Sarcină cu năbădăi - Partea a II-a

Primele probleme mai grave

După luna de zile de stat la pat, din cauza ghipsului la mana și picior (având numai 3 luni de sarcină), uite că vine și vremea să mă întorc la serviciu. Pentru mine, asta a însemnat mult, deoarece o săptămână mai treacă meargă, dar o lună înnebunești.

Totuși, îți zici că e pentru copilul tău, pe care l-ai dorit din prima clipă, și treci peste toate temerile, plictiseala, durerile de cap și altele. Primele zile la serviciu au fost cum au mai fost: obositoare, dar pline și măcar aveam contact cu oamenii, ceea ce mi s-a părut extraordinar după o lună de "house arrest".

Numai că nu a durat prea mult. Doar o săptămână și jumătate. Pentru că începusem să am contracții. La 4 luni și jumătate. A reprezentat una dintre cele mai mari sperieturi din timpul sarcinii (asta până acuma :D). La control, doctorița a zis că ar trebui să treacă aceste contracții cu tratament hormonal. De la "a trebui" până la "a se întâmpla" efectiv a fost nevoie să trec prin mulți nervi, sperieturi, internare în spital și repaos total la pat.

Mai important decât toate cred că a fost internarea în spital (a se ințelege maternitate de stat). Desigur că eram cam reticentă, dar decât să se întâmple ceva cu copilul meu, am hotărât s-o fac și pe asta. Mi-am făcut frumos bagajul, mi-am luat la mine ce am crezut că voi avea nevoie (haine, produse de igienă, mancare uscată, fructe, apă ... chiar și o carte).

Ajung la maternitate (una din cele doua unități din oraș) și mi se zice că nu aceasta este unitatea de gardă pentru acea zi. Of, Doamne! Trebuie să mă mai plimb mult?! Alt taxi, alți bani ... și, în sfârșit ajung la unitatea care trebuie. Numai că nu am partea (foaia) care trebuie din trimitere (trebuia foaia albă și nu cea roz - oare doctorii le fac dinadins?!).

Doctorița de gardă îmi dă ea o trimitere și tratamentul necesar, fac actele de internare, mă internez și începe groaza. În primul rând, prea cald în maternitate: la internare ți se fac analize la sânge, iar mie, din cauza căldurii și a stresului, mi s-a făcut rău, mi s-a coagulat sângele și am fost înțepată de vreo câteva ori până să se reușească să mi se ia ceva sânge. Desigur, asta după ce mă făcusem și verde la față și "am dat la rațe" în stil mare.

Imediat după: tratament medicamentos, perfuzie de vreo 6 ore și multă agitație în salon. Doar nu v-ați gândit că voi sta singură sau măcar cu vreo 2 -3 alte colege de "suferință". Nuuuuuu! Eram 6 în 6 paturi, pentru ca pe la ora 23.15 să mai vină încă o pacientă: în total 7 femei însărcinate în 6 paturi - frumos, n-am ce zice!

Condițiile de cazare, ca să zic așa, sunt de cea mai proastă calitate - înțeleg că este vorba despre maternitate/spital de stat, dar, totuși, presupun că măcar cearșafurile puteau să fie spălate, toaletele la fel, un minim de igienă. Superioritatea femeilor de serviciu și a infirmierelor/asistentelor este de necrezut: ele știu mai multe decât doctorii!

Niciodată un "vă rog",  "mulțumesc!", "îmi permiteți?". Doar formule de adresare ca pentru animale: "dă-te", "ia și fă cum îți zic eu", "du-te acolo și așteaptă" (desigur în picioare, când eu nu aveam voie) etc. De la toate acestea, plus multe altele pe care nu mai are sens să le menționez (mă enervez pe măsură ce mi le amintesc), am ieșit de acolo cu unica dorință de a naște în cosmos (Numai că nu este posibil.).

Oare voi avea noroc de o naștere normală la o maternitate de stat? Cine știe?! Eu, cu siguranță, nu știu, deși pentru asta mă rog.