joi, 12 octombrie 2017

Maraton de Sanatate Iasi 2017

Ca tăt omul deștept, am răcit și eu vara acesta. Ca tăt omul prost, nici bine nu a început toamna că deja n-am trezit cu o viroză frumoasă. Acum glumesc la faza cu ”omul prost/deștept”, dar poate știți că umblă vorba aceea ”Tot prostul răcește iarna” și m-a cam pus pe gânduri. Aici e cu înțelesul de ”tot omul răcește iarna”, dar oare chiar așa să fie?!

Cum vine toamna deja văd lumea întrebând: ”Ce ar trebui să fac ca să nu mai răcească copilul meu?”, ”Cum pot să îl imunizez mai bine?”, ”Știți vreun medic/pediatru care să nu dea antibiotic la cel mai mic semn de răceală?”.

miercuri, 4 octombrie 2017

Cum a fost La Vie, mai Marie?

Sau cum să te distrezi la un festival al vinului fără să bei o picătură de vin




Da, se poate să te distrezi și fără să bei. Mai ales dacă ai și copiii cu tine. Și, sincer, mai mult pentru copii am venit, pentru că am înțeles (și scris) că vor fi ateliere pentru copii.

marți, 19 septembrie 2017

Bookhunt #FILIT la Iasi

Cum e când în orașul tău are loc un festival de literatură și tu abia la a cincea ediție te implici? Păi e bine și așa, bine că m-am trezit și bine că m-am implicat. FILIT Iași sau Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași va avea loc toamna aceasta, între 4 și 8 octombrie.

Știți ce îmi place la acest festival? Faptul că nu are numai o singură locație, se va desfășura de-a lungul și latul Iași-ului: Teatrul Național Vasile Alexandri, avem Casa FILIT, Casa Poeziei, apoi Casa Copilăriei și Casa Fantasy.

vineri, 15 septembrie 2017

Leapsa First Date With a Book

Grea e viața asta: ba un tag, ba o provocare, câte o leapșă din când în când. Greu tare! Dar mie îmi place. Mai ales când leapșa vine de la Antoaneta, - Drumul Vieții, care știe ce și cum să facă să mă tenteze :) Așa e când ești provocat/ă!

joi, 14 septembrie 2017

5 defecte pentru care ma iubiti ...

Sau nu. Nimeni nu e perfect. (Afirmație) Poate că ne dorim cu ardoare să atingem ceea ce noi credem a fi perfecțiunea, de cele mai multe ori rămâne o năzuință de-a noastră. Perfecțiunea mi se pare o noțiune atât de abstractă, când în lume multe, dar foarte multe, sunt relative, ținând de personal, individual, percepție ș.a.m.d.

Poate de aceea mi-a plăcut acest tag sau provocare lansată de Mili de la Literatură pe tocuri - faptul că perfecțiunea noastră constă în a nu fi perfecți, ci umani, cu bune și rele.

marți, 22 august 2017

Festivalul La Vie - motiv pentru a iubi toamna

Eu iubesc toamna din mai multe motive, unul dintre ele fiind faptul că toamna e bogată în toate: roade ale pămîntului și roade ale sufletului. Cam așa se vrea a fi și Festivalul ”La Vie” despre care voi scrie în continuare - un melanj de bucurie, muncă multă care trebuie răsplătită, muzică, voie bună, locuri și oameni noi, experiețe noi (sau obiceiuri deja pentru cei care nu sunt la prima ediție a festivalului).




vineri, 11 august 2017

Aventura aventuroasa - Parc Aventura Nativa Iasi

Sau cum să pui un pariu cu tine însăți și să câștigi!


Fain subtitlu. Nu prea scurt, nu prea lung, dar adevărat. Cel puțin pentru mine și pentru ziua de vineri, 4 august, când am pus pariu că pot să mă aventurez și chiar asta am făcut. Noroc cu Parcul Aventura Nativă de pe langă Iași și cu Andreea, care tot organizează niște ieșiri superbe cu și pentru bloggerii din Iași. Mulțumim, Andreea! A fost ...super!




Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular