Se afișează postările cu eticheta handmade. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta handmade. Afișați toate postările

marți, 20 noiembrie 2018

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Angi de la Ladita cu Rost (2)

Marți, zi obișnuită. Mult de lucru, zăpadă multă afară. Chiar zici că a venit iarna și se apropie Crăciunul. Cei mici sunt foarte bucuroși (majoritatea lor, mai sunt și excepții) de zăpada căzută și deja se gândesc cum să facă să se ”tăvălească” puțin prin ea 😂.

În schimb, eu mă gândesc deja la Crăciun, la cadouri, la brad și la ce voi pune în el, vreau să împodobesc un brad handmade ❤. Abia aștept! Dar până atunci, hai să mai cunoaștem o creatoare de handmade din Iași, o persoană minunată din mâinile căreia ies minunății adevărate, de suflet, cu rost.



1. Bună, Angi, și mulțumesc frumos pentru că ai acceptat să răspunzi invitației mele la un interviu.
Mai întâi aș vrea să cunoaștem omul din spatele Lădiței cu Rost.

Bună, eu sunt mămică de un băiețel de aproape 4 ani și al doilea meu "copilaș" care s-a născut o dată cu maternitatea  este ”Lădița cu Rost”... impropriu zis, căci nu chiar o dată cu maternitatea,cu toții știm cât e de solicitantă viața cu un bebe mic, dar ușor-ușor realizând pentru el figurine din carton, desene și alte ghidușii dorul de a face ceea ce-mi place a ieșit la iveală ... și de aici a început totul.



2. De unde și până unde ai ajuns la handmade și la bijuteriile cu motive? E o poveste în spatele acestei alegeri?

La handmade am ajuns dintotdeauna cred 😊 asta dăruiesc de ani de zile, în anii de școală am învățat multe tehnici,ca mulți dintre noi de altfel, de la cusut, împletit, pictat, lipit, desenat, pirogravat chiar, căci am învățat și să lucrez pe placaj cu traforajul, dar asta e alta poveste :)), deci e din mine,face parte din toată ființa mea ...îmi place, cumpăr, creez, dăruiesc și apreciez ceea ce e handmade până în pânzele albe ❤. Bijuteriile cu motive au fost doar o altă pasiune cu care s-a îmbinat frumosul din viața mea, mi-am văzut bunicile care coseau, împleteau și făceau multe lucruri pentru nepoți,chiar am 2 perne făcute de bunica mea din partea tatălui pe care le păstrez cu mare drag și cred că tradiția mă trezește la viață când uit sau mă iau cu valul vieții ...pentru că viața tihnită de altădată asta era: un curs firesc al lucrurilor păstrate cu sfințenie și credință ❤.



3. Cum e să faci ceea ce îți place? Ușor nu, tot muncă e, dar ce simți tu făcând asta?

Ce simt? Simt bucurie, simt emoția celor cărora le sunt destinate cadourile lucrate de mine...nu e ușor, nici n-aș fi vrut să fie, căci eu din fire sunt o persoană foarte activă, timpul meu "liber" îl petrec gătind sau tot "făcând ceva" :)) ca sa-ți imaginezi ... dar, cu toate provocările clienților și curierilor, cu răcelile celui mic și ale mele deopotrivă, cu toate care au fost și vor mai veni, eu zic că reușesc întotdeauna să-mi respect clienții căci pentru mine e foarte important să fiu reală, sinceră și nu doar o fata roz a handmade-ului ... căci în această lume dai 200% din tine, dar primești înzecit înapoi, dacă pui suflet, suflet vei primi ❤ .




4. Și pentru că știu că ai început deja cu albumul lucrărilor tale cu motive de Crăciun, ne permiți să ne bucurăm ochii, și sufletul, cu creațiile tale? ( aici ar trebui câteva imagini reprezentative)

Sigur că da, lucrez cu drag la ornamentele de Crăciun, cât și la seturile cu motive sau mini-tablouri cu mesaje pentru cei dragi, vă las și câteva poze.





5. Ce implică planurile tale de viitor? O idee a mea, dacă îmi permiți: un curs/ o clacă în care participanții să învețe să facă o broșă sau o brățară așa cum faci tu.


Planuri de viitor sunt multe: aș vrea sș am sănătate și încă 2 mâini cel puțin :)) sau ziua să aibă 48 ore 😂 majoritatea spunem asta, nu? Dar încet, treptat visez la un site și un magazin online, dacă voi reuși să fac și stoc într-o bună zi, iar legat de șezătoare - da, e în plan și asta, urmează să pun și în aplicare. Voi anunța oricum pe pagina toate proiectele mele în curs.



6. Un sfat pentru cei care au idei, dar nu cred că se pot îndeplini. Ce le-ai transmite?

Pentru cei cu pasiuni care îi țin noaptea trezi, dar nu au încrederea suficientă...nu știu dacă am sfaturi, dar aș zice să-și urmeze inima, să facă totul cu drag, nu neapărat pentru bani, banii nu vin din primele produse lucrate ( nici din a doua serie :)). Totul vine când lucrezi mult, investești mult, promovezi și dormi puțin :)) încă mai am și eu de învățat, încă mă organizez, caut, schimb materiale, fac, stric, refac, dar despre asta e vorba ... să fii acolo tu cu tine, și să-ți dorești asta, mai presus de orice! Mult succes tuturor și îți mulțumesc din inima pentru acest interviu, a fost o placere! O zi cu Rost să avem!




duminică, 11 noiembrie 2018

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Laura Gradinaru (1)

Bună seara! Știu, e duminică seara, fiecare cred că deja se pregătește pentru săptămâna ce e pe punctul de a veni (serviciu, scoală, grădiniță, creșă ș.a.m.d), cu toate acestea eu vă invit câteva minute să descoperiți un om frumos, care încântă adulți și copii deopotrivă cu ceea ce reușește să creeze cele 2 mâini și sufletul ei mare.

Așadar vă invit să cunoașteți puțin povestea Laurei Grădinaru și a afacerii ei Tăiței Grădinărești -Paste pentru copii.

La primul atelier de paste, marea plăcere a copiilor, dar se vede că și a Laurei
Fotografii realizate de Tatiana Maximciuc
Locație: Șezătorile Ioanei

1. Bună, Laura, și mulțumesc frumos pentru că ai acceptat să răspunzi invitației mele la un interviu.
Mai întâi aș vrea să cunoaștem omul din spatele Tăițeilor Grădinărești. Cine este Laura Grădinaru?



Laura: Bună! Mulțumesc mult că te-ai gândit la mine! 
Cine sunt eu: mamă, soție și economist cu vise multe și planuri de viitor mărețe 😂



2. De unde și până unde ai ajuns la tăiței? E o poveste în spatele acestei alegeri?

Laura: Orice lucru are povestea lui, nu? 
Relativ simplu, fără să îmi dau seama sau să mă gândesc prea mult: am amestecat sucul de sfecla de la micul dejun cu făina și mi-a plăcut ce a ieșit. Dezamăgire că la fiert s-a decolorat, am început să mă documentez și așa am descoperit Pastele colorate.



3. Cum e să faci ceea ce îți place? Ușor nu, tot muncă e, dar ce simți tu făcând asta: tăiței multicolori?

Laura: Poate te aștepți să zic că e ușor, dar e greu, foarte greu. Trebuie să delimitez foarte atent timpul, pentru că am tendința de a uita de cei din jur când sunt în atelier, pentru ca nu am un program fix, pentru că deocamdată fac totul din pasiune și lucrul acesta nu este valorificat la adevărata lui valoare.



4. Și pentru că știu din surse sigure că organizezi și cursuri de gătit pentru copii, ce anume îți place la acest gen de activitate?

Laura: De fiecare dată am emoții pentru că copiii sunt imprevizibili și pun întrebări capcana, dar mă bucur enorm să le văd entuziasmul și uimirea și, mai ales, că pot face mizerie.



5. Planurile tale de viitor, presupun că sunt câteva, implică și deschiderea unui spațiu în care să te putem vedea la muncă... ca invitați?

Laura: Deocamdată e unul singur și, anume, să reușim să amenajăm atelierul în așa fel încât să obținem avizele de funcționare, dar cum ideile mele nu coincid cu paragrafele din lege mai așteptăm nițel 😊. Pe viitor Mi-ar plăcea mult sa primesc invitații la mine în atelier!



6. Un sfat pentru cei care au idei, dar nu cred că se pot îndeplini. Ce le-ai transmite?

Laura: Să încerce și să nu se descurajeze la primul hop, vor urma și altele, din experiențe și greșeli învățam.
Și, ca o paranteză, să se asigure ca idee lor este bună 😊.



Laura face parte din asociația WAHMs și este foarte activă în cadrul grupului local. De asemenea, face parte și din comunitatea nou creată de MAMPRENOARE.



Disclaimer: Fotografii preluate de pe pagina Facebook a Tăițeilor Grădinărești, cu acordul Laurei.

duminică, 5 noiembrie 2017

Handmade with Love - Portofoliu de creatori handmade (2) Iasi

Ca și în primul articol al acestei serii-portofoliu, și acesta vă prezintă creatorii de handmade din Iași. Sunt persoane minunate, ca și în acea primă parte a seriei, mame care reușesc să îmbine statutul de femeie, soție, mamă cu cel de creatoare.



Cel mai frumos e că în România există o asociație care încurajează și promovează mamele creatoare să-și dea frâu imaginației și să lucreze de acasă: Asociația Work At Home Moms. Toate aceste artizane din Iași fac parte din WAHM Iași, un grup frumos în care poți găsi de toate pentru toți, la fel ca și grupul mare WAHM Romania - grup descoperit abia după ce l-am descoperit pe cel din Iași.

WAHM România este o inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor active și conștiente de importanța lor vitală în cadrul familiei. S-a putut numi o comunitate încă din primele zile de la lansarea ideii, datorită sutelor de persoane care au aderat cu entuziasm la pagina Facebook  dedicată curentului ”work at home moms” în țara noastră. Ulterior, proiectul s-a cristalizat în înființarea Asociației Work At Home Moms.
Mesajele de susținere și celelalte reacții aprobatoare nu au venit doar de la mămicile interesate de desfășurarea unei activități lucrative la domiciliu, dar și dinspre celelalte categorii sociale. Lucru firesc, de altfel, dacă luăm în considerare impactul pozitiv general pe care reușita acestui demers îl va avea.
Este extrem de important să modificăm percepția pe care societatea o are despre femeile ce aleg să își petreacă cea mai mare parte a vieții în mijlocul familiei și să acordam femeilor roditoare din viața noastră șansa de a înflori biologic, profesional și intelectual făcând uitată eticheta de ”femeie casnică” pe care am evitat-o în titulatura comunității tocmai datorită aurei nedorite ce o înconjoară.
wahm.ro
Dacă vrei să faci parte dintr-un grup WAHM localizat în orașul tău, aici poți găsi adresele lor.

În continuare vă invit să faceți cunoștință cu creatoarele de handmade din Iași:

Agende Și Jurnale Handmade


Numele meu este Aurora Moisuc, am o fetiță de doi ani și fac legătorie manuală. Am început în anul 2009, iar de atunci fac albume foto, jurnale, cărți de amintiri, cărți de oaspeți, legate în stil coptic. Stilul coptic de legătorie a pornit de la primii creștini din Egipt care astfel își legau documentele. Eu am preluat tehnica și o aplic în realizarea de obiecte de papetărie modernă. 

Pregătirea mea profesională - dacă îi pot spune așa -  este de pictor bisericesc (liceu, facultate, master) și, în general, îmi dedic timpul picturii (religioasă ori laică), însă prin legătorie am găsit încă un mod de a mă exprima vizual, jurnalele mele fiind făcute toate pe comandă în funcție de personalitatea și preferințele celor ce mă caută. Sunt mici instalații din carton, hârtie, pânze și dantele, făcute cu drag spre bucuria celor din jur. Puteți găsi modele și multe altele pe pagina mea de Facebook: Agende Si Jurnale Handmade.








Cristina Egyed


Bună! Sunt Cristina și cu argintul cochetez de puțin timp. O perioadă plină de intense încercări, bâjbâieli și nereușite. Însă atracția pe care o simt emanând din acest fascinant material, referindu-mă nu doar la încărcătura simbolistică pe care o poartă, ci la calitățile lui în sine, este una ce m-a împins și mai mult spre cunoașterea lui. Cum? Mângâindu-l zi de zi! Apoi satisfacția „obiectului” finit ce iese prin mâini dintr-un gând uneori haotic și nedefinit, greaua despărțire de orice bijuterie pe care sunt nevoită să o dau, mă stârnesc iar și iar... Un cerc plăcut și vicios din care nu pot ieși.

Am conceput acest atelier pentru ca pasiunea pentru manufacturarea argintului să devină liberă în drumul său către crearea unor bijuterii aparte, uneori simple, alteori sofisticate, ce conving prin eleganță. Utilizând doar tehnici tradiționale și eliminând din concept turnarea pieselor, modelele create sunt în marea lor parte unicate și se deosebesc mult față de cele existente pe piața invadată de importuri. Obiectele realizate de noi se definesc stilistic prin atemporalitate și originalitate a designului.







Joy by Claudia Sandu


Numele meu este Claudia Sandu, mamă a doi copii de 15 și 9 ani. Din pasiunea pentru frumos și pentru micile bucurii care ne luminează chipurile a luat naștere pagina mea, Joy by Claudia Sandu - "minunățiile din universul lucrurilor frumoase și dragi sufletului".

Realizez tacâmuri personalizate cu pastă polimerică fimo, ceșcuțe și căni personalizate, mărțișoare (când e sezonul), bijuterii din fimo și, iarna, globuri (pe sfere din polistiren îmbrăcăte în catifea, paiete sau prin tehnica decoupage). Pentru modele și alte informații, vă aștept pe pagina mea de Facebook – Joy by Claudia Sandu.







Accesoriile Oliviei


Accesoriile Oliviei au luat naștere odată cu fetița mea Olivia. Au fost legănate odată cu ea pe picioare și au primit aceeași doză de dragoste și răbdare. Promovez, prin bijuteriile mele, arta tradițională românească, însă , la cerere, cos și alte modele, cum ar fi cele cu tematica mama și bebe.

Cos la lumină bună, cu lupa, pe pânza foarte densă, tocmai pentru ca să încapă cât mai multă broderie. Foarte migăloasă este și decuparea, apoi aplicarea materialului transparent care protejează pânza și conferă un efect de lupă. Realizez: cercei, pandantive, brățări, clame păr, butoni cămașă, inele, broșe, broșe pentru rever bărbați.

Pentru că nu putem trăi fără a ne cunoaște rădăcinile, îți propun să afli povestea unor talismane autentice românești, ajunse la noi după veacuri de călătorit. Sunt cusute cu multă pasiune și respect pentru moștenirea lăsată de bunici. Modelele tradiționale aducătoare de belșug, fertilitate, forță, au fost transpuse în mici bijuterii valoroase, menite să te păzească de cele rele. Un cadou perfect născut din dragoste pentru strămoși.







Zen Homemade


Sunt Ramona Toma, mamă a lui Rareș de 3,4 ani. Realizez cu mare drag și zen păturele senzoriale, perne decorative, cărți senzoriale, păpuși textile, brazi din fetru. Iubesc provocările, așa că accept cu drag orice idee și o transform într-o jucărie. :)






Mi-ar face mare plăcere să promovez și alți artizani pe blog, din Iași și din restul țării. Dacă doriți să apăreți în acest portofoliu de creatori handmade, vă aștept și pe alistar.alexandra.17@gmail.com.

O duminică frumoasă și plină de inspirație!

vineri, 3 noiembrie 2017

Handmade with Love - Portofoliu de creatori handmade (1) Iasi

Mică fiind, la grădiniță și la școală îmi plăcea la nebunie lucrul manual, acea materie la care aveai voie să te folosești altfel de imaginația ta: cu mâinile, cu lipici, ac și ață, cu hârtie și multe materiale neconvenționale. Îmi aduc și acum aminte de panglica împletită de mine (desigur, mult prea strânsă pe fruntea mea, dar ce mai conta), de semnele de carte cusute pe etamină, de păunul realizat pe dop de plută cu coajă de nucă și alte minunății. Îmi amintesc exaltarea de a pune în practică ceea ce aveam doar în mintea mea, ce-mi lipsea la îndemânare, compensam prin muncă și emoții. De aceea am rămas îndrăgostită de handmade, mi-ar place să pot realiza și eu, dar respect artizanii și le admir munca.

Free image on pixabay.com

Astfel mi-a venit acum mult timp ideea unei serii de articole despre acești artizani, să îi cunoașteți puțin prin intermediul poveștilor lor și ale produselor realizate de ei. Totul a pornit de la faptul că am prieteni care doresc să cumpere cadouri personalizate pentru cei dragi, am și prieteni care se ocupă cu handmade și ar fi frumos dacă aș pune ambele părți în contact. Apoi a venit ideea de a realiza un portofoliu cu artizanii handmade, unul mult mai variat, care să cuprindă atât creatorii de handmade din Iași (ideea inițială), cât și pe cei din țară.

Fairy`s Events 


După o încercare eșuată de a face flori naturale, din cauza fluxului mare de persoane ce se ocupă de flori pe piață și după o multitudine de probleme medicale a fetiței noastre, noi am decis că este timpul să căutăm o variantă de a putea munci de acasă. Așa a ajuns pasiunea pentru artă și frumos să ne învăluie viața șă să începem cu lucrușoare handmade mărunte.

Greu, dar nu imposibil, au început să apară și clienții. Pentru a putea face față și a extinde afacerea, am început să promovam puternic ceea ce ne dorim să facem. În timp ne dorim să ridicăm aranjamentele handmade pentru evenimente, dar și accesoriile pentru viața de zi cu zi: aranjamente de casă, pentru copii, accesorii pentru nunți etc.

Motivul determinarii noastre este Amalia. Pentru ea dorim să avem o firma de succes, care să devină afacere de familie în timp. Așadar am deschis firma, care se bazează exclusiv pe evenimente. FAIRY`S EVENTS FOTO&HANDMADE oferă posibilitatea mirilor și părinților să primească un pachet complet de servicii, de la servicii foto până la aranjamente/accesorii handmade. Până în prezent am reușit să punem în aplicare photo cornere, aranjamente de masă, seturi de moț, accesorii pentru miri, aranjamente florale pentru casă sau evenimente special în viața clienților noștri. 

Pentru a nu impune un model anume am decis să facem aranjamente din hârtie, dar și textile, astfel încât fiecare să poată alege ceea ce își dorește. Inspiratia noastră de zi cu zi, cu tendința de a ne repeta,  este AMALIA. Ea ne oferă imaginația unui copil, zâmbetele, dragostea, determinarea și frumosul. Cu acestea nu avem cum să dăm greș atât timp cât muncim pentru a îndeplini visul și obiectivul de la început. Ne dorim să ducem firma la rangul de organizare de nunti. Următorul obiectiv este târgurile de nunți, pentru care și muncim să îl atingem. Vom reuși și așteptăm pe toată lumea cu drag, pentru a putea vedea ceea ce facem noi și să vorbim despre ceea ce vor ei. Nu vor fi dezamăgiți.  Ne bazăm pe dorința de a oferi o nouă percepție asupra unui eveniment reușit, dorind să îmbinăm ideile clienților cu calitate și originalitate.






Gabriela Design

Gabriela Design a apărut odată cu organizarea unui eveniment important din viața mea, și anume nunta. Din dorința de a avea o invitație personalizată, care sa mă reprezinte, am decis sa îmi folosesc cunoștințele în grafica de calculator. Și am reușit! Dar după  ce am avut invitația în mână,  mi-am dat seama că îi lipsește ceva. Am decis să-i adaug o panglică și  o floare.  A fost muncă ... mi-a  plăcut.  După asta am realizat că am nevoie de mărturii. Nu găseam nimic pe placul meu. Mi-a venit o idee: le fac eu. Am reușit! Au ieșit niște cutiuțe frumușele.  Mi-a plăcut și mai mult să fac ceva de mâinile mele și care au apreciate. Așa a apărut pasiunea mea pentru handmade.

Așa ca m-a  atras acest domeniu că  am ajuns sa pot face grafica pentru:
*cărți de vizită
*diplome
*flyere 
*props-uri
*invitații de nunta și de botez
*numere masă 
*plicuri de bani
*diferite materiale promoționale.
















Comoara Ilincuței


Eu sunt Gabi, mămică de două minuni, Ilinca de 2 ani și 7 luni și Călin de 4 luni. Primele mele creații au avut-o ca beneficiar și tester pe Ilinca, deci dacă i-au rezistat ei, clar sunt sigure pentru orice alt năzdrăvan.

Pentru copilași realizez brăduți din fetru și ornamente cu umplutura hipoalergenică, cărți și alte jucării senzoriale. Pentru cei mai mari brodez sau cos manual, atât bijuterii, cât și multe alte obiecte.

Munca mea o puteți vedea pe pagina mea de Facebook:



Daruri de suflet


Bună! Eu sunt Ana-Maria, am 32 ani, căsătorită de 9 și împlinită, cu doua minuni , Maria -Clara de 5 anișori și Darius de 2 anișori.

M-am angajat încă din timpul facultății și am muncit mereu, însă cumva, totdeauna tânjeam după cât mai mult timp petrecut cu familia. Până acum mai puțin de un an, mă consideram clar un anti-talent în orice domeniu. De fapt, într-o oarecare măsură încă mai cred că multe persoane ar putea face anumite lucruri, cu ceva calm și răbdare... mie mi se spune ca am foarte multe din astea .

Dorința mea de a face handmade a început, bineînțeles, din dependenta de micuții mei și de zâmbetul lor. Voiam sa le dăruiesc ceva special și mi-a venit ideea unor păpuși care să semene cu ei: au fost super încântați! De altfel, și cei din jur m-au încurajat cu aprecieri astfel încât încet-încet am început sa fac altele, în general cadouri (economie când mergeam la aniversări 😉), cu timpul am progresat și, din când în când, mai apar și comenzi.

Între pauze de la "păpușărit" meșteresc aranjamente din hârtie creponată gofrată. Iubesc florile și,  sincer, înainte nu eram adepta florilor artificiale (la cele din comerț mă refer, deoarece nici nu știam de existența florilor de hârtie până nu demult), însă de când am și băiețelul și mi-au murit vreo 3-4 flori din ghivece m-am readaptat ușor. 🌹

De asemenea, din dorința de a face cât mai multe bucurii fetiței mele care are un păr lung și minunat, am descoperit o  pasiune de a face diverse accesorii de păr: flori, fluturași , albinuțe , buburuze etc. Cam așa mi-am personalizat cadourile apropiaților în ultimul an. Iar pentru doamne am descoperit broșele.

"Dorințele sunt creatoare de inspirație!", așa îmi place să zic.

Până în prezent, mult din ceea ce am lucrat au fost cadouri, făcute din suflet. Pe viitor nu știu ce va fi, mai ales că tocmai ce am terminat concediul pentru creșterea copilului și încă nu știu încotro să apuc. Din multe și diverse motive, deocamdată am hotărât să mai stau puțin în șomaj. Apoi... voi vedea!

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/daruridesuflet/

 *-
 

SO baby


Bună! Numele meu este Raluca, de meserie contabilă și mămică de 3 ani și 7 luni a Oliviei. Dorința mea a fost de a realiza ceva pentru ocazii deosebite, în special pentru venirea pe lume a minunilor noastre. Am început să creez aranjamente personalizate pentru camera bebelușului și carusele pentru pătuț, toate din fetru. Iar acum, cu ocazia sărbătorilor, am realizat și o colecție de globuri personalizate, în diferite forme și cu diferite broderii. Numele paginii mele este SO baby: https://www.facebook.com/sobabyhandmademobiles/


Imperatoria


Cătălina Neica este numele meu, de profesie sunt farmacist, însă mi-a plăcut mereu să fac lucruri noi, eu cu mâinile mele. Astfel că, încet-încet, am început să fac bijuterii lucrate manual, aranjamente și decorațiuni de flori, sculptură în fructe și decorațiuni din baloane. Știu că par activități care nu au nici o legătură una cu alta, dar așa mi-a îndrumat Dumnezeu pașii și gândul, și mai ales mâinile, astfel că am tot lucrat la aceste pasiuni ale mele până au început să prindă contur, prin urmare a apărut Imperatoria- copilul meu de suflet (pe lângă cei doi copii minunați și soțul meu - care îmi umplu viața cu zâmbete și dragoste). Acum, Imperatoria este job-ul principal, aici lucrez cu drag și pun pasiune în fiecare lucrușor pe care îl creez.

0723690956



Mi-ar face mare plăcere să promovez și alți artizani pe blog, din Iași și din restul țării. Dacă doriți să apăreți în acest portofoliu de creatori handmade, vă aștept și pe alistar.alexandra.17@gmail.com.

O seară frumoasă, mult spor și inspirație!

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular