris un minunat crampei din viata! Mi-a facut placere sa citesc. Mare placere!
    I-am vazut pe miri emotionati! Si imi place cum ai scris si cum - evident - gandesti si simti: “au fost doi. Sunt UNUL”.
    Zile fericite iti doresc! Succese!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Diana, multumesc frumos. Pentru mine, toamna chiar are multiple valente ...S-au intamplat si bune .. si rele ... Dar ramane anotimpul meu favorit.

      O saptamana frumoasa!

      Ștergere
  2. Foarte frumoasa povestea voastra, minunate si fotografiile. :) Ambele ne-au introdus in atmosfera tipica de toamna. :) Nu-mi vine sa cred ca azi e aici, ca vara s-a dus atat de repede...
    Multa fericire in continuare, Alexandra. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nice, la noi se cam simtea toamna de ceva timp ... in atmosfera.

      Multumesc de urari, Nice!

      Ștergere
  3. Dragă Alexandra, așa cum îți spuneam și pe Fb, bine ai venit în Clubul nostru și în povestea noastră, care așteaptă pe oricine dorește să scrie parfumat și frumos! Acum înțeleg și mai bine de ce iubești toamna atât de mult, de ce auriul și ruginiul îți sunt aliate între frumusețe. Și noi tot toamna ne-am căsătorit, facem 21 de ani de căsnicie în 15 Septembrie! Așa că vezi, toamna se numără iubirile, nunțile și belșugul! Sunteți minunați și ai scris splendid, te felicit, m-am bucurat să citesc și să admir fotografiile unde, prin ceața fină, se strecoară soarele și cad, ca într-o ploaie aurie, frunzele toamnei. Multă fericire vă doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    2. Mirela, atunci multe felicitari si la cat mai multi ani de casnicie! Multumim de urari ....si eu multumesc de incurajare! Pupici

      PS: toamna ta (din povestea ta) e magnifica, splendida si minunata!

      Ștergere
  4. Ooops, am făcut erori de tastare! ”întru”, în loc de ”între”!
    Iar parfumul, uimitor! Odată am mai citit despre el, dar mărturisesc că nu l-am încercat. Însă m-ai făcut curioasă, e foarte misterios, după descrieri. O zi minunată să ai! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parfumul e vechi, vechi ... exista si pentru femei si pentru barbati, plus ca au lansat si creme aferente celor doua parfumuri. E interesant. Niciodat nu l-am avut, dar am "snifait" la cineva - un strain :)) (adicatelea, din alta tara.)

      Ștergere
  5. Povestea parfumului e frumoasa, pt ca e o poveste de dragoste, adevarata! a voastra! :) o poveste sensibila, frumoasa, pretioasa! pt ca in primul rand e a voastra!:)
    Neavand cont FB m-am bucurat enoooorm ca am reusit sa te vad, asa cum esti, finuta, frumoasa, un om special, dupa cum iti joaca ochisorii se vede ca ai sufletul de copil la tine, nu l-ai pierdut in jungla asta urbana! asa ca dodoloata voastra o sa fie un copil si mai fericit!
    Fotografiile sunt frumoase, auriul toamnei, bucuria voastra, toate le fac pretioase!
    Mi-esti si mai draga.....dupa toate asemanarile de acum o mai adaugam si pe aceea ca si eu cu Ubi ne-am inceput povestea in ultimul an de facultate, toamna :) Iarna deja stateam impreuna :) si au urmat ani de iubareala, vacante, copilarii, pana cand am facut nunta...la sfarsit de august :)
    Sa fiti fericiti! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mona, acum chiar ca trebuie sa facem ceva cu toate acestea.... Ma gandesc eu la ceva si te anunt.

      Multumesc pentru cuvintele tale frumoase. La sedinta foto (care a fost prima - noi facand mai toate pe dos sau de la coada la cap :P) chiar era ceata, noi imbracati numai in hainele de miri, dar muream decald, de emotie ... si radeam aproape la fiecare fotografie. A trebuit sa ma stapanesc bine de tot sa nu pufnesc in ras la cele in care par mai seriosa.

      Am vazut si eu la tine pe blog cateva pozici ... si sunt superbe ...ati ales si voi un peisaj mirifc de-a dreptul.

      Ștergere
    2. daaaaa! Sighisoare e locul nostru de minune :)
      Si noi radeam la poze! dar mai frumos era cand intra lumea in cadru ca sa ma pupe si sa il felicite peVlad! am facut o gramada de poze cu turistii! :) parca eram maimutica..."faceti poze cu maimuta din Cetate"! :)))

      Ștergere
  6. Mi-au rămas ochii la pozele voastre și m-ai făcut să-mi imaginez de-a dreptul un inceput de an universitar și doi studenti ce nu stiau că o privire la inceput de toamna le va fi calauza in viata. Da, toamna e un anotimp frumos și uneori si ceata are rostul ei. Sa fiti fericiti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Nina! Ceata aceasta chiar si-a avut rostul ... si l-a indeplinit cu bucurie.

      O saptmana frumoasa!

      Ștergere
  7. Alexandra draga, ai intrat in Club cu o poveste fascinanta, continuata, asa cum era de asteptat, cu o rochie de mireasa si un costum de mire. stii, imi place la nebunie buchetul, e atat de tomnatic, dar atat de colorat si vesel.
    Va doresc multi ani inainte si toti fericiti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tina, multumesc! Buchetul e facut de o prietena, dupa indicatiile mele. Imi placeau si inca imi plac crizantemele santini (cele verzi, crizantemele fiind si ceva foarte tomnatic pentru mine), apoi incet-incet am incorporat toate nuantele de ruginiu ale toamnei ..... plus vreo cateva frunze galbioare culese dintr-o padure. Astfel ca m-am simtit minunat cu un astfel de buchet alaturi. Nu vroiam ceva ce s-a mai facut.

      Multumim de urari! Pupici :*

      Ștergere
  8. Bine ai venit în clubul poveştilor! Absolut minunată povestea ta, mai ales că este autentică. Ai reuşit să transmiţi toate trăirile începutului de drum şi ale unei mari iubiri care ne transformă în UNUL. Îţi doresc să ai parte doar de toamne roditoare şi aureolate! Sănătate, fericire şi împliniri!
    P.S. Buchetul este absolut superb! De vis!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine v-am gasit, Lolita! Multumim frumos de urari. Sa dea Domnul sa fie asa!

      PS: Si eu cred astfel despre buchetul meu .... si ma bucura ca l-a prins cea mai buna prietena .... comedie: prin intermediul logodnicului ei ...si i l-a oferit ei :))) Amintiri foarte frumoase si chiar haioase de la nunta.

      Pupici :*

      Ștergere
  9. Felicitări! Chiar au avut parte de o poveste parfumată!;)
    O săptămână frumoasă, Alexandra! Vă îmbrățișez, pe tine și Emilia!:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, sa stii ca ai dreptate: ceata, Gradina Botanica plina de flori tomnatice, vin si iubire. Ce poate fi mai frumos?!

      Esti o scumpa, ca intotdeauna, Maria. Multi pupici din partea noastra :* si o saptamana cat mai frumoasa!

      Ștergere
  10. Bine ai venit in Club, draga mea! :)
    Ce pot sa mai spun ca deja au spus cei de mai sus cam totul? Asta e cand esti intarziat. ca mine. :(
    Adevarul este ca am postat tarziu...foarte...si azi-noapte n-am mai reusit sa ajung.
    Superbe fotografiile de la nunta! Foarte, foarte frumoase. Superb buchetul de mireasa si ambianta de fundal, cu acea ceata...e splendida.
    Aveti o poveste de iubire frumoasa iar micuta Emilia a facut-o sa fie perfecta. :)
    O saptamana minunata sa aveti! Te pup cu tot dragul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Elly!

      Nici o problema, nu cred ca ai fost mai intarziata ca mine :)) Desi am postat destul de devreme, cu o tanca careia ii ies dintii nu prea mai ai timp de nimica.

      Emilia e cireasa de pe tort! (pe care, apropo, mai intotdeauna o mananc eu, egoista de mine :P). Multumesc de apreciere si de urari.

      Povestea ta somnoroasa .... hm... chiar si asa somnoroasa, domnisoara era foarte receptiva, mi-a placut enorm.

      Pe pupacim dulce de tot si iti tinem pumnii la maraton. O saptamana faina si rodnica sa ai!

      Ștergere
  11. Bine ai venit în club! :)

    Să aveți o viață frumoasă, asemeni poveștii parfumate a începutului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim frumos, Irealia!

      Sa ai parte de o saptamana frumoasa si rodnica ... precum toamna!

      Ștergere
  12. Culori superbe, şi un parfum special în toamnă, toamna pozelor, toamna voastră, toamna celor doi ce au devenit unul singur!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adrian, multumesc frumos! Suntem, intr-adevar, cele doua fete ale aceleiasi monezi.

      O saptamana frumoasa sa ai!

      Ștergere
  13. Frumoasa tare povestea, minunat cuplul, reusita ideea. Un condei inspirat si...parfumat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Dana! Mi-a placut enorm aceasta tema si cred ca se vede.

      O saptamana frumoasa iti doresc!

      Ștergere
  14. Multi ani fericiti, tot impreuna!

    RăspundețiȘtergere
  15. Sa fiti fericiti, sa va iubiti si sa va intelegeti! :) Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mi-a facut mare placere sa citesc aceasta minunata poveste de iubire :* .Foarte frumoasa si foarte bine scrisa, multa fericire si sanatate si mult succesc in continuare si abia astept si urmatoarele articole ;)

    RăspundețiȘtergere
  17. E minunata toamna voastra, o toamna cu soare si putina ceata, o toamna ce va ramane cea mai frumoasa!
    Bine ai venit in Club!

    RăspundețiȘtergere

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular