Ne jucăm și învățăm!

Acum ceva vreme răspundeam unui apel pe Facebook al Editurii Gama, care căuta persoane pentru un focus-grup. Mi-am zis să încerc măcar, nu are ce strica. Le-am trimis frumos un e-mail și am primit răspuns cam în 30 de minute (ceea ce m-a suprins, pentru că mă așteptam să răspundă abia a doua sau a treia zi).

Promptitudinea lor m-a uimit într-un mod plăcut. Mi-au cerut vârsta Emiliei și au zis că îmi vor trimite niște cărticele specifice acestei vârste și, poate, câteva jocuri educaționale. Apoi, la trimiterea adresei noastre, îmi spun titlurile iar eu deja gândeam că Emi va fi foarte fericită.

Coletul a ajuns la adresa din buletin, cea a socrilor mei, iar noi am ajuns la ei exact pe 25 decembrie - prima zi de Crăciun. Să vă spun că eram la fel de emoționată ca și Emi?! A fost frumos: să fie toată familia adunată în jurul mesei, eu să pun coletul pe masă și Emi să tragă deja de ambalaj pentru că intuia ea bine - acolo era ceva ascuns.

Ceea ce am primit ne-a lăsat pe toti ”mască”: am primit 2 cutii de puzzle, 2 cutii cu cărticele și CD și o carte de matematică pentru vârsta de 2 ani. Adică mult mai mult decât ce am fost informată la început. Să nu credeți că mă plâng, din contră: eram extaziate și eu și Emi - eu, pentru că acum Emi avea să își completeze biblioteca ei (micuță, adevărat, dar există), iar Emi pentru că deja cred că se imagina deschizând cutiile, scoțând totul la iveală.

Ne-am jucat cu ele, cărticelele le tot lua din cutia lor, le punea pe canapea sau covor, pe urmă înapoi în cutie ... și repeta acțiunea până când se plictisea.(Trece acuma prin faza în care îi plac mult cutiile, de orice fel, colorate sau nu, de orice mărime, mici sau mari.) 

Cu puzzle-urile a fost bătălie: cutiile le-a dezmembrat una-două, astfel că am luat o pungă de cadouri, una ceva mai sănătoasă, și am pus acolo toate piesele de puzzle și cărticelele. Desigur, punga aceasta trebuie cocoțată undeva sus, pe bibliotecă, altfel se urcă (a se citi cațără ca o maimuțică) și o aruncă jos, numai să ajungă la ceea ce e înăuntru.

Astfel, de câteva săptămâni bune, avem un ritual: dăm jos punga de cadouri plină cu ”bunătăți”, înșirăm toate pe covor și începem să învățăm prin joacă: 

-despre cal și vacă (calu` și vada), 

-despre cățel și pisică (ha-ham și pisi/miauuuuu), 

-curcan și rață (gogo, în loc de glu-glu; ca-can în loc de curcan), 

-roșie și banană (așie și bana),

-avion și mașină (vion/ion și ti-tit), 

-bec și oiță (be și beeeee, trebuie să întelegi din context)

-părțile corpului omenesc, pagini la care ea vede numai minge cu care se joacă băiețelul

-măr și iepure (mă și tupa-tupa, uneori chiar tapa-tapa) , are o problemă cu R-ul

-una, duei, tei, patu, cease - da, nu le zice în ordine, ci cum îi vine ei cheful și sună mai bine pe moment, dar măcar le zice.

Mai nou, a zis ”cocoș”, ”ouțe”- ca cele mâncate de ea la amiază, ”fane” pentru făina împrăștiată în hol, ”sole” pentru fasole, ”pălie” pentru pălărie și, Doamne ferește să îmi scot ”chela” îaninte să adoarmă ea. Adică ochelarii.

Toate folosite intens acuma, unele mâzgâlite, dar parcă îi plac mai mult așa, altele cu câteva pete de ceai (teai). Ne jucăm cu ele dimineața, când ne vin musafiri și vrem centrul atenției tuturor, seara când vine tati de la serviciu, obosit, dar zâmbind pentru că își vede ”fetele”. Ne jucăm și învățăm!