Rime amuzante

Un vânt mic

A stârnit

Într-un ibric

O mică furtună.

Lumea, nebună,

O credea de bună.

***

Un vânt mijlociu

Nu mă lăsa să viu

Și, dintr-un capriciu

M-a purtat pe aripile sale

Până-n fața ușii tale.

***

 Un vânt mare, mare,

S-a gândit să scoale

De prin curtea toată

Pietre, praf si lighioane.

Casa gemea

Vaca zbura

Ion plângea

Iar Măria

Ehei, Măria,

Nebuna râdea.

Sous le Vent de Guerlain este un parfum floral pentru femei. Sous le Vent a fost lansat în 1933. Nasul din spatele acestui parfum este Jacques Guerlain. Notele de vârf sunt lavandă, tarhon și bergamotă; notele de mijloc sunt note verzi, de iasomie și garoafe; notele de bază sunt stânjenel și note lemnoase.

Acest parfum este descris ca unul pentru care ar trebui să-ți vinzi toată colecția de parfumuri pentru a putea să îl cumperi. Este un parfum vintage, scump (un preț de 4 cifre - cel puțin așa am văzut; în dolari) și care te poartă în cu totul altă lume; un parfum pentru o persoană a trecutului cu ochii îndreptați spre viitor.

***

Apoi am găsit acest cântec, cu același titlu ca și numele parfumului.

Doi cântăreți minunați. O poveste mult mai bună decît versurile mele copilărești.

La ora 3 noaptea ...sau dimineața, nici eu nu mai știu.

Tema propusă pentru azi este Parfumul vântului, de către Vienela. Postarea face parte din Clubul Condeielor Parfumate, găzduit de Mirela, pe blogul ei.

Au mai scris pe aceeași temă: Mirela, Vienela, Gaby, Maya, Anca, Silving, Adriana și Elly Weiss  .....și vă invit să le vizitați pentru un parfum al vântului așa cum nu ați mai văzut/citit/mirosit/simțit.

Recenzie: Cucerirea scoţianului (III) de Arlette Geneve

Volumul III - Cucerirea scoţianului

Editura Lider

Colecţia Cărţi pentru suflet

Seria Penword

Număr de pagini: 460

Volumul al III-lea prezintă povestea de iubire dintre Brandon McGregor, vărul lui Justin şi Jamie, din partea scoţiană a familiei Penword, şi a Marinei del Valle y Aguilar, verişoara lui Diego Vilchez, bărbatul care s-a căsătorit cu sora mai mică a lui Brandon printr-un vicleşug.

O altă poveste în care caracterul naţionalist al celor doi se războieşte cu sentimentele pe care încep să le aibă, încă o carte din care răzbate lipsa de comunicare, neînţelegerile care nu vor să fie lămurite, încăpăţânarea şi gelozia protagoniştilor, din nou prime iubiri care sunt, de fapt, infatuări.

Brandon şi Mariana se cunosc când acesta ajunge în Spania şi este atacat de hoţi mascaţi şi cu pistoale, chiar pe pământul tatălui Aurorei. Aceasta intervine, pentru că nu suportă să vadă nevinovaţi căzând prada hoţilor, mai ales că are impresia că ştie cine se ascunde în spatele măştii şi anume cel mai bun prieten al ei - Sebastian.

Brandon rămâne mut de uimire când o vede cum îl apără şi imediat se hotărăşte să o facă a lui, doar pentru asta şi venise în Spania: să-si găsească şi el o soţie de origine spaniolă, precum verii lui mai norocoşi - Justin şi Jamie.

Doar că între o posibilă spânzurarea a lui Sebastian şi atracţia nebună dintre cei doi, intervine necomunicarea şi Brandon ajunge să se căsătorească cu Marina în schimbul salvării prietenului acesteia, dar începe să o dispreţuiască pentru că el crede că ea îşi iubeşte prietenul ca pe un bărbat şi se sacrifica pentru el.

Ajunşi în Scoţia, Marina află că Brandon are un fiu - Ian, este lăsată singură la castelul familiei, împreună cu fosta soacră a lui Brandon - Morgana - pur şi simplu o "vrăjitoare" amărâtă care mai mult maltratează baiatul decât să îl educe şi să-l iubească.

Marina intervine pentru a salva băiatul, deşi nimeni nu o consideră stăpâna castelului, mai ales după ce Brandon o părăseşte la intrarea lui, plecând spre Anglia. În Anglia, el trebuie să rezolve nişte probleme de stat deşi nu îi comunica acest fapt, dar se întâlneşte şi cu prietenul verilor lui, Andrew Beresford - fratele mai mic al Aurorei (la un moment dat, s-ar putea să vă rătăciţi printre atâtea legături de familie între toţi protagoniştii seriei) în faţa căruia recunoşte că este îndrăgostit nebuneşte de soţia lui, încă din primul moment în care a pus ochii pe ea.

Nici unul dintre cei doi, Brandon şi Marina, nu doresc să recunoască iubirea ce o simt pentru celălalt; Brandon dintr-un prostesc sentiment de gelozie şi nesiguranţă, Marina pentru că vrea să fie sigură mai întâi de iubirea lui Brandon. Offffff!

Când totul pare a se lămuri între ei, Marina este răpită de clanul advers (Dustan) pentru a stabili o nuntă între moştenitorul acestui clan şi fiica Marinei şi a lui Brandon, pentru că ea descoperă că e însărcinată. Deşi speră că Brandon va veni după ea, trec lunile şi moare în ea speranţa la o viaţă împreună. Acceptă căsătoria între cele două clanuri, atât timp cât copilul ei este fată.

Tatăl ei vine să o ia acasă, în Spania, împreună cu moştenitorul clanului advers - Ewan. Acolo, în ţara ei mult iubită, o naşte pe fiica ei (Serena), răsfăţata familiei. Peste un timp, apare şi familia lui Diego, împreună cu fiului lui Brandon, dornic să o vadă pe Marina, care i-a fost ca o mamă şi pe care nu a uitat-o. Aşa descoperă băieţelul că are o soră, dar Marina îi smulge promisiunea că nu îi va spune tatălui lui.

Totul ia alt curs când Brandon află că are o fiică, iar tatăl Marinei îl împuşcă, riscând astfel să fie spânzurat. Se recuperează şi o cere pe Serena ca să nu îi acuze tatăl. Numai că înţelegerea o includea atât pe fiică, cât şi pe mamă, amândouă alături de el.  

********

Doamne-Dumnezeule, dacă nu este o serie pe care să o citeşti pe nerăsuflate! Dacă îţi place genul historical romance, Arlette Geneve este o scriitoare incredibilă, care reuşeşte să te ţină în suspans de la început până la sfârşit.

Ce nu am reuşit să aflu din această serie, dar sper că voi afla în următoarea este soarta celor trei frati Beresford -  Christofer, Arthur şi Andrew, fraţii Aurorei; soarta lui Diego şi Cass - vreau să cred că totuşi se vor plăcea şi că Diego se va îndrăgosti de soţia lui; soarta Aracenei - sora Isabelei şi fiica lui Rodrigo -, trebuie să fie o poveste pe cinste, fiind căsătorită de regina Spaniei cu duşmanul tatălui ei; soarta lui Lorenzo -fratele Marinei.

Recenzie: Diavolul cu ochi albaştri (Travis series II) de Lisa Kleypas

Nu ştiu de când nu am mai citit o carte ale cărei 100 de pagini să stârnească în mine o revoltă atât de aprigă, o greaţă şi o dorinţă de a face ceva rău cuiva. Nu pentru că nu ar fi fost scrise bine cele 100 de pagini, din contră, sunt scrise foarte bine, descriu un calvar care te face să-ţi doreşti o baie după ce ai citit prin ce a trecut protagonista - doar pentru că ştii că există, în realitate, mii şi sute de mii de femei care păţesc la fel şi chiar mai rău.

Dar să vă explic. Haven Marie Travis se află la nunta fratelui ei mai mare, Cage, cu Liberty. Alături de ea se află iubitul ei, Nick. Printre invitaţi descoperă şi un bărbat, nu neapărat frumos, dar cu siguranţă foarte atrăgător, cu cei mai albaştri ochi văzuţi vreodată. Dar deja îl clasifică prea periculos pentru liniştea ei şi încearcă să se bucure de petrecerea dată în cinstea fratelui şi cumnatei ei, deşi e mai mult o etalare a bogăţiei familiei decât o petrecere pentru iubirea celor doi.

E prea agasată de tot ceea ce vede şi vrea să se liniştească, intrând puţin în casă. I se pare că îl vede pe Nick intrând în pivniţa cu vinuri şi îl urmează, îmbrăţişându-i spatele şi apoi sărutându-l. Acesta îi răspunde la sărut, cu mult mai multă ardoare decât înainte, făcând-o să i se dăruiască momentului fără inhibiţii sau reţineri. Numai că cel pe care îl sărută Haven nu este Nick, ci acel diavol cu ochi albaştri, de la petrecere. Nu ii vine să creadă ce gafă a putu face şi speră să uite de ceea ce s-a întâmplat, deşi recunoaşte că a fost cea mai erotică experienţă din viaţa ei - un sărut.

pagina 3, când Haven îl zăreşte prima dată pe Hardy

La întoarcerea în casă şi după ce o ajută pe cumnata ei, Liberty, să se schimbe pentru voiajul de nuntă, femeile se întâlnesc cu acel bărbat imposibil pe care Haven îl sărutase doar cu jumătate de oră înainte. Cu stupoare află ca el este Hardy Cates, acelaşi care a intrat peste fratele ei Cage într-o afacere, furând-o de sub nasul lui, şi cel care încerca să bage zâzanie între Cage şi Liberty. Deja Haven nu mai poate de ruşine.

După o discuţie aprinsă cu tatăl ei, în timpul unui dans, despre relaţiei ei cu Nick şi despre faptul că Nick doreşte să se căsătorească, tatăl ei fiind de părere că acesta nu este bun pentru fiica lui, că urmăreşte numai banii şi prestigiul familiei, Haven se încăpăţânează şi se mărită cu Nick, se mută amândoi la Dallas ... aici se angajează amândoi şi închiriază un apartament pe care îl decorează cum pot şi din resursele lor, fără ajutorul familiei ei.

Aici apar şi primele disensiuni între Nick şi Haven: el e de părere că tatl ei ar fi trebuit să îi ajute cu mutatul, măcar să mai cumpere încă o maşină, deşi Haven l-a informat că a fost dezmoştenită şi scoasă din testament. Încet-încet, lucrurile parcă se aşează pe un făgaş: ambii lucrează, hainele le duc la spălătorie, mănâncă mai mult de la restaurante, curăţenia în apartament se face mai mult în week-end-uri. Asta până când Nick anunţă că s-a săturat de situaţie, 

El vrea ca Haven să fie o soţie adevărată, cu un nume adevărat - şi începe să o numească Marie-, care îi spală şi îi calcă hainele, care îi face de mâncare şi îl aşteaptă dornică să vină acasă. Tot calvarul începe cu mici înţepături de genul "nici o cămaşă nu ştii să calci", apoi înjurii adevărate, ici o palmă, dincolo alta, o denigrare totală a persoanei lui Haven, încât până şi ea ajunge să se creadă o fiinţă de nimic. 

Şi totul culminează cu Nick aflând că Haven continua să ia anticoncepţionale, deşi el i-a zis că vrea copii. Acest moment mi se pare cel mai urât din toată cartea, poate şi pentru că se întâmplă de atătea ori şi in realitate: Nick o bate cu pumnii şi picioarele pe Haven pentru că l-a înşelat, apoi o violează şi o scoate afară să doarmă peste noapte şi să se gândească la tot ce i-a făcut lui. (Poftim?????????)

Ea nu mai aşteaptă şi în picioarele goale, fără şosete sau papuci, merge până la cel mai apropiat magazin, îl sună pe Cage şi îl roagă să vină după ea. Oricât de grave îi erau rănile de la bătaia administrată de Nick, ea tot nu vrea să ajungă la Urgenţe sau să vorbească despre asta.

Cu ajutorul terapiei şi pronunţării divorţului de Nick, Haven pare a înflori. Totuşi, nu-şi mai doreşte o relaţie, nici gând despre căsătorie cu un alt bărbat. Se angajează şi dă peste varianta femininăa lui Nick - Vanessa, şefa ei.

Îl întâlneşpe pe Hardy şi descoperă că tot se simte atrasă de el, fizic şi chiar mai mult, dar el tot arată ca un diavol cu ochi albaştri. Hardy se încăpăţânează să o facă a lui, fiecare descoperă secretele cele mai intime ale celuilalt şi află astfel că amândoi au fost victime ale abuzurilor şi a violenţei domestice.

Deşi nu bănuia, Hardy este medicament, alinare, flacără arzătoare şi nebunia iubirii adevărate pentru Haven, acelaşi lucru întâmplându-se şi pentru el. Haven descoperă că un bărbat poate fi blând deşi e o namilă de om, iar Hardy descoperă inocenţa la o femeie care a fost de multe ori lovită (emoţional, dar şi fizic) de cei pe care îi iubea.

pagina 95, după ce Haven ajunge în apartamentul fratelui ei

Ar mai fi spus/scris cîtevă lucruri, dar vă las să le descoperiţi şi singuri. Mult nu mai este, dar e intens. Lectură plăcută!

PS: Lisa Kleypas rupe lanţul cărţilor ei romance cu acest volum. Ne prezintă o parte a realităţii pe care ne temem să o vedem sau chiar să o recunoaştem: violenţa şi abuzul domestic. Este o carte frumoasă, despre două persoane care au trecut peste aceste abuzuri, dar fiind scrisă la persoana I, toate le vedem prin ochii lui Haden - pe rând victimă şi femeie puternică ce ia în mâini frâiele vieţii sale.

Recenzie: Farmec şi seducţie (II) de Arlette Geneve

Volumul II - Farmec şi Seducţie

Editura Lider

Colecţia Cărţi pentru suflet

Seria Penword

Număr de pagini: 303

Volumul prezintă povestea de dragoste dintre Jamie Penword, fratele lui Justin, şi Isabel de Denise, fiica necunoscută a lui Rodrigo şi verişoara Aurorei.

Un caz aparte, această carte, deoarece primul volum te menţine în alertă cu relaţia spinoasă dintre Justin şi Aurora. În acest volum, mai aflăm câte ceva despre trecutul membrilor familiei Velasco, în special, Rogrido. Acesta nu ştia că are o fiică, că iubita lui din tinereţe, mai mare cu peste 10 ani, era însărcinaţă în momentul în care îi refuză cererea în căsătorie. Totuşi, iubirea lui trebuie să fi fost foarte puternică, deoarece nu se căsătoreşte niciodată.

Isabel ajunge în Anglia căutându-şi tatăl şi fugind de duşmanul de moarte al familiei Velasco, Alonso de Lara y Guzman, având alături de ea un băieţel pe care îl prezintă ca al său - Dorian. Îndurerată de moartea surorii ei gemene (mulţi gemeni în cărţile Arlettei Geneve), Aracena, îngrijorată de soarta ei şi a copilaşului, Isabel nu spune tot adevărul faţă de familia ei.

În drum spre casa tatălui ei se întâlneşte cu Jamie, îl place imediat, considerându-l un bărbat frumos, dar încăpăţânat, care nu doreşte să o ajute să ajungă la destinaţia ei doar pentru că nu arăta chiar prezentabil, pentru că îşi dă seama că este din Spania şi puţin prea frumoasă pentru liniştea lui.

Surpriza şi, mai ales, şocul resimţit de toţi la aflarea secretului Isabelei - cine este ea, de fapt - se transformă în bucuria aflării că mai există un membru al familiei Velasco şi încă o fată. Rodrigo este îndurerat de neîncrederea mamei Isabelei în el, de moartea celeilalte fiice - Aracena, dar e bucuros de existenţa Isabelei şi a nepotului lui.

Liniştea şi pacea nu poate dura prea mult, Isabel trezindu-se că este ameninţată de Ian, vărul lui Justin şi al lui Jamie, că îi ia copilul, pe motiv că este al lui, dar ea nu doreşte acest lucru şi începe să ticluiască un plan pentru a rezolva această problemă, împreună cu Eulalia. Numai că nu ia în seamă atracţia dintre Jamie şi ea şi-l alege pe Arthur, fratele mijlociu al Aurorei, pentru a-l obliga să se căsătorească cu ea.

Isabel este o femeie paradoxală: îi este teamă, pare mai liniştită decât verisoara ei Aurora, cu care este adesea comparată, dar are, totuşi, un spirit aprig, obişnuit la spanioli, o gura bogată când este atacată, şi o încăpăţânare aproape egală cu a lui Justin (din primul volum) în a nu vedea ce e bine pentru ea.

Noroc de Eulalia, care a văzut puţin din viitor şi care îl pune la înaintare pe Jamie pentru planul Isabelei. Noaptea lor de dragoste mi s-a părut ceva mai erotică decît în primul volum, poate şi pentru că ei sunt mai dezinhibaţi de afrodisiacul pregătit de Eulalia.

Volumul de faţă aduce noi poveşti de dragoste, în afară de cea principală. Să le amintesc numai: cuplurile Adam - Eulalia (majordomul şi doica Aurorei) şi Devlin - Maria (socrul Aurorei cu bunica fetelor).

Lipsa de comunicare apare şi aici şi înrăutăţeşte situaţia şi aşa dificilă a Isabelei. Jamie doreşte să se căsătorească cu ea, dar ea refuză categoric, crezând că acesta este încă îndrăgostit de Aurora. Venirea acasă a lui Justin şi a Aurorei nu îmbunătăţeşte starea de fapt a lucrurilor, ci o adânceşte prin nesiguranţa Isabelei la vederea frumoasei ei verişoare şi a relaţiei atât de deschise dintre prima şi Jamie.

Din nou soarta intervine şi Isabel rămâne însărcinată cu Jamie, cei doi se căsătoresc, dar nu se instalează pacea. Poate şi pentru că, în scenă, apare Aracena (nu, nu era moartă!!!) şi Alonso de Lara y Guzman, mai aflăm nişte secrete şi mai dăm peste nişte răsturnări de situaţie.

Da, şi aceasta are sfârşit fericit, cu Jamie şi Isabel având deja 2 fete cu ochii violeţi ai tatălui, dar nu sunt gemene, ci la ani diferenţă; dar mai am o scenă de povestit: cea în care Isabel îi surprinde pe Jamie şi Aurora îmbrăţişaţi, crezând că o înşeală. Îi trimite un pumn în faţă Aurorei, pentru că este geloasă, iar după Jamie aruncă cu tot ce găseşte în cale, nimerindu-l totuşi pe Justin. Hilar. Îmi şi imaginam scena în mintea mea.

Recenzie carte Spinii dragostei (I)

Recenzie: Spinii Dragostei (I) de Arlette Geneve

Cred că m-am apucat de această recenzie de vreo 10 ori de când am terminat de citit şi primele 2 volume (note to self: nu mai citi prima dată ultimul volum, chiar dacă te mănâncă palmele), pe care le-am citit în 12 ore, pe lângă făcut mâncare, curat, jucat şi dansat cu Emi. Se vede treaba că nu le prea am cu recenziile. Vroiam să scriu tot despre fiecare carte, dar ar fi ieşit un roman în miniatură. Atunci nimeni nu ar mai fi citit.

Volumul I - Spinii dragostei

Editura Lider

Colecţia Cărţi pentru suflet

Seria Penword

Număr de pagini: 415

Volumul de faţă prezintă zbuciumata poveste de dragoste dintre Justin Penword şi Aurora de Velasco y Duero ... Aşadar, un englez şi o spanioloaică focoasă - o combinaţie explozivă a caracterelor, temperamentelor şi personalităţilor celor 2, ca indivizi şi ca naţiuni.

Aurora află că este pe jumătate britanică, că tatăl ei nu e mort, ci un aristocrat englez, care nici măcar nu ştiuse de existenţa ei. Unchiul Rodrigo este suspectat de trădare de ţară şi încearcă să-şi rezolve problemele trimiţând-o pe Aurora la tatăl ei, împreună cu bunica Maria, doica Eulalia (personaj foarte important, deoarece previziunile ei de tigancă dezlănţuie cutremure emoţionale) şi Diego - prietenul unchiului şi prima iubire a Aurorei.

Ajunge în Anglia doar ea împreună cu doica şi 2 dintre cei 3 fraţi paterni (Christopher şi Andrew), îşi întâlneşte tatăl bolnav şi începe să îndrăgească această parte a familiei, deşi îi este nespus de dor de familia, de prietenii şi ţara sa. 

(Deşi aş putea să spun că de aici se pricipită toate şi acţiunea e alertă, este abia începutul cărţii şi autoarea te ţine în vraja ei până la sfârşit, cu noile personaje care apar în scenă, cu întorsăturile de situaţie ... o citeşti pe nerăsuflate, ca şi mine)

Întâlnirea Aurorei cu Justin e la fel de incendiară ca toată relaţia lor şi se dispreţuiesc imediat, fără să ştie fiecare cine e celălalt dar, puţin mai târziu, Justin se îndrăgosteşte nebuneşte de Aurora şi nu vrea să audă de sentimentele acesteia pentru Diego.

Printr-un concurs de împrejurări, şi cu ajutorul previziunilor Eulalei, cei doi ajung să se căsătorească, Aurora fiind deja însărcinată. Numai că viaţa de cuplu nu este chiar cea mai uşoară, din cauza temperamentelor celor doi: Justin vrea să o supună, să o facă să se îndrăgostească de el la fel de nebuneşte precum este el, e gelos pe oricine îi fură un zîmbet sau o îmbrăţişare; Aurora e prea independentă, prea zbuciumată de renghiul jucat de soartă pentru a vedea iubirea din ochii lui Justin, în schimb se apropie foarte mult de cumnatul şi socrul ei şi încearcă să nu se mai gândească la ce ar fi putut avea cu Diego (căsătorit şi el, cu o scoţiancă, verişoara lui Justin şi sora lui Brandon).

E o acţiune atât de complicată încât mi-ar trebui încă vreo 2-3 articole numai să vă povestesc acest volum. Vă mai zic ceva totuşi: Aurora naşte gemeni - băiat şi fată -, dar rămâne iar însărcinată (din care rezultă tot gemeni: băieţi) numai că nu ştie cu cine: Justin, soţul ei, pe care începe să-l îndrăgească sau cu Jamie, cumnatul ei, datorită unor împrejurări regizate de Eulalie ca o pedeapsă pentru Justin.

Da! Are sfârşit fericit! Dar zbuciumul lăuntric care te duce către acest sfârşit este mare. Mai râzi puţin, de încăpăţînarea celor doi, te enervezi ceva mai mult de posesivitatea şi gelozia lui Justin, Eulalia te pune în încurcătură cu intruziunile ei în viaţa tuturor celor din jur, plângi la momentele de disperare simţite de Aurora când nu are parte de copiii ei timp de luni întregi. E o carte "spinoasă" cu adevărat, dar frumoasă - frumoasă!

Sunt bolnavă, dar nu vreau să mă tratez

Bun titlu de articol, nu?

Da, am descoperit că sunt bolnavă şi că boala mea e incurabilă. Nu ştiu dacă se transmite, deşi am observat că cei din jurul meu reacţionează diferit când aud de boala mea: unii îşi dau ochii peste cap şi scot un sunet din gură, un fel de pleoscăit, ceva de genul "hai, lasă-mă, eşti imposibilă!"; alţii mă cred de-a dreptul nebună "gata, oameni buni, a luat-o pe ulei, nu mai are scăpare!", pe când cei mai apropiaţi mie îmi şoptesc pe la spate: "e transmisibilă? o vreau şi eu!".

Acuma să nu vă gandiţi că e o boală reală, care atacă corpul uman (deşi te poate lăsa uneori cu ochii roşii, cu puţină febră, puţina hipertensiune, cearcăne şi senzaţia că nu prea mai ştii nici ce zi este - cam ca o răceală, dar mult mai plăcută), să ştiţi că unii suferă de forme mult mai intense şi dăunătoare decât mine. Cel putin, mie îmi afectează portofelul, dar altora le afectează toată viaţa.

Se zice, în engleză, că nu există aşa ceva ca prea multe cărţi. Totuşi, există. Poate aţi mai auzit, poate nu, de cuvântul "hoarding". Dacă nu ştiţi ce înseamnă, să vă explic pe scurt: este o boală adevărată, deşi abia recent descoperită, catalogată şi studiată. Nu ştiu cum să vă traduc hoarding în română, decât prin achiziţionarea excesivă a diferitelor obiecte şi prin refuzul de a se debarasa de aceste cantităţi enorme de obiecte care acoperă zonele de locuit din casă, provocând discomfort, chiar riscuri pentru sănătate şi efecte negative asupra prietenilor şi membrilor familiei.

Nu am ajuns la acest nivel (încă). Dar am dat peste un caz care m-a bulversat: un bărbat a lucrat toată viaţa lui şi şi-a cumpărat cărţi cu gândul că le va citi când se va pensiona. A ajuns să deţină nu mai puţin de 13.000 de volume. WOW! INCREDIBIL!

Sunt unele biblioteci care nu au aşa multe. La început, bărbatul, pe numele lui Frank Rose, râdea şi spunea că le va dona bibliotecii din oraşul lui după ce el nu va mai fi. Şi, totuşi, a decis să le doneze mai repede, doar pentru că nu mai avea unde să le ţină, îi îngreunau viaţa de zi cu zi, pentru că erau îngrămădite peste tot: pe jos, pe canapea, pe toate suporturile de prin casă, în fiecare cameră, chiar şi în bucătărie şi baie.

Vă imaginaţi reacţia celor de la biblioteca judeţeană? Nu le-au venit să creadă. Au spus că este şi cea mai mare donaţie făcută vreodată bibliotecii lor. Acum, partea bună este ca Frank a putut să facă ceva în legătură cu problema lui. Dar sunt mulţi alţii care nu pot sau nu vor să facă ceva. Se complac în situaţia lor. Şi nu există hoarderi numai cu cărţi, ci cu tot felul de lucruri, unele ameninţând chiar sănătatea şi reprezentând un pericol de incendiu.

Nu am ajuns încă la acest stadiu. Am cărţi multe, unele necitite, adevărat, dar nu am aşa multe. Cel puţin, nu cele în format fizic. Alta e povestea cu cele în format electronic. Dar acestea îmi ocupă loc doar pe hardul extern.

Cât despre cele în format fizic, am la mine numai anumite cărţi, pentru că este un apartament cu 2 camere. Restul sunt împărţite pe la mama acasă, pe la socrii mei. Şi când le vom aduna pe toate, la casa noastră, ne va trebui o bibliotecă mare. Dar nu mă supăr. Sunt ahtiată după cărţi, dar dacă se ajunge la un anumit nivel, imediat se pot face cadou celor care doresc să citească şi nu au.

Aşadar sunt predispusă la o astfel de boală, dar nu mă impacientez, deocamdată îmi place.