Sarcină cu năbădăi - Partea I

Să începem cu începutul! Bănuiam deja că sunt însărcinată. Dar ... Există întotdeauna un "dar". Problema era că tocmai eram pe punctul de a termina un tratament destul de dur pentru ulcer gastric. Toată luna mă simțisem ca un zombie: abia mancam câte ceva (deoarece, pe lângă tratament, aveam și un regim aferent acestuia), cu energia eram la pământ și era foarte cald (luna august).

Astfel că am pornit spre "confirmare" cu un mare gol în stomac. "Doamne, să fie totul bine!" Știam și eu că pe timpul sarcinii nu trebuie să urmezi tratamente fără recomandarea medicului curant (dar, de unde să știu eu că voi rămâne însărcinată chiar în acel moment?!).

Toată ziua am fost un pachet de nervi: acasă, la serviciu și înapoi acasă. Până să ajung la cabinet, aveam deja în minte toate scenariile negative posibile. Până am văzut la ecografie un punct negru. Exact! Un punct negru. La 3 săptămâni nici nu avea cum să fie mai mare. Apoi doctorița m-a liniștit (cred că singurul lucru bun pe care l-a făcut cât am mers la ea) zicând că astfel de tratamente se dau și însărcinatelor.

Am ieșit de acolo un zâmbet. Cel puțin, așa mi s-a zis. Eram însărcinată și eram amandoi bine.

Am început să iau vitaminele prenatale, să am ceva mai mare grijă la ceea ce beau, mănânc sau care cosmetice folosesc. Deoarece mai toate sunt pline de chimicale, încet-încet am renunțat la multe. (Și mi se pare incredibil că am putut să fac asta, deoarece înainte nu am reușit. Totuși, un copil este o motivație puternică, dacă nu cea mai puternică.)

Problema mea a fost ca slăbeam mult și într-un ritm rapid. Primele 4 luni numai în asta au constat: mâncat, greață. vărsat, slăbit. Ceea ce eu nu știam, si doctorița a uitat sa menționeze (sper că a uitat și nu a fost vorba despre altceva), este că eu am avut o sarcină toxică la început. Astfel că, am ajuns să pierd până la 10 kg din greutatea inițială. ceea ce este mult într-o astfel de situație.

Plus un mic accident pe niște scări care m-a lăsat imobilizată la pat o lună întreagă (încheietura mâinii drepte și glezna dreaptă erau în ghips, astfel că mobilitatea îmi era redusă considerabil). Luna a 3-a de sarcina a fost un chin din această cauză, la care s-au adăugat simptomele obișnuite ale sarcinii toxice.

Nu am stat deloc în spital (poate că ar fi trebuit, dar, până la urmă, am trecut și peste asta - foarte adevarat, cu ajutorul partenerului de viață, care a fost foarte înțelegător și săritor). Și uite așa treceau zilele si săptămânile mele, până am ajuns să-mi simt copilul mișcând: o mică fluturare în zona abdomenului, o mișcare care mi-a adus zâmbetul pe buze de fiecare dată.

O minune!