vineri, 18 aprilie 2014

Nu fac mai nimica

Până mai ieri credeam că vom fi pe drumuri de Paște. Se pare că nu. Până la urmă, am răcit și eu, așadar suntem o familie de răciți, care vor rămâne acasă de sărbători.

Nu am făcut absolut nimica pregătiri pentru sărbători. Soțul meu a lucrat și azi, cu toată starea lui de rău, iar eu am stat cu Emilia, bolnăvioră, mofturoasă și multe altele. Apoi am căzut și eu pradă acestei bronșite urâte. E nebunie cu epidemia aceasta de îmbolnăviți.

Peste tot văd și aud de pregătirile pentru Paște. De la curățenie generală, vopsit sau văruit, până la pregătirea zecilor de feluri de mâncare, la goana după cumpărături, cred că s-a cam uitat ce înseamnă această sărbătoare. Nu că eu aș fi mai brează. Din contră.

Postul nu l-am ținut. Deloc așa cum trebuie. Cel puțin cel culinar. Cât despre postul mental, emotional, sufletesc - și aici am dat-o în bară. Nu am cum să nu mă enervez, să nu mai zic și vreo vorbă nu tocmai la locul ei, să nu fac ceva ce nu trebuia. În fine.

Anul acesta, Paștele sper că va fi o lunga repriză de somn. Nici unul nu a mai dormit cum trebuie de prea multă vreme, cu nasurile înfundate, cu tuse nasoală sau dureri de gât și cap. Voi pregăti câteva feluri de mâncare doar pentru a nu mai face nimica câteva zile. În rest nimica-nimicuța.

Dar, pentru a fi și eu mai în ton cu sărbatoarea, vă voi prezenta câteva chestiuțe frumoase: 













sursă Pinterest

Tot ce vă doresc eu este să fiți sănătoși, să avei parte de un Paște așa cum vă doriți voi și să vă bucurați de timpul in familie, cu prietenii! Pupici la toti :*

6 comentarii:

  1. Sărbători liniștite și să vă faceți repede bine cu toții.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu draga mea, te imbratisez mare si taaare! sa aveti Sarbatori Minunate, sa le faceti in felul vostru, pt ca nu e altul mai bun! va pupam cu drag, sa fiti sanatosi si frumosi!
    P.S: daca stiam ca nu mai plecati....ooooof! am vrut sa pun pachetul prin curier, dar apoi mi-am amintit de drumurile voastre de facut, si cum la posta nu am reusit sa ajung pt ca orarul e asa de anapoda...:(
    ooooof! am piatra pe suflet cu asta! :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Să fiţi sănătoşi! Sărbători Fericite, Alexandra!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sărbători fericite, luminate, cu pace în suflet, cu sănătate și voie bună!

    RăspundețiȘtergere
  5. Paste fericit alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
  6. Hristos, a-nviat draga mea! Off, imi pare rau ca ati fost toti raciti. Sa stii ca si eu am fost un picut lovita de o gripa, raceala nu stiu ce o fi, ca si acum imi mai da batai de cap. Pana la urma, si Pastele e o zi ca oricare alta, stii cum se spune ca trec toate, nu? Cel mai important e ca ati fost impreuna ca familie, voi trei, postul si alte pregateli sunt asa optionale. Nici eu n-am facut cine stie ce pregateli, sau lucruri iesite din comun, nu sunt adepta indoparii si a surmenajului pana la epuizare in gospodarie. In fine, hai ca trece si raceala, va reveniti toti, si mergeti la un gratar, si sa vedeti cum va reincarcati bateriile. Va pupam, si va dorim muuuuulta sanatate si liniste sufleteasca!

    RăspundețiȘtergere

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular