Da, the big 30 se apropie. Luna aceasta este ziua mea ... Nu, nu va impacientati: sunt doar 26 de veri ... deocamdata, dar urmeaza si acea schimbare de prefix.
Deocamdata sunt multumita de cei 26 de ani ai mei (inca nempliniti, mai sunt doar 19 zile pana atunci si ma bucur inca de sfertul de secol :D). Si, totusi, nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la acea cifra: 30 - o cifra buna, rotunda, multiplu de 3 (cifra magica) - asadar, tind sa cred ca si 30 va fi o cifra magica.
Nu stiu cum se face, dar nu ma simt de 26 de ani. Daca stau si ma gandesc bine, nu ma simt nici de 20 de ani, ci undeva pe la vreo 16-18 ani. Ca sa nu zic ca, trecand pe strada, plimbandu-ma in parc, diferite persoane ma abordeaza: "Atat de tinerica, maica, si deja cu copil?!" (La care eu ma simt si flatata - "se pare ca inca arat bine dupa nopti de nesomn si vorbit cu un bebelus", dar si putin agasata - "Doamna/Domnule, am 26 de ani, nu 18!")
Din intelepciunea unei astfel de persoane intalnite in drumul meu: "Lasa, lasa, ca pe la 30 de ani vei arata de 20 -22 de ani!" Ce sa zic la asta? Hai cu 30-ul!
Sa va explic de ce ma simt ca la 16-18 ani. Sunt o visatoare convinsa .... chiar si cand merg visez cu ochii deschisi, dar asta nu ma transforma intr-o optimista. Am mai scris eu despre asta. Imi place libertatea de a face ce vreau, de a lenevi, de a incepe un proiect in care cred cu toata fiinta mea si de a-l duce la bun sfarsit. Imi place sa cunosc oameni noi, sa ma imprietenesc cu ei ... Inca zambesc la fiecare fata de copil ce imi apare in cale si ma intreb "Oare cum va fi cand voi deveni mamica?" - hopa, scuze, deja sunt mamica, dar este asa de incredibil, incat mi se pare aproape neadevarat.
Bine, nu mai exista stresul scolii, dar inca imi place la nebunie sa citesc, sa ascult muzica rock in timp ce fac curat in casa (adevarat, atunci Emilia e la plimbare cu tati!), sa organizez petreceri-surpriza si sa fac cadouri fara nici un motiv. Iata cateva din lucruri care sper sa nu se schimbe cu trecerea anilor, desi responsabilitatile vor fi mai multe ... Lumea zice si ca stresul va fi mai mare, dar eu nu mai ascult ce zice lumea, prefer sa experimentez pe propria piele.
Cum am zis, tind sa cred ca 30 va fi o cifra magica. Sa dea Domnul! Sper sa fiu la fel de sanatoasa si plina de idei nastrusnice in fiecare zi! Sper sa arat la fel de bine (lauda de sine nu miroase a bine - dar nu eu ma laud, ciudat cum ma vad diferit de ceea ce vad ceilalti ... si, daca e sa ma iau dupa ceilalti, inca arat super! - asadar, asa sa raman si la 30 de ani - SUPER!).
Mi-ar placea sa pastrez acea bucurie "copilaroasa", dar sa devin si ceva mai inteleapta! Nici o grija! Viata se va ocupa de aceasta parte.
Sunt mamica si e o bucurie pentru mine: Emilia imi umple sufletul de bucuria simpla de a trai, de a experimenta din nou cea mai frumoasa perioada - copilaria. Nu vreau sa devin, cu trecerea anilor, o mamica inchistata, crizata sau dominatoare. Vreau sa fiu mama si prietena fiicei mele, asa cum mama mea a stiut sa fie pentru mine. In 4 ani se pot intampla multe, deci poate vom avea un fratior sau surioara pentru Emilia, pentru ca eu cred ca unde`s doi, puterea creste ... si bucuria se mareste!
Vreau sa ma pot bucura de fiecare experienta traita, persoana intalnita, de familie si prieteni, de un loc de munca la care sa merg cu (mare) placere si sa continuu sa zambesc cu gura pana la urechi ori de cate ori viata nu e chiar asa cum o credeam.
De ceva vreme, motto-ul meu este "O zi fara a rade este o zi irosita!" Charlie Chaplin stia ce zice si a trait destul ca pentru a fi un exemplu. Asa ca imi doresc sa zambesc, sa rad cat mai des: de mine, de altii, in fata altora, de viata si de toate. Rasul este cel mai bun remediu!
Pe scurt, cele mai importante la 30 de ani sunt, pentru mine, sanatatea si familia, cariera si prietenii, dar, mai ales, sa continuu sa fiu EU - persoana care traieste in acest invelis de piele, sa acumulez, sa discern, sa pastrez si sa fructific ceea ce am trait.
Poate ca voi adauga cateva riduri - asta nu ma sperie; mai mult ca sigur ceva tot se va schimba in mine, in infatisarea mea ... ceea ce vreau sa pastrez e bucuria copilului care am fost (si sper eu ca inca sunt), speranta si visele adolescentei din mine, puterea de a zambi chiar si atunci cand este greu si tot ce vreau sa fac este sa plang, hotararea de a merge mai departe, tot inainte; sa pastrez prietenia si iubirea celor din jurul meu. La urma urmei, cele mai importante lucruri in viata nu sunt lucruri!
Si acum va las cu versurile lui BEYONCÉ: I want to be my own best friend!
Me, myself, and I--that's all I got in the end
That's what I found out
And it ain't no need to cry; I took a vow that from now on
I'm gon' be my own best friend
