joi, 28 martie 2013

Cele două vicii ... ale mele

De mult timp tot spun încoace și-ncolo: îmi place să mănânc (a nu se înțelege mult, ci bine) și îmi place să citesc (mult). Bine, ar mai fi și să fac/primesc cadouri, mai ales dacă sunt cărți :))).

Cu mâncarea, cam greu în ultima vreme, fiind însărcinată. Dacă vă gândiți că am pofte, nu e adevărat. Din contră, multe nu am putut să le sufăr la vedere sau rostirea numelui, să nu mai zic de gustat/mâncat. Fructele și legumele au fost la putere. Apoi, acriturile (compot de vișine- my all time favourite, murături, lămâi), dulcele fiind asigurat de brânzoaice (tocmai pentru că nu sunt atât de dulci, ocazional și, numai în ultima vreme, câte o prăjitură) și de fructe.

Salatele sunt preferatele mele: legumele de primăvară-vară (de parcă ar fi o colecție de modă :D). Acum că au apărut spanacul și urzicile, am dat iama și am pregătit rapid ceva. În curând, o rețetă de primăvară, dar și cu quinoa.

Cel de-al doilea viciu: cărțile, fie că mi le cumpăr eu din librării sau târguri de carte, fie că le comand de pe un site, fie că le primesc cadou .... sunt înnebunită după cărți și lumea lor.

Acum să enumăr și ce îmi place, chiar dacă sunt o book-aholic. Îmi plac romanele pline de mister, conspirații, cele polițiste, cu puțină istorie și misticism (gen Dan Brown cu ale lui romane: Codul lui Da Vinci, Îngeri și Demoni, Simbolul Pierdut; Umberto Eco-Numele Trandafirului; Javier Sierra- Cina Secretă etc.), literatura universală (Jane Austen - absolut toate cărțile ei; Dostoyevsky-Idiotul, Crimă și Pedeapsă; Alexandre Dumas -Tatăl și Fiul - romanele despre perioada de aur a Franței, Dama cu camelii; Pablo Neruda-O sută de sonete de dragoste, cam singura de poezie, deocamdată).

De asemenea, îmi plac și romanele de dragoste sau chick-lit. Ce să-i faci? Sunt înnebunită după ele. Cum ultimile luni tot am stat acasă (house arrest, cu sarcina), așa că am tot citit. Plus cărți despe Crăciun și decorațiuni, rețete inedite (de ce să nu combin cele două pasiuni într-un singur pachet?!). Acum caut cărți despre copii, of course, doar urmează să am unul în vreo 2 luni :)) Ultima carte citită pe acest subiect a fost Supă de pui pentru suflet de Mamă - bine, bine, era cadoul de 8 Martie pentru mama mea, dar nu m-am putut abține, astfel cam devorat cartea în mai puțin de 2 zile.


Pentru mine, cărțile reprezintă adevărați prieteni. De ce să nu adun cât mai mulți prieteni?!

2 comentarii:

  1. Sunt incantata ca avem anumite afinitati literare, mai ales in ceea ce-l priveste pe Eco si Dostoievski. Cred cu tărie că din orice carte poți învăța ceva, dar a încerca să citești orice înseamnă că nu vei învăța nimic din niciuna. Totodată, sunt de acord cu domnul Andrei Pleșu: cititul trebuie să fie o formă de răspuns interogativității proprii. Prin urmare, cred la fel și despre scris: sănătos este acel text născut din întrebare, nu din răspuns.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur enorm când aflu de noi prieteni cu gusturi asemănătoare. Cărțile, pentru mine, înseamnă pură plăcere .... Adevărat nu toate: sunt cele care mă relaxează, mă fac să trec printr-un montagne russe al emoțiilor, sunt cele din care înveți fără să îți dai seama sau din care înveți pentru că trebuie .... și apoi altele, care pur și simplu parcă nu mă ating cu nimic ... Un fel de risipă de hărtie.

    RăspundețiȘtergere

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular