marți, 23 aprilie 2013

Primele 100 de cuvinte

Prima dată am văzut această rubrică la Krisz, apoi la cea care a dat startul inițiativei: Rosia_Lady.

Pentru că mi s-a părut interesant și pentru că deja citesc 2 cărți, am zis că nu strică să intru și eu în joc. Regulile sunt simple: trebuie să postăm primele 100 de cuvinte din cartea pe care tocmai o citim; în plus să afișăm banner-ul campaniei.


Cartea pe care o citesc în acest moment (una dintre ele, cel puțin) este Imperiul Pierdut de Clive Cussler și Grant Blackwood, o carte foarte interesantă până acuma: aventuri, istorie, arheologie, legende și conspirații.




Și acum, cele 100 de cuvinte:

”Înainte de ivirea zorilor, bărbatul cunoscut sub numele de Jotun înainta hotărât prin ceață, cu gulerul de la mantaua marinărească ridicat și cu un fular înfășurat nu prea strâns în jurul gâtului și al gurii.

Se opri brusc din mers și ascultă. Auzise oare sunet de pași? Își întoarse capul spre stânga, apoi spre dreapta. Undeva înaintea lui se auzi un zgomot înfundat. O cizmă lovind pavajul. Cu mișcări ușoare pentru un om de dimensiunile sale, Jotun păși în umbra dintre coloanele care susțineau arcada unei porți. Mâna din buzunar i se încleștă ....”

5 comentarii:

  1. Nu înţeleg de ce să scrieţi din începutul unei cărţi. Dacă e borba de beletristică, pe coperta 4 ar trebui să existe unextras din text, ales de un redactor deştept. Aia mai înţelegeam, dar nu ştiu ce fel de editor o fi acolo. Aşa, eu mă săturasem de muncă de conducere, care presupunea presiune din toate părţile (colectiv redacţional, patronat, difuzare etc.) şi m-am angajat ca redactor simplu la o editură care voia se se lărgească cu beletristică. Până atunci se editaseră doar manuale şcolare. După o lună, patronul m-a întrebat de ce încă nu mi-am angajat o secretară! Atunci, mi-am dat seama că el credea că redactorul e acelaşi lucru cu editorul. Şi uite aşa am fost acolo, în acelaşi timp, redactor-şef, editor şi director de producţie. Fiindcă nu voiam atâta stres...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru că mai toată lumea citește mini-rezumatul de pe coperta a 4-a a cărții. Dar asta este un alt fel de a recomanda o carte, nu neapărat ceva concret, ci chiar prin cuvintele scrise în ea. Știu și eu cum e să lucrezi într-o editură (adevărat, am stat puțin, dar am simțit pe pielea mea tot) și totul depinde de oamenii cu care lucrezi.

      Ștergere
  2. Imi place aceasta initiativa,posivil s-o preiau!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur, Claudia! Este interesantă. Un fel de recomandare prin insăși cartea și cuvintele ei.

      Ștergere
  3. ma bucur ca ai preluat si tu campania mea, spor la citit.

    RăspundețiȘtergere

Mestesugul - arta si meserie - serie de interviuri: Push Design (3)

Push Design este un duo dinamic, creativ până la cer și înapoi, și mai sunt și soț și soție. Mi se pare minunat ceea ce fac ei, plus multel...

Popular