Oare cine-i mai frumoasă din țară?!
Chiar așa! Te uiți în oglindă, apoi la televizor, în revistele glossy și apoi oriunde altundeva pentru că ți se face greață. De ce?! Pentru că toată lumea se înfometează pentru a ajunge ca unul din "modelul" lor de corp perfect. De parcă ar exista așa ceva ...
Poate chiar există, numai că nu există și o regulă pentru a-l deține, pentru a ajunge la acea formă perfectă pe care (aproape) toată lumea pare să o viseze.
Dacă nu te-ai mai îndopa cu pastile, ai mânca mai echilibrat, poate și puțin execițiu .... nu s-ar mai ajunge la asta. Dietele nu fac decât să dezechilibreze organismul pe care vrei atâta să-l schimbi, să-l transformi.
Dacă te-ai concentra mai mult pe a vedea ceva bun la tine, fizic și/sau psihic, dacă nu te-ai mai compara cu fiecare persoană care îți iese în cale, atunci poate că ai vedea: nu ești chiar atât de urît/ă (poate că nu ești deloc), nu ești gras/ă .... ai calități, ai familie, prieteni și alte persoane care țin la tine pentru tine .... care văd ceva ce tu, cu siguranță, nu vezi.
Și, apoi, începi să-ți schimbi părerea. Contează cum te simți tu ... în pielea ta. Contează ca cei pe care îi iubești să-ti fie aproape la bine, dar și la rău, contează să faci ceva cu viața ta.
Și începi să radiezi ... DA, pur și simplu, să radiezi: bunăstare, iubire și respect de sine, veselie, sănătate. Lumea va observa, iar tu vei observa că lumea te observă. E soare și pe strada ta.
Ce tare! Am scris fraza aceasta și apoi verificam contul de Facebook și am dat peste videoclipul acesta:
Amintește-ți cine ești
Amintește-ți să iubești
Și poate, data viitoare, o să zâmbești ....
Ar trebui pusă pe repeat pentru toți. Nu mă mai interesează ce zice lumea despre mine atâta timp cât nu mă vede cum sunt eu.
Acest articol nu vrea să jignească pe nimeni. E doar un pamflet. O dorință de a înceta promovarea "plasticului", a non-valorilor și a conformismului, a uniformizării. Guess what: suntem toți diferiți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu