Se afișează postările cu eticheta premiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta premiu. Afișați toate postările

miercuri, 23 aprilie 2014

Ziua internațională a cărții

Luna asta m-am cumințit. Nu am mai cumpărat nici o carte, nu am mai dat decat o singură comandă. În schimb, cărțile pe care le-am cumpărat până acuma sunt continuări ale unor mari romane, doar că sunt scrise de către alte autoare. (Am citit până în prezent Din nou la Pemberley și mi-a plăcut enorm; am început Alături de Edward și pare promițător) Abia aștept să văd ce noi întorsături de situație voi găsi în aceste cărți. Să vi le prezint:



Acestea două sunt un cadou de la doi prieteni buni (Daniel și Romina).
Sunt cărți în engleză, iar Captain Blood o am și în română, format electronic.


Sunt ceva cărți, nu? Ei bine, câteva titluri din acestea vor ajunge și pe la voi, sub forma unui alt concurs cu cărți, dar despre asta ceva mai încolo.

Azi, 23 aprilie, este ziua internațională a cărții .... deși, în străinătate, este cunoscută sub denumirea de World Book Night. Se sărbătorește și la noi, de ceva timp. 

Anul acesta, Editura Litera organizează Noaptea cărților deschise (București), în cadrul căreia se va sărbători și ziua cărții și 25 de ani de la înființarea editurii. Se vor pune la bătaie (și la figurat, din păcate, și la propriu - pentru că ... așa-i românul) 10.000 de cărți. Cu câte o floare în ele. Un detaliu frumos, zic eu.



Librăriile Humanitas împreună cu Booktopia.ro organizează Maratonul de citit:

”Ai o carte pe care vrei s-o împarți cu ceilalți de Ziua Mondială a Cărții? Ți-e dor să citești cu voce tare? Pe 23 aprilie, Booktopia și Librăriile Humanitas te invită la Maratonul de Citit. Tu citești și noi donăm! Pentru fiecare participant la Maraton, dăruim o carte cuiva care are nevoie de ea. Înscrie-te la maraton pe www.booktopia.ro!” 
 (în toată țara)

Lăudabil faptul că vor să doneze cărți pentru fiecare carte citită (integral sau fragmente, mă întreb). Am spus că voi participa. Dacă ploaia mă va lăsa, voi face și eu prezența, doar pentru a fi sigură că se mai donează o carte.




”Pe 23 aprilie, de Ziua Internaţională a Cărţii, Curtea Veche Publishing lansează o provocare pentru cei care sunt conștienți de importanța lecturii: 25 de minute de lectură în familie în fiecare zi a perioadei 23-27 aprilie! Mai mult, de Ziua Cărţii, Curtea Veche Publishing a pregătit cititorilor reduceri de până la 65% la sute de cărţi, pe www.curteaveche.ro!” (preluat de pe http://www.curteaveche.ro/blog)

Aceștia organizează și un concurs, cu premiu - un raft de cărți. Mai multe găsiți pe siteul lor. Eu cred că merită și nici nu sunt pași greu de îndeplinit.



O altă idee interesantă găsiți și la Editura Nemira, care vă provoacă la un concurs feisbucesc (oare există un așa cuvânt?!): ”Ce gânduri vă trezește această mare sărbătoare a cărții și cum le-ați exprima într-un simplu status de Facebook?  ... Spuneți-ne, așadar, pe parcursul zilei de astăzi, ce înseamnă pentru voi ziua de 23 aprilie (cu tag la editura Nemira), iar noi vom premia cel mai original răspuns cu o serie integrală Melania Lupu, semnată de celebra Rodica Ojog-Brașoveanu. Iar dacă nu vă plac statusurile de facebook, nicio problemă: puteți foarte bine să-l scrieți pe o coală de hârtie și să-l aduceți la cea mai apropiată locație Nemira din țară.”



Libris vă invită chiar la ei acasă, Brașov, pentru a vă ferici cu câte o carte pentru fiecare care intră în librărie (atenție! librăria fizică și nu cea virtuală): ”De aceea, orice vizitator care va intra în Librăria Șt.O.Iosif pe 23.04.2014, de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor va primi o carte în dar. Fie că vă place beletristica, poezia, fie că vă preocupă psihologia, dezvoltarea personală, fie că vreți să îi inspirați pe cei mici, adică pe cititorii de mâine, veți avea de ales din o mulțime de titluri expuse într-un loc dedicat, in Salonul Șt.O.Iosif. Am pregătit 5 000 de volume pe care le vom dărui tuturor celor care, prin vizitarea librăriei, își vor exprima încrederea în continuitatea lecturii.



Vor mai fi și alte metode de a sărbători această zi. Biblioteci județene, școli și alte librării vor organiza tot felul de evenimente care să celebreze bucuria de a citi.

***

Și acum, partea cu concursul. Nu vă voi zice care dintre cărțile de mai sus urmează să facă parte din premiul vostru, dar deja le-ați văzut, așadar știți la ce să va așteptați. Nu vă cer mare lucru. Doar răspunsul la o întrebare, până pe 15 mai. 

Ce carte doriți să citiți dar nu ati avut bani să o cumpărați sau timp pentru a o citi în tihnă?



vineri, 14 februarie 2014

Blind date with a book

Cred ca toata lumea a trecut prin fiorul intalnirilor, nu? Acea anticipatie, groaza de a face ceva ce nu trebuie, frisoanele reci si calde, palmele putin transpirate de la emotie, nervozitate, placerea de a cunoaste persoane noi. Cu atat mai mult cand este vorba despre acele intalniri "aranjate", pe neve ... sau acele "blind date"-uri.

Dar ce se intampla la un blind date cu o carte? V-ar interesa asa ceva? O carte invelita in coala alba, pe care scrie doar cateva cuvinte despre ce poti descoperi daca o alegi pe ea: suspans, drama, dragoste, mister, tradare, prietenie, descoperire de sine, descoperirea lumii, iluminare, distractie etc. Ati citi o astfel de carte fara a sti prea multe despre ea?



Bun! Si acum, motivul acestor intrebari. Luna viitoare blogul va implini un an. Stiu ca in ultima vreme nu am mai fost la fel de activa ca in primele luni, dar nici viata mea nu a mai fost la fel de agitata, plina de energie, rasete  .... si plansete uneori, de zambete, joaca si multe nopti nedormite. Dar e bine asa. Numai ca nu mi-am dat seama cat de repede a zburat timpul si uite ca acusica am un an de blogging. Mult, putin, de calitate sau nu ... doar eu pot zice, numai ca tind spre partea pozitiva (ciudat pentru mine, cu partea pozitiva). In schimb, ce mi-a adus anul acesta de blogging:

- noi idei despre ce inseamna blogging, in primul rand; am citit si pe "marii" revolutiei 2.0 (sau 2.1 ?!), dar si pe cei mai mici, dar poate ca mai aproape de inima mea;

- am avut surpriza vietii sa gasesc in acest mediu minti luminate, suflete deschise si prietenie - mi-a placut la nebunie partea aceasta;

- am avut sansa, in acest an minunat, sa citesc articole care si-ar avea locul in cartile de mari opere, pentru ca transmit mult mai mult decat o simpla informatie;

- m-am relaxat (chiar si pe la 3 dimineata) scriind articole si comentarii pe alte bloguri si m-am simtit superbine.

Si, cum am scris si pe Fb, un mic concurs cu premiu surpriza. Ca sa participati, trebuie sa-mi raspundeti la intrebarile (macar la prima): "V-ar interesa un blind date cu o carte? Ce v-ar determina sa cumparati o carte despre care nu stiti prea multe?" intr-un comentariu la acest articol. Este singura mea regula.

Concursul incepe de astazi, 14 februarie 2014 (chiar nici o intentie de a lansa concursul intr-o zi cu semnificatie atat de "mareata") si se va termina pe 28 februarie 2014, pentru a anunta castigatorul/castigatoarea pe 1 sau 2 martie 2014.



Va multumesc ca ati fost alaturi de mine in acest an! Va urez .... off ... Noapte buna! (cred; doar e 3 dimineata).

luni, 19 august 2013

Concurs incheiat!

Buna tuturor! Imi cer scuze de intarziere, dar abia astazi am apucat sa verific toate inscrierile. Lista cu cei inscrisi este afisata pe pagina de Facebook a blogului Life is but a dream. Au fost inscrisi cei care au dat like paginii de Facebook si cei care ma urmaresc prin GFC (nu au Facebook).

Cu o febra musculara incredibila (chiar si la degetele de la picioare, dupa o nunta super faina), am extras castigatorul.... Mai bine zis, castigatorii (niciodata nu am zis ca va fi numai unul :P ; as fi vrut sa fie ceva mai multi - la urmatoarele, sigur va fi asa).

Taaaa-daaaaaam! Random.org a ales :


Nr. 19 - Ana Muraru



Nr. 38 - Sas Vienela

Multumesc tuturor celor care s-au inscris la concurs. Imi pare rau ca nu au fost mai multi castigatori, dar, va promit, la urmatoarele concursuri (si vor mai fi, va asigur) vor fi mai multi decat 2. 

FELICITARI castigatoarelor! Va rog sa-mi trimiti un e-mail cu toate datele voastre pe adresa sutzu.miri@gmail.com. Premiile vor pleca si ele in curand (avand in vedere ca nu sunt acasa), dar vor ajunge la voi. Daca se poate, mi-ar placea o poza cu voi si premiul sau cu premiul pentru a sti ca totul e bine.

Pupici tuturor!

joi, 25 iulie 2013

Concurs!!!!!

Va ziceam aici ca organizez un concurs. Asa este, numai ca s-au schimbat putin regulile, pentru a putea participa cat mai multa lume.

Aici este fragmentul cu parte despre concurs:

Astazi (23 iulie) asteptam prietenii la noi ca sa petrecem. Dar vroiam sa petrec si cu voi, dragii mei, astfel ca am o mica surpriza: un concurs cu un premiu - surpriza (vor fi si cateva carti, din cele care imi plac mie foarte mult, numai ca nu m-am hotarat care anume). 

Tot ce trebuie sa faceti este sa dati like/imi place paginii de Facebook Life is but a dream, share/distribuire la acest articol, sa lasati un coment la aceasta postare cu numele vostru cu care ati dat like si share. Sper sa va placa ce voi alege pentru voi.

Data limita pentru inscriere este de 15 august. Imi rezerv 2 zile pentru a extrage castigatorul/castigatoarea cu ajutorul Random.org. Trebuie indepliniti toti pasii, altfel veti fi descalificati.


Schimbarile:

- premiul va fi tot surpriza, micul spoiler: va include si ceva carti (numarul lor si care anume il voi hotari ceva mai tarziu, dar, zic eu, sunt carti pe care oricine le-ar citi cu placere);

- like si share acestui articol pe Facebook; cei care nu au Facebook (si da, mai exista astfel de persoane si chiar ma bucura, eu nu am mai rezistat) sa devina fan al blogului prin Google Fan Connect (GFC) in dreapta ecranului

- like paginii de Facebook Life is but a dream (din nou, celor care au cont pe reteaua de socializare);

- comentariu la acest articol cu toti pasii si cu numele lor (adevarat sai nickname, nu conteaza).

Data limita ramane aceeasi: 15 august.

Ce pot sa va mai zic: premiul va contine si ceva dulce, dulce de tot, cartile promise + surpriza (macar ceva sa fie si surpriza). Astfel ca va astept in numar cat mai mare pentru a va inscrie la concurs! Mult succes!

PS: Cine s-a inscris deja, in articolul anterior, nu mai are nevoie sa se inscrie si aici. cum este pentru cei noi.

Pupici!!!!



marți, 23 iulie 2013

Happy Birthday ... to ME!

Da, Happy Birthday ... to ME!


So, it`s my birthday today! I`m a Leo!


Nu-i asa ca e adevarat tot ce scrie mai sus?! Eu zic ca da!

Bun, sa trecem la ale noastre: tocmai am terminat de copt si tarta cu visine si batoane de ciocolata ROM (o inventie de-a mea, sper sa fie si buna .... poze mai tarziu, poate maine :D), am vizitat blogurile mele, am comentat unde am avut ceva de zis, am ascultat ceva muzica ....dar tot nu pot sa dorm, desi e 02.07 (noaptea sau dimineata?! nici eu nu mai stiu).

Cadourile deja am inceput sa le primesc, printre care si 2 carti faine de la un prieten foarte, foarte bun ....Cel mai frumos si de pret cadou din viata mea doarme la ea in patut: 


Titlul dat de nanul Emiliei: Bolfoasa! :)))

Am avut parte de un mini-concediu la bunici, la tara - viata la casa este asa de frumoasa - Emilia a dormit asa de bine incat nu-mi venea sa cred ca am dormit si eu (in sfarsit!). A facut cunostinta si cu stra-matusa si stra-bunicii din partea mea. Ce fericire pe noi!

Astazi (23 iulie) asteptam prietenii la noi ca sa petrecem. Dar vroiam sa petrec si cu voi, dragii mei, astfel ca am o mica surpriza: un concurs cu un premiu - surpriza (vor fi si cateva carti, din cele care imi plac mie foarte mult, numai ca nu m-am hotarat care anume). 

Tot ce trebuie sa faceti este sa dati like/imi place paginii de Facebook Life is but a dream, share/distribuire la acest articol, sa lasati un coment la aceasta postare cu numele vostru cu care ati dat like si share. Sper sa va placa ce voi alege pentru voi.

Data limita pentru inscriere este de 15 august. Imi rezerv 2 zile pentru a extrage castigatorul/castigatoarea cu ajutorul Random.org. Trebuie indepliniti toti pasii, altfel veti fi descalificati.

Un preview al premiului il voi posta intr-un viitor articol pe blog. Dar acuma Noapte buna, dragii mei!, merg si eu la somn.... Maine am de petrecut si trebuie sa fiu fresh! Pupicei :*


Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular