Treceți la conținutul principal

Care e treaba cu gândirea pozitivă?!

Care e treaba cu gândirea pozitivă?! (întrebare retorică, să știți). Nu că aș fi veșnica pesimistă, dar nici nu văd lumea numai în roz (oricât de mult mi-aș dori asta).

Nici nu curge lapte și miere ... nicăieri, de fapt. Viața e grea, dar te poți bucura de multe care să o facă să pară ceva mai ușoară, mai frumoasă: familia și prietenii (dacă ai), cărțile, muzica, filmele, o zi cu soare într-o săptămână/lună posomorâtă, plăcerea de a face ceva ce îți place (și aici mă refer la serviciu, la voluntariat, la un hobby).

Și, cu toate acestea, și multe altele, nu pot spune că gândesc pozitiv. Poate e greșeala mea și pierd multe. Nu știu. Dar mi se pare uneori de domeniul SF-ului, a wishful thinking -ului, a visării cu ochii deschiși. La visat sunt cea mai bună. Dar, de acuma, asta nu înseamnă că și cred în tot ce am visat ... mai ales cu ochii deschiși. Vreau să cred că sunt, mai degrabă, realistă decât pesimistă.

Cred că depinde de viziunea celorlați asupra a ceea ce cred eu. Eu zic una, ei pot zice alta. Dar începe să mă sece pozitivismul ăsta băgat cu de-a sila în orice discuție, pe orice temă.

”Lasă, mamă, că va fi bine!”, ”Cum o vrea Dumnezeu!” - asta e cea mai tare, nu prea pare pozitivism, ci mai degrabă un cum-o-fi, o-fi-eu-de-ce-să-mă-bag și ”Ai să vezi că totul se va rezolva!” - de unde știi tu asta?! (ai o linie personală către cei care rezolvă probleme?!), mie îmi place să fac ceva, nu să văd cum se rezolvă.

Nu știu, poate sunt eu mai sucită. Dacă e să mă iau după ”caracterizări”, întotdeauna am fost sucită, mai cu moț, cu pitici pe creier sau am avut/am creierul ”creț”. Cred că îmi place așa cum sunt. Platitudini de genul celor scrise mai sus enunț și eu din când în când. Au devenit ceva obișnuit, parcă nici nu-și mai au valoarea lor originară (a se înțelege: În forma de la început, de origine; inițial.).

Românii sunt experți în a gândi ”altfel”, ca să nu zic că suntem pesimiști:

- poartă roșu ca să nu te deoache cineva care îți pune gând rău;
- o belea nu vine niciodată singură, așa cum o minune nu dureaza la nesfârșit (cel mult 3 zile);
- la plăcinte înainte, la război înapoi - când dăm de greu, apoi dăm înapoi de tot;
- până și la hore (în muzică) se vede firea noastră: doi pași înainte și doi înapoi (adică nu evoluăm deloc, rămânem cam în același loc).

Cum am mai zis, visez cu ochii deschiși, mai zic și platitudini (parcă asta așteaptă lumea de la mine), mai am izbucniri de ”ce frumos e totul! să dăm toți mâna și să facem o horă”, dar apoi mă liniștesc și revin la starea mea de fapt - nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Totuși, mai ascult și eu melodii de genul:





 .... tocmai pentru că mă fac să mă simt bine, să mai fac un pas, să nu rămân împotmolită în același loc (o fi ceva de pozitivist în mine?!)

Comentarii

  1. Cum e mai bine, să fii cea mai pesimistă dintre optimiste, sau cea mai optimistă dintre pesimiste?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu mai știu: aș zice undeva la mijloc, dacă se poate. O realistă cu un strop de pesimism și un grăunte de pozitivism. Eu zic că ambele ”curente”/viziuni sunt benefice, atât timp cât nu te ”scufunzi” numai într-una dintre ele. Dar, e doar părerea mea ... ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Concurs "În așteptarea Crăciunului" cu Fairy`s Events - ÎNCHEIAT plus CÂȘTIGĂTORII

Puțin câte puțin ne pregătim de Crăciun. Cu liste, cu idei, cu poezii și colinde pentru a-l impresiona pe Moș Crăciun. Ca să nu mai zic că și super/hyper marketurile și site-urile online au început de multișor deja să ne tot convingă să începem cumpărăturile de Crăciun cât mai devreme posibil.
Eu îmi aduc aminte din copilărie că majoritate cumpărăturilor se făceau în decembrie, cât mai aproape de ziua cu pricina, bradul era împodobit pe 24 decembrie, cu colinde de la radio, televizor sau discuri de vinil (chiar, mai există așa ceva?!), mama pregătea mâncarea, tata ajuta la orice era nevoie și apoi noi mergeam la colindat prin cartier, la rude și cunoștințe. Și era foarte frumos!
Acum e frumos din alte motive: redescopăr Crăciunul prin ochii Emiliei și acușica al bebelușului. Și mi se pare la fel de magic ca înainte, doar că din altă poziție: aceea de părinte. De aceea, împreună cu Oana de la Fairy`s Events (și ea mama unei fetițe) ne-am gândit să organizăm un concurs pentru pitici și…

Prin cenușa de visuri de Oana Arion

Mi-am jurat că nu voi mai citi trilogii sau serii care nu sunt publicate în totalitate. Mi-am jurat și nu m-am ținut de cuvânt. Cum să reușești să te ții de cuvânt când în fața ta apare manuscrisul penultimului volum al seriei mult-iubite? Nu poți. Te apuci de citit și încerci să citești destul de repede ca să afli tot și, totuși, destul de încet ca să nu se termine dintr-o dată.
Călătoria mea a început acum vreo 2 ani și ceva, cu lectura primului volum din seria Nemuritor și descopeream atunci un mix de fantasy, romance, umor fin și personaje de care ajungi să te îndrăgostești. Apoi am zis că voi cumpăra următoarele 4 volume și le voi citi când seria va fi publicată integral. Desigur că soarta a avut alt plan: la începutul anului am cumpărat pachetul cu primele 3 volume și in 3 nopți erau gata.




Am crezut că îmi va fi la fel de ușor și cu acest volum 4: mă refer la găsit timp pentru citit, pentru că imediat ce începi să citești și te scufunzi în lumea Victoriei nu prea mai este cale …

Concurs încheiat: Campionatul Național de Joacă pentru Părinți și un mini-concurs

Pe 16 octombrie am fost invitată la Campionatul Național de Joacă pentru Părinți cu Mirela Retegan. A căzut într-o duminică, numai bine a putut să stea tati cu Emi și eu să pot participa. Și mă bucur nespus că am putut face asta.   Cine nu a auzit de Gașca Zurli dintre cei care au copii? "Am o căsuță mică, așa și-așa ...."-ne executam amândoi lângă mândră și dansam de mamă focului și rădeam ca nebunii. "Cântec pentru Maya"-acel Maya e ceva generic, deși dedicat fiicei Mirelei Retegan, poate fi înlocuit cu absolut orice nume, mai ales cel al puiului tău, și îți dai seama că, de multe ori, ei nu vor bunuri materiale ci să fim alături de ei cât mai mult.






Campionatul de Joacă pentru Părinți ar trebui organizat în fiecare lună :) Pentru că merită. Pentru că aș vrea cât mai mulți părinți să se joace, să uite de încrâncenările zilnice și să redevină pentru vreo 2-3 ore niște copii veseli, puși pe joacă și învățați să se distreze.   E vorba despre timp de calitate cu copil…