Da, vă voi scrie despre amintiri. Amintirile mele despre Crăciunuri trecute, despre unul dintre cele mai frumoase.
Stau și mă gândesc și acuma facă a fost adevărat sau doar ni s-a înscenat. Oricum ar fi fost, este pe locul 2 în lista celor mai faine Crăciunuri dintotdeauna.
Să tot fi avut eu vreo 5 ani, cred, și fratele meu vreo 2 ani și jumătate. Am fost trimiși de părinți la țară, la bunici, împreună cu mătușa noastră - o tânără încă pe băncile liceului. Părinții noștri mai aveau zile de lucrat până să aibă și ei liber, iar noi ne puteam bucura de zăpada și bunici.
Drept să spun, nu prea îmi aduc aminte bine de perioada petrecută acolo până la Crăciun, doar de zăpadă înaltă de un metru, un câine alb care alerga ca un nebun prin curtea parcă îngropată în acea zăpadă, turele cu sania și niște năsucuri lipite de geam când au venit colindătorii. Dar, în Ajun de Crăciun, știu că bunica ne-a întrebat ce ne-am dori noi să primim de la Moș Crăciun.
Să răspund la acea întrebare era simplu și greu în același timp. Simplu pentru că fiecare copil știe ce își dorește cadou, greu pentru că trebuia să stau să explic cum trebuie ce anume îmi doream, să fiu sigură că cererea s-a înregistrat cum trebuie. Veți râde când veți citi ce mi-am dorit, dar la 5 ani și în acea perioadă, reprezenta ceva.
O păpușă, mică, ca un bebe, îmbrăcăminte, un fier de călcat de jucărie. Asta a fost tot. Desigur, se subînțelegeau dulciurile și fructele. Nu mai știu ce și-a dorit fratele meu. Prea multă informație.
Vine seara, ne punem să dormim, culcușiți lângă trupul mătușii noastre, eu la margine, ea la mijloc și fratele meu la perete. Am adormit printre povești și televizorul pe mut. Pe la ora 2 noapte intră bunica în cameră, ne trezește și ne întreabă dacă nu auzim ceva. Abia treziți dintr-un somn dulce, cu siguranță nu auzeam nimica. Poate doar cântecul de sirenă al pernei.
Apoi, încet-încet, am perceput un sunet interesant. Venea de afară, astfel că am ieșit toți, cu mic cu mare, să vedem de unde provine sunetul. Cerul era senin, cu o lună așa de mare încât, la acea vreme, credeam că răsare din spatele casei. Din depărtare se auzeau clopoței. Sau zurgălăi. Dar nu pe zăpadă, ci undeva sus. (Mă credeți sau nu, dar eu nu mint. Până și adulții de lângă noi erau surprinși.)
Am mai stat câteva momente în frigul acela înțepător, apoi am intrat în casă și am dat iama în cadourile lăsate de Moș. Cum de a ghicit că asta îmi doream?, mă gândeam eu. Magazinele oricum erau închise când i-am spus bunicii ce vroiam. Și mai eram și la sat. Ca să vezi ce trece prin mintea unui copil de 5 ani.
Adevărat: am primit exact ce am cerut - bebele, îmbrăcămintea pentru el și fierul de călcat. Împreună cu multe altele: dulciuri, portocale, ceva obiecte de îmbrăcăminte și niște penare faine cu carioci și creioane colorate.
A durat puțin până să putem adormi din nou, iar când s-a întâmplat minunea eu îmbrățișam strâns păpușa. A fost unul dintre cele mai frumoase Crăciunuri din viața mea. Poate că magia l-a făcut să fie așa.
Voi ce amintiri aveți de Crăciun? Ce vă amintiți cel mai bine: cadourile, jocurile, colindele sau senzațiile? Pentru mine, pot spune că îmi amintesc mai mult cadourile și senzațiile.
minunat! :) emotionant! Doamne, m-au apucat emotiile! cat de mult conteaza amintirile din copilarie!...:) pup!
RăspundețiȘtergere