Treceți la conținutul principal

Sunt bolnavă, dar nu vreau să mă tratez

Bun titlu de articol, nu?

Da, am descoperit că sunt bolnavă şi că boala mea e incurabilă. Nu ştiu dacă se transmite, deşi am observat că cei din jurul meu reacţionează diferit când aud de boala mea: unii îşi dau ochii peste cap şi scot un sunet din gură, un fel de pleoscăit, ceva de genul "hai, lasă-mă, eşti imposibilă!"; alţii mă cred de-a dreptul nebună "gata, oameni buni, a luat-o pe ulei, nu mai are scăpare!", pe când cei mai apropiaţi mie îmi şoptesc pe la spate: "e transmisibilă? o vreau şi eu!".

Acuma să nu vă gandiţi că e o boală reală, care atacă corpul uman (deşi te poate lăsa uneori cu ochii roşii, cu puţină febră, puţina hipertensiune, cearcăne şi senzaţia că nu prea mai ştii nici ce zi este - cam ca o răceală, dar mult mai plăcută), să ştiţi că unii suferă de forme mult mai intense şi dăunătoare decât mine. Cel putin, mie îmi afectează portofelul, dar altora le afectează toată viaţa.

Se zice, în engleză, că nu există aşa ceva ca prea multe cărţi. Totuşi, există. Poate aţi mai auzit, poate nu, de cuvântul "hoarding". Dacă nu ştiţi ce înseamnă, să vă explic pe scurt: este o boală adevărată, deşi abia recent descoperită, catalogată şi studiată. Nu ştiu cum să vă traduc hoarding în română, decât prin achiziţionarea excesivă a diferitelor obiecte şi prin refuzul de a se debarasa de aceste cantităţi enorme de obiecte care acoperă zonele de locuit din casă, provocând discomfort, chiar riscuri pentru sănătate şi efecte negative asupra prietenilor şi membrilor familiei.



Nu am ajuns la acest nivel (încă). Dar am dat peste un caz care m-a bulversat: un bărbat a lucrat toată viaţa lui şi şi-a cumpărat cărţi cu gândul că le va citi când se va pensiona. A ajuns să deţină nu mai puţin de 13.000 de volume. WOW! INCREDIBIL!

Sunt unele biblioteci care nu au aşa multe. La început, bărbatul, pe numele lui Frank Rose, râdea şi spunea că le va dona bibliotecii din oraşul lui după ce el nu va mai fi. Şi, totuşi, a decis să le doneze mai repede, doar pentru că nu mai avea unde să le ţină, îi îngreunau viaţa de zi cu zi, pentru că erau îngrămădite peste tot: pe jos, pe canapea, pe toate suporturile de prin casă, în fiecare cameră, chiar şi în bucătărie şi baie.



Vă imaginaţi reacţia celor de la biblioteca judeţeană? Nu le-au venit să creadă. Au spus că este şi cea mai mare donaţie făcută vreodată bibliotecii lor. Acum, partea bună este ca Frank a putut să facă ceva în legătură cu problema lui. Dar sunt mulţi alţii care nu pot sau nu vor să facă ceva. Se complac în situaţia lor. Şi nu există hoarderi numai cu cărţi, ci cu tot felul de lucruri, unele ameninţând chiar sănătatea şi reprezentând un pericol de incendiu.

Nu am ajuns încă la acest stadiu. Am cărţi multe, unele necitite, adevărat, dar nu am aşa multe. Cel puţin, nu cele în format fizic. Alta e povestea cu cele în format electronic. Dar acestea îmi ocupă loc doar pe hardul extern.

Cât despre cele în format fizic, am la mine numai anumite cărţi, pentru că este un apartament cu 2 camere. Restul sunt împărţite pe la mama acasă, pe la socrii mei. Şi când le vom aduna pe toate, la casa noastră, ne va trebui o bibliotecă mare. Dar nu mă supăr. Sunt ahtiată după cărţi, dar dacă se ajunge la un anumit nivel, imediat se pot face cadou celor care doresc să citească şi nu au.

Aşadar sunt predispusă la o astfel de boală, dar nu mă impacientez, deocamdată îmi place.




Comentarii

  1. Wow, cate carti, nu am ajuns la atatea, insa cititul nu va face rau nimanui, mai greu e cu depozitatul, dar le putem da mai departe.Pupici!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Concurs "În așteptarea Crăciunului" cu Fairy`s Events - ÎNCHEIAT plus CÂȘTIGĂTORII

Puțin câte puțin ne pregătim de Crăciun. Cu liste, cu idei, cu poezii și colinde pentru a-l impresiona pe Moș Crăciun. Ca să nu mai zic că și super/hyper marketurile și site-urile online au început de multișor deja să ne tot convingă să începem cumpărăturile de Crăciun cât mai devreme posibil.
Eu îmi aduc aminte din copilărie că majoritate cumpărăturilor se făceau în decembrie, cât mai aproape de ziua cu pricina, bradul era împodobit pe 24 decembrie, cu colinde de la radio, televizor sau discuri de vinil (chiar, mai există așa ceva?!), mama pregătea mâncarea, tata ajuta la orice era nevoie și apoi noi mergeam la colindat prin cartier, la rude și cunoștințe. Și era foarte frumos!
Acum e frumos din alte motive: redescopăr Crăciunul prin ochii Emiliei și acușica al bebelușului. Și mi se pare la fel de magic ca înainte, doar că din altă poziție: aceea de părinte. De aceea, împreună cu Oana de la Fairy`s Events (și ea mama unei fetițe) ne-am gândit să organizăm un concurs pentru pitici și…

Prin cenușa de visuri de Oana Arion

Mi-am jurat că nu voi mai citi trilogii sau serii care nu sunt publicate în totalitate. Mi-am jurat și nu m-am ținut de cuvânt. Cum să reușești să te ții de cuvânt când în fața ta apare manuscrisul penultimului volum al seriei mult-iubite? Nu poți. Te apuci de citit și încerci să citești destul de repede ca să afli tot și, totuși, destul de încet ca să nu se termine dintr-o dată.
Călătoria mea a început acum vreo 2 ani și ceva, cu lectura primului volum din seria Nemuritor și descopeream atunci un mix de fantasy, romance, umor fin și personaje de care ajungi să te îndrăgostești. Apoi am zis că voi cumpăra următoarele 4 volume și le voi citi când seria va fi publicată integral. Desigur că soarta a avut alt plan: la începutul anului am cumpărat pachetul cu primele 3 volume și in 3 nopți erau gata.




Am crezut că îmi va fi la fel de ușor și cu acest volum 4: mă refer la găsit timp pentru citit, pentru că imediat ce începi să citești și te scufunzi în lumea Victoriei nu prea mai este cale …

Concurs încheiat: Campionatul Național de Joacă pentru Părinți și un mini-concurs

Pe 16 octombrie am fost invitată la Campionatul Național de Joacă pentru Părinți cu Mirela Retegan. A căzut într-o duminică, numai bine a putut să stea tati cu Emi și eu să pot participa. Și mă bucur nespus că am putut face asta.   Cine nu a auzit de Gașca Zurli dintre cei care au copii? "Am o căsuță mică, așa și-așa ...."-ne executam amândoi lângă mândră și dansam de mamă focului și rădeam ca nebunii. "Cântec pentru Maya"-acel Maya e ceva generic, deși dedicat fiicei Mirelei Retegan, poate fi înlocuit cu absolut orice nume, mai ales cel al puiului tău, și îți dai seama că, de multe ori, ei nu vor bunuri materiale ci să fim alături de ei cât mai mult.






Campionatul de Joacă pentru Părinți ar trebui organizat în fiecare lună :) Pentru că merită. Pentru că aș vrea cât mai mulți părinți să se joace, să uite de încrâncenările zilnice și să redevină pentru vreo 2-3 ore niște copii veseli, puși pe joacă și învățați să se distreze.   E vorba despre timp de calitate cu copil…