De loc (de naștere și primii vreo 19 ani) sunt din Botoșani. Măi, și sunt mândră de asta: oraș mic, adevărat, cu multe bune și rele, cam ca peste tot, dar îmi plac străzile lui mult mai curate ca cele din Iași, cu flori și multe alte plante, străjuite de copaci. Îmi place și Parcul Mihai Eminescu (desigur, o infimă parte din ceea ce a fost acum vreo 30 de ani când a început expansiunea blocurilor de locuit), cu copacii lui înalți, amenajat frumos cu locuri pentru fiecare segment de vârstă - de la cei micuți, cu parcul aferent, până la adolescenți și tineri și ajungând la pensionari.
Prin 2014 chiar a fost cadorisit cu titlul de ”cel mai verde oraș” în cadrul Galei Capitala Verde, organizată de Uniunea Europeană. Și mai este și singurul municipiu din țară care a primit onoarea. Mă bucur enorm și sper să continue la fel și chiar mai bine- să se dezvolte frumos în toate ariile.
Pentru că deja de mulți ani locuiesc, ba chiar mi-am întemeiat familia în Iași, același lucru mi-l doresc și pentru acest oraș atât de frumos, care mi-a oferit atât de multe încât am ajuns să mă îndrăgostesc de el. Și de aceea vreau să îl văd la maximul de potențial, la valoarea lui justă, să-i văd pe ieșeni și turiști deopotrivă încântați de ceea ce descoperă în plimbările lor prin oraș.
Pe 16 octombrie am fost invitată la Campionatul Național de Joacă pentru Părinți cu Mirela Retegan. A căzut într-o duminică, numai bine a putut să stea tati cu Emi și eu să pot participa. Și mă bucur nespus că am putut face asta.
Cine nu a auzit de Gașca Zurli dintre cei care au copii? "Am o căsuță mică, așa și-așa ...."-ne executam amândoi lângă mândră și dansam de mamă focului și rădeam ca nebunii. "Cântec pentru Maya"-acel Maya e ceva generic, deși dedicat fiicei Mirelei Retegan, poate fi înlocuit cu absolut orice nume, mai ales cel al puiului tău, și îți dai seama că, de multe ori, ei nu vor bunuri materiale ci să fim alături de ei cât mai mult.
Campionatul de Joacă pentru Părinți ar trebui organizat în fiecare lună :) Pentru că merită. Pentru că aș vrea cât mai mulți părinți să se joace, să uite de încrâncenările zilnice și să redevină pentru vreo 2-3 ore niște copii veseli, puși pe joacă și învățați să se distreze.
E vorba despre timp de calitate cu copilul tău, fără a cheltui bani pe jocuri și jucării, de cele mai multe ori extrem de scumpe și uitate în vreun colț al casei. E despre inventivitate, adaptare la situațiile prezente, despre momente de bucurie, veselie împărtășite cu copilul tău, dar, mai ales, e vorba despre dragoste, iubire-care trebuie să fie și demonstrată. Ce altă metodă mai bună decât prin joacă - un limbaj superb și universal al dragostei noastre pentru ei.
Și pentru că eu mi-am luat "porția" (am râs, am plâns puțin, am învățat ceva nou și m-am și jucat), vreau să vă fac un cadou, vouă, celor care doriți. Dar cum nimic nu e gratis pe lumea aceasta, ce vreau eu de la voi este ceva simplu: să îmi spuneți în comentarii ce fel de jocuri jucați cu copiii voștri. Sau ce fel de jocuri jucau părinții voștri cu voi?
Cadoul constă în cartea Mirelei Retegan-Pledoarie pentru MAMI și TATIși CD-ul cu jocuri de jucat în trafic.
Regulile sunt simple?
* trebuie să comentați mai jos dând răspunsul cu jocurile
* să aveți o adresă valabilă pe teritoriul României, deși puteți participa din orice colț al lumii
* vă aștept răspunsurile până pe 15 noiembrie și voi anunța câștigătorul/câștigătoarea cât mai repede
Pentru cine vrea să vadă cum a fost la întâlnirea de joacă cu Mirela Retegan, poate accesa acest link pentru poze și acest link pentru 2 video-uri haioase rău. Eu chiar m-am distrat!!!!!
Și acum să cunoaștem și pe cel/cea care a câștigat premiul. Aici sunt toți cei care au participat și vă mulțumesc:
1. Cristina
2. Mona Smiles
3. Claudia Nicolae
4. Adrian
5. Criss Oltean
6. Cadabanuta
7. Marcovici Anca-Georgiana
8. Melania B
9. Agache Lucica
10. Crybv
Așadar, Crybv aștept un mesaj cu datele tale de contact (Nume și Prenume, adresa completă, cod poștal și telefon) la adresa de e-mail sutzu.miri@gmail.com sau prin mesaj privat pe pagina Life is but a dream până duminică, 20 noiembrie, la 23:59.
Vă aștept și la cel de-al doilea concurs de pe blog: ”În așteptarea Crăciunului” - astăzi sper să îmi ajungă comanda de cărți pentru a putea pune pozele la articol.
Când faci parte dintr-un grup, dintr-o comunitate super faină și dai de oameni super cu idei care mai de care, nu poți să nu zici ”Prezent” la diferite evenimente. Numai că aș fi vrut să particip la mult mai multe, să îi cunosc mai bine pe toți. Timpul nu e pierdut și se va întampla și asta.
Totul a început prin primăvară cu înscrierea în Kooperativa 2.0 Filiala Iași, cu o vizită a bloggerilor la Aeroportul Iași, cu recomandări, cu idei, cu organizare și participarea (a mea, cel puțin) la alte 2 evenimente. Au fost ele mai multe, dar sarcina nu mi-a permis deplasarea chiar când și unde îmi doream eu. Cu toate acestea, eu sunt mulțumită că am reușit să ajung la cele 2 propuse.
Primul ar fi Campionatul Național de Joacă pentru Părinți cu Mirela Retegan - se va lăsa cu o mică surpriză pe pagina blogului, so stay tuned. Al doilea ar fi Bloggers Photo Shooting cu Paul Pădurariupe 19 și 20 octombrie.
Mamă fiind, așteptând al doilea copil, o carte cu titlul ”Lapte de mamă” mi se părea cel mai potrivit în acest moment. Adică eu încerc să trec peste toate problemele care au apărut împreună cu sarcina, să mă ”îmbărbătez” singură că mult a fost, puțin mai este și apoi citesc romanul lui Edward St. Aubyn și rămân în dubii.
Nu este vorba despre calitatea scrierii, care e foarte bună, ci despre problemele care apar în carte, cele cu care se confruntă personajele. De ce? Poate pentru că am pornit de la idee că va fi ceva dulce, ceva pur, matern și numai peste asta nu am dat.
Împreună cu fetele de la Literatura pe tocuri, poate știți site-ul, dacă nu, eu zic că merită să îl vizitati, ne-am adunat ceva mai multe persoane pentru campania ”Promovăm Literatura”, deocamdată pe Facebook. Citim, scriem despre ce am citit și postăm pe blogurile nostre, pe paginile personale de Facebook. Instigăm la lectura, de ce nu?!
Eu am primit de la fete (mulțumesc frumos din nou Mili și Iasmy!) două cărți: ”Descântec de dragoste” de Mary Jo Putney de la editura Lira in cadrul colecției CĂRȚI ROMANTICE și ”Lapte de mamă” de Edward St Aubyn de la editura Leda in cadrul colecției MAEȘTRII LEDA.
Voi începe să vă prezint puțin cartea ”Descântec de dragoste” de Mary Jo Putney. Mai întâi, trebuie să precizez că această colecție, CĂRȚI ROMANTICE de la Lira/Litera este una foarte faină. Am multe volume publicate în aceaastă colecție, din păcate, nu le am pe toate, dar e bine și așa. De Mary Jo Putney s-au tradus și publicat destule romane în colecție, astfel că ai de unde alege, având destule subiecte tratate, dar trebuie ținut cont că multe dintre volume fac parte din serii, așadar sunt legate între ele prin evenimente și personaje comune.
Cartea de față are ca și coperta 4 următoarea descriere:
Jack Langdon, Lord Frayne, tratează cu foarte multă seriozitate onoarea străvechii sale familii și, în acelaşi timp, ascunde un secret pe care îl consideră ruşinos: darul de vrăjitor, pe care a fost învăţat să-l reprime şi să-l respingă. Când un accident îl aduce pe Jack în pragul morţii, unica lui șansă de supravieţuire este Abigail Barton, o vindecătoare talentată. Abigail trebuie să îşi asume un mare risc pentru a-i salva viaţa lordului Frayne, aşa că va cere în schimb un preţ pe măsură: căsătoria cu Jack. Acesta nu întârzie să accepte și curând se simte atras de sincera lui soţie, al cărei farmec este la fel de puternic ca şi trezirea propriilor abilităţi magice; la rândul ei, Abigail este impresionată de sensibilitatea şi blândețea lui Jack. Cunoscând însă prea bine ura acestuia faţă de magie, hotărăşte să trăiască despărțită de el după conceperea copilului pe care şi-l dorise atât de mult, pentru ca Jack să îşi poată păstra reputaţia, iar ea să îşi poată îndeplini menirea de vindecătoare. Cu toate acestea, iubirea care se naşte între ei se dovedește a fi cea mai misterioasă și mai seducătoare forță pe care au cunoscut-o vreodată.
Ce mi-a plăcut foarte mult la acest roman (de dragoste, da, da, îmi plac la nebunie romanele de dragoste!!!) este prietenia dintre Jack și alți câțiva absolvenți ai Academiei Stonebridge, toți fiind trimiși de către familiile lor acolo pentru a scăpa de înclinațiile către magie sau chiar de puterile lor magice, considerându-se magia o practică rușinoasă pentru un aristocrat. Acolo, băieții formează un grup comun, pentru a putea supraviețui Academiei și se auto-intituleaza Sfinții din Stonebridge.
Legătura dintre băieți a trecut și testul anilor, astfel că îi vedem pe 3 dintre ei bărbați în toată regula, la vânătoare, când se întâmplă cel mai stupid accident: Jack cade de pe cal și își fracturează oasele gâtului. Noroc că prin apropiere sunt destui ”vindecători”, adică vrăjitori sau practicanți ai magiei (albe) care au puterea de a vindeca.
O altă componentă interesantă a cărții este procesul de vindecare: apare destul de des pe parcusul acțiunii, dar cumva diferit. La început, e mai mult o scanare a forței vitale a pacientului pentru a vedea unde anume are probleme, de ce anume suferă și alinarea acestor dureri pe cât posibil. Abigail, protagonista noastră, vede un fel de aură a pacientului, dar numai cu ochii minții. Apoi procesul real de vindecare este unul mai complex, mai greu de realizat într-un singur vindecător, astfel că se convoacă un grup de vindecare pentru a putea susține procesul, forța vitală a pacientului, dar și a vindecătorului principal.
Uneori mi s-a părut că este ca și chirurgia aceea fină, unde se operează și se îmbină piese atât de fine și de mici, încât le vezi mai mult în mintea ta decât în realitate. Bine, medicina modernă a evoluat enorm, acum sunt aparate medicale care să te ajute să vezi efectiv ceea ce faci atunci când operezi așa ceva, dar asta a fost impresia mea.
Abby (Abigail) a realizat vindecarea în straturi: mai întîi rănile puternice, dar nu mortale, pentru ca pacientul să nu moară de la ele în caz că îl salvează. Apoi rana cea mai mare: oasele gâtului, de obicei, o rană care conducea direct la moartea celui accidentat. Încet-încet, reconstruiește cu ajutorul magiei ei și a celorlalti vindecători vase de sânge, nervi și chiar sudează oscioarele acelea mici ce au fost fracturate în cădere. E ca o sală de operație în care chirurgul principal cere diferite ustensile de la echipa lui și aceștia i le oferă pentru a putea opera în continuare - transmiterea energiei magice de la membrii cercului de vindecare către Abby.
Fascinant e faptul că și cei doi prieteni ai lui Jack participă la cercul de vindecare, ambii absolvenți ai aceleași Academii ca și Jack, așadar cu ceva înclinații sau puteri magice, dar înabușite. Totuși, prietenia este mai puternică decât gura lumii și educația primită - un mare plus al povestirii.
Povestea de dragoste dintre Jack și Abigail o las să o decoperiți voi, așa e mai frumos. Tot ce pot să vă spun e că este presărată cu aventuri, magie, situații care par fără ieșire și sentimente contradictorii.
Sper să vă placă și vouă pe cât mi-a plăcut mie amestecul de magie și lectură din perioada Regenței. Vă aștept părerile!
Uneori rămâi în pană de idei când vine vorba despre ce să mai faci cu copilul tău. Mă refer la jocuri. Pentru că sunt atât de multe, de diferite, dar nici nu le poți știi pe toate, dacă se pliază pe vârsta copilului tău, pe nivelul lui de înțelegere și dacă sunt chiar atât de atrăgătoare încât chiar să se implice. La fel e si cu jucăriile.
De cele mai multe ori mergi pe drumul ales de instinct, asta dacă nu te apuci să investighezi, să te implici cu adevărat în procesul de joacă a copilului tău și să începi să cauți jocuri și jucării cât mai sigure pentru sănătatea puiului, care să îi stimuleze atenția, imaginația, vorbirea, motricitatea, memoria ș.a.m.d. Pentru că noi, părinții, vrem copii sănătoși (este cel mai important aspect pentru noi, așadar căutăm variante cât mai naturale pentru ei, fie că este vorba despre alimentație, fie că ne referim la haine și jucării) și apoi să fie cât mai fericiți.
Presupun ca The Black Eyed Peas deja nu mai are nevoie de prezentare, pentru ca este o trupa cunoscuta, dar si membrii ei sunt cunoscuti si separat pentru proiectele individuale.
Vineri am dat peste acest video, dupa una din melodiile lor: Where is the love?, dar care se muleaza atat de bine pe timpurile de acuma, incat e aproape dureros sa asculti versurile. Si, totusi, va invit sa le cititi in timp ce ascultati si noua versiune a melodiei:
What's wrong with the world, mama
People livin' like they ain't got no mamas
I think the whole world addicted to the drama
Only attracted to things that'll bring you trauma
Overseas, yeah, we try to stop terrorism
But we still got terrorists here livin'
In the USA, the big CIA
The Bloods and The Crips and the KKK
But if you only have love for your own race
Then you only leave space to discriminate
And to discriminate only generates hate
And when you hate then you're bound to get irate, yeah
Madness is what you demonstrate
And that's exactly how anger works and operates
Man, you gotta have love just to set it straight
Take control of your mind and meditate
Let your soul gravitate to the love, y'all, y'all
People killin', people dyin'
Children hurt and you hear them cryin'
Can you practice what you preach?
Or would you turn the other cheek?
Father, Father, Father help us
Send some guidance from above
'Cause people got me, got me questionin'
Where is the love (Love)
Where is the love (The love) [2x]
Where is the love, the love, the love
It just ain't the same, old ways have changed
New days are strange, is the world insane?
If love and peace are so strong
Why are there pieces of love that don't belong?
Nations droppin' bombs
Chemical gasses fillin' lungs of little ones
With ongoin' sufferin' as the youth die young
So ask yourself is the lovin' really gone
So I could ask myself really what is goin' wrong
In this world that we livin' in people keep on givin' in
Makin' wrong decisions, only visions of them dividends
Not respectin' each other, deny thy brother
A war is goin' on but the reason's undercover
The truth is kept secret, it's swept under the rug
If you never know truth then you never know love
Where's the love, y'all, come on (I don't know)
Where's the truth, y'all, come on (I don't know)
Where's the love, y'all
People killin', people dyin'
Children hurt and you hear them cryin'
Can you practice what you preach?
Or would you turn the other cheek?
Father, Father, Father help us
Send some guidance from above
'Cause people got me, got me questionin'
Where is the love (Love)
Where is the love (The love)? [6x]
Where is the love, the love, the love?
I feel the weight of the world on my shoulder
As I'm gettin' older, y'all, people gets colder
Most of us only care about money makin'
Selfishness got us followin' the wrong direction
Wrong information always shown by the media
Negative images is the main criteria
Infecting the young minds faster than bacteria
Kids wanna act like what they see in the cinema
Yo', whatever happened to the values of humanity
Whatever happened to the fairness and equality
Instead of spreading love we're spreading animosity
Lack of understanding, leading us away from unity
That's the reason why sometimes I'm feelin' under
That's the reason why sometimes I'm feelin' down
There's no wonder why sometimes I'm feelin' under
Gotta keep my faith alive 'til love is found
Now ask yourself
Where is the love? [4x]
Father, Father, Father, help us
Send some guidance from above
'Cause people got me, got me questionin'
Where is the love?
Sing with me y'all:
One world, one world (We only got)
One world, one world (That's all we got)
One world, one world
And something's wrong with it (Yeah)
Something's wrong with it (Yeah)
Something's wrong with the wo-wo-world, yeah
We only got
(One world, one world)
That's all we got
(One world, one world)
Chiar asa! "Mama, ce e in neregula cu lumea asta? Unde este dragostea?" Terorism, boli, saracie incurabila, ura si fanatism, dezastre naturale, furturi, crime si multe altele. In timp ce noi ne traim vietile, asa cum sunt ele, cu bune si rele, crezand ca nimic din toate acestea nu ne pot atinge, dar ce gandire gresita avem.
Si totusi dovezi micute de iubire tot gasim, izolate, ca un nufar alb pe un lac negru, care parca ne imbie sa ne pastram speranta ca intr-o buna zi vom gasi toti dragostea si vom fi uniti. De multe ori cred ca religia si fanatismul fac mai mult rau decat toate bolile pamantului adunate la un loc. Atentie! Religia si nu credinta. Fiecare crede in ceva sau nu crede - e si asta o credinta - dar as vrea sa existe iubire, toleranta, acceptare, fiecare traindu-si viata in dreptul lui/ei ...